HTTP și HTML

Internetul - HTTP și HTML - Mă numesc Jasmine Lawrence și sunt Program Manager în echipa de ingineri Xbox One. Unul dintre produsele cele mai mari se numește Xbox Live. Este un serviciu online care conectează gameri din întreaga lume, iar noi ne bazăm pe internet în ceea ce facem aici. Nu e sarcină simplă, căci în spatele scenei se întâmplă o mulțime de lucruri. Internetul schimbă radical felul în care interacționează și se conectează oamenii. Cum funcționează? Cum comunică între ele, de fapt, calculatoare din lumea întreagă? Hai să analizăm navigarea web! Mai întâi, deschizi un browser. Este acea aplicație pe care o folosești pentru a accesa pagini web. Apoi, tastezi adresa web, sau URL-ul (înseamnă Uniform Resource Locator) unui site web pe care vrei să îl vizitezi. De exemplu Tumblr.com. - Salut! Sunt David Karp, fondator al Tumblr. Azi vom vorbi despre felul în care funcționează browser-ele pe care le folosim zilnic. Probabil, te-ai întrebat ce se întâmplă atunci când tastezi o adresă în browser-ul tău și apeși tasta Enter. Este mult mai mult decât ți-ai putea imagina. Așa, în acel moment, calculatorul tău începe să comunice cu alt calculator, numit server și care este situat, de obicei, la mii de kilometri distanță. În câteva milisecunde, calculatorul tău îi cere acelui server acces la un site web, iar acel server începe, la rândul lui, să răspundă calculatorului tău, într-un limbaj numit HTTP. HTTP înseamnă Hypertext Transfer Protocol. Ți-l poți închipui ca un limbaj pe care îl folosesc calculatoarele pentru a vorbi între ele. În realitate, este destul de simplu. Dacă ai intercepta conversația dintre calculatorul tău și un server web de pe internet, ea este formată, în principal, din cereri numite "GET". Acestea sunt compuse pur și simplu din cuvântul "GET" urmat de numele documentului pe care îl soliciți tu. Deci, dacă ai încerca să te conectezi la Tumblr și să încarci pagina de conectare, tot ce ai avea de făcut ar fi să trimiți o cerere GET către serverul Tumbler astfel "GET /login" iar asta îi spune serverului Tumblr că tu vrei tot codul HTML pentru pagina de conectare pe Tumblr. HTML înseamnă HyperText Markup Language și ți-l poți închipui ca fiind limbajul folosit pentru a-i spune unui browser cum vrei să arate o pagină. Dacă te gândești la ceva precum Wikipedia, care conține doar un document mare și simplu, HTML este limbajul pe care îl folosești pentru a face acel titlu mare și îngroșat, pentru a alege fonturile potrivite, pentru a lega un anumit text la anumite alte pagini, pentru a îngroșa un text, pentru a înclina alt text, pentru a pune o imagine în mijlocul paginii, pentru a alinia imaginea la dreapta sau la stânga. - Textul unei pagini web este inclus direct în HTML, dar alte componente, imagini sau secvențe video, sunt fișiere separate, cu propriile URL-uri și care trebuie cerute. Browser-ul trimite cereri HTTP separate, pentru fiecare dintre acestea și le afișează pe măsură ce le primește. Dacă o pagină web are o mulțime de imagini diferite, fiecare dintre ele produce o cerere HTTP separată, iar pagina se încarcă mai greu. Uneori, când navighezi pe web, nu soliciți doar pagini folosind cereri GET. Uneori, trimiți informații: de exemplu, când completezi un formular sau tastezi o interogare. Browserul tău trimite aceste informații în format text simplu către serverul web, folosind o cerere HTTP post. - Deci, să spunem că te conectezi la Tumblr. În primul rând, tu faci o cerere "POST", adică un "POST" către pagina login de pe Tumblr, însoțită de informațiile respective. Are adresa ta de email și parola ta. Acestea merg către serverul Tumblr. Serverul Tumblr înțelege: "Bine, tu ești David!" Trimite înapoi, către browserul țau, o pagină web care spune: "Succes! Ești conectat ca David." Dar, împreună cu acea pagină web, îți trimite și un mic cookie invizibil cu informații pe care browserul tău le vede și știe să le salveze. Acest lucru e important, căci e singurul mod în care un site web își poate aminti cine ești tu. Acel cookie este un ID card pentru Tumblr. Este un număr care te identifică pe tine ca David. Browserul tău reține acel număr, iar data viitoare când ai nevoie de Tumblr, data viitoare când vei merge pe Tumblr.com browserul tău va știi să adauge automat acel număr ID la cererea pe care o trimite către serverul Tumblr. Acum, când serverul Tumblr vede că cererea vine de la browserul tău, vede și numărul ID, astfel încât știe: "Bine, această cerere este de la David." - În ziua de azi, internetul este complet deschis, toate conexiunile sunt partajate, iar informația este trimisă în format text simplu. Aceasta le permite hackerilor să caute orice informații personale care sunt trimise pe internet. Dar siteurile sigure previn asta impunându-i browserului tău să comunice pe un canal sigur, folosind ceea ce se numește Secure Sockets Layer și succesorul acestuia: Transport Layer Security. Te poți gândi la SSL și TLS ca la un filtru de securitate conceput pentru transmisiunile tale, pentru a le proteja de furt sau manipulare. SSL și TLS sunt activate când observi un lăcățel în bara de adrese a browserului tău, lângă HTTPS. Protocoalele HTTPS se asigură că cererile tale HTTP sunt sigure și protejate. Când un site web îi cere browserului tău să se angajeze într-o conexiune sigură, el cere mai întâi un certificat digital, un fel de card ID oficial care demonstrează că este chiar siteul web care pretinde a fi. Certificatele digitale sunt publicate de autorități de certificare, entități de încredere care verifică identitățile siteurilor și emit certificate pentru acestea, exact cum autoritățile eliberează CI sau pașapoarte. Dacă un site încearcă să inițieze o conexiune sigură fără să dețină un certificat digital, browserul tău te va avertiza. Acestea sunt bazele navigării pe internet, acea parte cu care te întâlnești zi de zi. Să recapitulăm: HTTP și DNS gestionează trimiterea și primirea HTML, fișiere media sau orice altceva de pe web. Acestea sunt posibile cu ajutorul celor din spate: TCP/IP și rețele de calculatoare, care împart și transportă informația sub formă de pachete mai mici. Acele pachete, la rândul lor, sunt formate informații binare, secvențe de 1 și 0, trimise fizic prin fire electrice, cabluri de fibră optică și rețele fără fir. Din fericire, dacă ai învățat cum funcționează un nivel din internet, poți să te bazezi pe el, fără să îți amintești toate detaliile. Putem avea încredere că toate acele niveluri lucrează împreună pentru a livra corect informația, cu precizie și fiabilitate.