Frecvența de simbol

Cum reușim să măsurăm informația într-un fel ce se aplică oricărui sistem de comunicații la care te poți gândi, uman animal sau extraterestru? Să ne întoarcem la sfârșitul secolului 19, unde eram concentrați, cum suntem și azi, pe viteză. (muzică de pian) Și un obiectiv pentru a îmbunătăți viteza a fost crearea unei mașini ce lasă utilizatorii să introducă litere, la care ne putem gândi ca la niște prime simboluri, și să lăsăm mașina să automatizeze evenimente de semnalizare mai mici, cum ar fi impulsurile electrice, pe care le numim simboluri secundare. Mașinile pot fi conduse de niște surse ce le permit să genereze un flux de impulsuri rapid și precis, care cel mai probabil ar putea funcționa mult mai repede decât orice om. Și un exemplu măreț a fost Sistemul Multiplex Baudot. Designul a fost folosit din 1874. Și e bazat pe aceleași idei conceptuale pe care le-am văzut la telegraf. Era constituit din 5 chei ce puteau fi puse în orice combinație. Gândește-te la un acord. (muzică de pian) Orice combinație ar putea reprezenta un mesaj unic. Cu cinci note, auzite sau nu, poți cânta 2 la puterea a 5-a, sau 32 de acorduri diferite. Codul a atribuit cele 32 de acorduri fiecărei litere a alfabetului, cu cele rămase folosite pentru revenirea la începutul textului, linii noi sau spații. Așa că operatorul ar putea apăsa pe chei , iar mașina ar genera automat un flux de impulsuri reprezentând literele apăsate. "Așa , pentru litera T. " "Sau așa, pentru litera R." "Sau așa , pentru litera B." Așa că avem un semnal de ieșire ce conține multe combinații de impulsuri de curent continuu, un semnal ce reprezintă precis mesajul scris în teleprinter. (mesaje primite) Numărătoarea iambică, nervii mecanici ai sistemului, schimbă cuvintele în găuri pe bandă, iar găurile de pe bandă în impulsuri electrice, accelerate de-a lungul firelor. (muzică liniștitoare) Observă că la cel mai mic nivel, acest sistem schimbă fie prezența sau absența curentului electric într-o secvență divizată folosind un ceas. Deci, cât de repede pot ceasurile noastre interne să meargă? Limita vitezei nu era dată de ceas. Atunci și azi, viteza transmiterii era fizic limitată de minimul de spații între aceste impulsuri sau rata de puls. Și această problemă a chinuit inginerii ce testau cablurile submarine, utilizând codul Morse existent. E similar cu un ecou sau o notă continuă. Dacă cineva trimite puncte prea repede printr-un lung circuit subacvatic, vor merge împreună la destinație. Deoarece simbolul pe care noi îl primim la sfârșitul circuitului va fi o mai lungă și netezită parabolă , nu o replică exactă. Și trimițând impulsuri prea rapid, duce la interferențe inter-simbolice. Acestea au loc, de exemplu, când fluxul mai lung al unui curent pătrunde în următoarea diviziune de timp și e posibil să inverseze un 0 cu 1. Și chiar dacă automatizăm detecția acestor nivele, există o limită fundamentală în legatură cu cât de departe putem contopi 2 pulsuri împreună. Și aceasta este aceeași problemă cu care Alice și Bob au avut de-a face cu sistemul lor de comunicații, (foșnete de zăpadă) (respirație grea) pe care l-am numit viteza maximă de ciupire. Dacă existau mai mult de două ciupiri pe secundă, (sunet de coardă ciupită) începeau să se contopească și rămâneau confuzi. (muzică slabă de corzi) Deci acest lucru este numit "frecvența simbol". Reține, un simbol poate fi în linii mari definit ca starea curentă a unui semnal observabil, ce persistă pentru o perioadă fixă. Indiferent dacă folosiți foc, (pocnituri) sunet (coardă ciupită), curent electrc, orice, un eveniment de semnalizare este o simplă schimbare de la o stare la alta. Așa că frecvența de simbol e numărul evenimentelor de semnalizare ce pot fi contopite împreună într-o secundă. (semnale de cod Morse)