Naturalism, realism, abstractizare și idealizare

Naturalismul este asemănarea cu "lumea reală" așa cum o putem vedea în jurul nostru. Cu cât este mai naturalistică o lucrare, cu atât seamănă cu lumea noastră, iar o lucrare mai puțin naturalistică, evident, o face mai puțin.

Pentru extreme, vom compara o lucrare de Caravaggio cu o lucrare de-a lui Hakuin Ekaku, un călugăr budist zen japonez. Barocul italian al lui Caravaggio din Neîncrederea lui Toma este foarte naturalistic, pe când portretul lui Daruma de Hakuin respinge naturalismul. Ambele picturi sunt reprezentative, ceea ce înseamnă că ambele descriu ceva anume, spre deosebire de lucrări non-reprezentative, cum ar fi Ritm de toamnă (Numărul 30) a lui Pollock, unde nu există nicio imagine ascunsă sub linii.

În pictura lui Caravaggio, fața lui Toma, care se apleacă pentru a privi mai atent rana lui Iisus, este realizată cu detalii minuțioase și realiste. Firele lui de păr sunt lucrate individual, trăsăturile sale sunt distincte și recognoscibile, pielea îi este bronzată de soare și de praf.

Caravaggio își găsea modelele care să-i pozeze drept sfinți pe străzi, iar condiția lor umilă este atent redată în picturile sale. Toate acestea contribuie la naturalism și probabil chiar la cel mai înalt grad de naturalism, denumit verism.

Portretul lui Daruma realizat de Ekaku, pe de altă parte, poate fi identificat ca și o față umană, dar toate elementele au fost realizate oarecum abstract — adică atunci când se deviază sau se ignoră lumea naturală, simplificând-o sau alterând-o pentru efect. Am mai putea spune că imaginea lui Ekaku este stilizată — concepută în conformitate cu principiile unui anumit stil, mai degrabă decât să fie îngrădită de cum arată lucrurile "în lumea reală".

Acest lucru nu o face o lucrare mai puțin "bună" și nici nu înseamnă că artistul era mai puțin priceput. Este, pur și simplu, un stil diferit și mai puțin naturalistic, conceput pentru a servi scopuri diferite. Aici, accentul nu este pus pe aparența efectivă a marelui înțelept budist (el a murit cu peste un mileniu înainte ca această lucrare să fie făcută), ci pe înțelepciunea sa, întruchipată prin ochii săi răsturnați și gigantici și prin fruntea vastă.

Cea mai îndepărtată formă a abstractizării este arta non-figurativă sau non-obiectivă, în care subiectul nu este doar abstract, ci complet absent.

Acest tip de artă, pe care mulți privitori îl găsesc dificil de înțeles, face puțină referire sau deloc la lumea naturală, precum Kazimir Malevich în picturile sale geometrice, cum este Realism pictural al unui băiat cu rucsac – Mase de culoare în a patra dimensiune.

În astfel de lucrări, ne aflăm într-o lume pur formală, fără un subiect pe care să-l recunoaștem, în afară de opera în sine și unde instrumentele de analiză vizuală sunt singura cale de înțelegere a lucrării.

Mai există, însă, încă o cale prin care putem vorbi de naturalism. În loc să-l contrastăm cu abstractizarea, îl putem contrasta cu realismul.

Putem observa că Doryphoros este foarte naturalistic, în sensul că arată ca o persoană vie. Pe de altă parte, el reprezintă idealul fizic al culturii sale prin simetrie, tinerețe, corp atletic și întradevăr, relaxare.

Dacă este să fim sinceri, trebuie să admitem că o persoană ar putea arăta așa, dar puțini dintre noi chiar o fac. Prin urmare, este foarte idealizat. În sensul că, lucrării îi lipsește realismul — fiindcă, într-un fel, conform mentalității Greciei antice, este prea perfectă.

Haideți să luăm un alt exemplu — o pictură japoneză din secolul XIV, Al doilea dintre cei șaisprezece Rakan (Rakan sunt figuri din budism care protejează legea budistă și binecuvântează donatorii). Aici figura nu pare naturalistă, în sensul că lucrarea este în mod clar o pictură, cu stil liber și trăsături exagerate.

Pe de altă parte, lucrarea este foarte realistă, în sensul că artistul ne-a prezentat o figură care este obișnuită sau chiar ușor grotească, decât una idealizată. Este bătrân, ridat și anchilozat, lobul urechii îi atârnă (întins de la cercei mari de aur) ca și un semn al bogăției sale din trecut. Hainele îi sunt ponosite, ciorapii îi atârnă. Chiar dacă imaginea nu este foarte naturalistă, este, totuși o reprezentare foarte realistă.

Detașând naturalismul de realism este un lucru dificil, iar termenii sunt câteodată folosiți interschimbabil, în ciuda diferențelor lor importante.

Naturalismul și realismul ar putea apărea sau nu în aceeași lucrare. O imagine poate fi naturalistă și realistă, precum Neîncrederea lui Toma sau naturalistă și idealizată, precum este Doryphoros.

Alternativ, o lucrare ar putea fi abstractizată și realistă, precum Al doilea Rakan sau abstractizată și idealizată, precum Sf. Ioan din Evangheliile Lindisfarne. Diagrama de mai jos ne prezintă legătura dintre acești termeni și am putea încadra aproape fiecare operă de artă undeva în interiorul ei.

Anumite lucrări, desigur, precum cele ale lui Duane Hanson, dețin ambele forme ale naturalismului.

Sculpturile sale în mărime naturală, reprezentând oameni, emană o atitudine degajată în timp ce sunt uimitor de realiste — veriste —, atât de mult încât deseori sunt confundate cu oameni reali atunci când sunt expuse în muzee.

Am fost păcălit de două dintre ele, de-a lungul anilor. Unul era îmbrăcat în paznic al muzeului și altul în muncitor. Chiar dacă îl văzusem pe Bărbatul solid de zeci de ori, atunci când galeria sa era în renovare și el era înconjurat de cărucioare cu echipamente și unelte, m-a păcălit din nou.