If you're seeing this message, it means we're having trouble loading external resources on our website.

Dacă sunteţi în spatele unui filtru de web, vă rugăm să vă asiguraţi că domeniile *. kastatic.org şi *. kasandbox.org sunt deblocate.

Conţinutul principal

Ce este istoria artei și încotro se îndreaptă?

de Dr. Robert Glass
Istoria artei pare a fi un concept destul de evident: "arta" și "istoria" sunt subiecte pe care majoritatea dintre noi le-am studiat în școală. În practică, totuși, ideea "istoriei artei" ridică niște întrebări complexe. La ce ne referim atunci când spunem artă și ce fel de istorie (sau istorii) ar trebui să explorăm? Să luăm în considerare fiecare termen în cele ce urmează.
Peter Paul Rubens, trei picturi dintr-un ciclu de 24 de lucrări realizate de Rubens pentru Galeria Medici din Palatul Luxembourg, Paris (astăzi în Muzeul Louvre, Paris), 1621-25, ulei pe pânză. De la stânga la dreapta: Prezentarea portretului Mariei de Medici (The Presentation of the Portrait of Marie de’ Medici), Nunta prin împuternicire a Mariei de Medici cu regele Henri al IV-lea (The Wedding by Proxy of Marie de’ Medici to King Henry IV) și Sosirea/Debarcarea Mariei de Medici la Marsilia (Arrival/Disembarkation of Marie de Medici at Marseilles) (foto: Steven Zucker, CC BY-NC-SA 2.0)
Peter Paul Rubens, trei picturi dintr-un ciclu de 24 de lucrări realizate de Rubens pentru Galeria Medici din Palatul Luxembourg, Paris (astăzi în Muzeul Louvre, Paris), 1621-25, ulei pe pânză. De la stânga la dreapta: Prezentarea portretului Mariei de Medici (The Presentation of the Portrait of Marie de’ Medici), Nunta prin împuternicire a Mariei de Medici cu regele Henri al IV-lea (The Wedding by Proxy of Marie de’ Medici to King Henry IV) și Sosirea/Debarcarea Mariei de Medici la Marsilia (Arrival/Disembarkation of Marie de Medici at Marseilles) (foto: Steven Zucker, CC BY-NC-SA 2.0)

Artă versus artefact

Cuvântul "artă" este derivat din latinescul ars, care inițial însemna "îndeletnicire" sau "meșteșug". Aceste sensuri mai sunt încă prezente în alte cuvinte derivate din ars precum "artefact" (un lucru făcut de priceperea umană) și "artizan" (o persoană pricepută în crearea de lucruri). Sensurile termenilor "artă" și "artist" nu sunt, totuși, așa de clare și evidente. Înțelegem arta ca și implicarea a mai mult decât priceperea meșteșugărească. Ce anume face diferența dintre o operă de artă și un artefact sau dintre un artist și un artizan?
Când le este pusă această întrebare, elevii vin de obicei cu mai multe idei. Una dintre ele este frumusețea. Multe creații artistice sunt izbitoare din punct de vedere vizual, iar în secolele XVIII, XIX și începutul secolului XX, analiza calităților estetice a fost un subiect central pentru istoria artei. În această perioadă, arta care imita creațiile grecești și romane (arta antichității clasice) era considerată ca înglobatoare a unei perfecțiuni nemuritoare. Istoricii de artă se concentrau pe așa-numitele arte frumoase (fine arts)—pictura, sculptura și arhitectura—analizând virtuțiile formelor lor. Cu toate acestea, în ultimul secol și jumătate, atât arta cât și istoria artei au evoluat în mod radical.
Stânga: Lysippos, Apoxyomenos (Răzuitor [Scraper]), copie romană după originalul grecesc din bronz, c. 330 î.e.n., 2.05 m înălțime, (Vatican Museums); dreapta: Kiki Smith, figură masculină din Fără titlu (Untitled), 1990, 198.1 x 181.6 x 54 cm, figuri din ceară de albine și ceară microcristalină pe suporturi metalice (Whitney Museum of American Art)
Stânga: Lysippos, Apoxyomenos (Răzuitor [Scraper]), copie romană după originalul grecesc din bronz, c. 330 î.e.n., 2.05 m înălțime, (Vatican Museums); dreapta: Kiki Smith, figură masculină din Fără titlu (Untitled), 1990, 198.1 x 181.6 x 54 cm, figuri din ceară de albine și ceară microcristalină pe suporturi metalice (Whitney Museum of American Art)
Artiștii s-au îndepărtat de tradiția clasicistă, îmbrățișând noi medii și idealuri artistice, iar istoricii de artă și-au mutat atenția de la analiza frumuseții formale a artei la interpretarea semnificației sale culturale. Astăzi înțelegem frumusețea ca fiind subiectivă — un construct cultural care variază în timp și spațiu. În timp ce majoritatea artei continuă să fie în principal vizuală, iar analiza vizuală este în continuare un instrument fundamental folosit de către istoricii de artă, frumusețea în sine nu mai este considerată un atribut esențial artei.
Un al doilea răspuns comun la întrebarea despre ce anume distinge arta se concentrează pe originalitate, creativitate și imaginație. Acesta reflectă o înțelegere modernă a artei ca și manifestare a ingeniozității artistului. Totuși, această idee a luat naștere în urmă cu cinci sute de ani în Europa renascentistă și nu se poate aplica direct multor lucrări studiate de către istoricii de artă. De exemplu, în cazul artei egiptene antice sau a icoanelor bizantine, păstrarea tradiției era mai apreciată decât inovația. Cu toate că ideea ingeniozității este importantă în istoria artei, nu este un atribut universal al operelor studiate de către istoricii de artă.
Toate acestea ar putea duce la concluzia că definițiile artei, precum cele ale frumuseții, sunt subiective și instabile. O soluție la această dilemă este să propunem că arta se distinge, în primul rând, prin efectul său vizual, adică, prin abilitatea sa de a captiva privitorul. Artefactele pot fi interesante, dar arta, sugerez eu, are potențialul de a ne mișca — emoțional, intelectual sau în alte feluri. Poate face acest lucru prin caracteristicile sale vizuale (raportul, compoziția, culoarea etc.), exprimarea ideilor, măiestrie, ingeniozitate, raritate sau o combinație a acestora sau altor calități. Felul în care arta ne captează atenția variază, dar într-un fel sau altul, arta ne poartă dincolo de experiențele comune ale vieții de zi cu zi. Cele mai bune exemple stau mărturie pentru extremele ambițiilor umane, priceperii, imaginației, percepției și emoției. Astfel, arta ne îndeamnă să reflectăm asupra aspectelor fundamentale a ceea ce înseamnă a fi om. Orice artefact, ca și un produs al priceperii omului, ar putea oferi o imagine asupra condiției umane. Dar arta, depășind banalitatea, are capacitatea de a face acest lucru în moduri mult mai profunde. Arta, în acest caz, este poate cel mai bine înțeleasă ca și o clasă specială de artefact, excepțională prin capacitatea sa de a ne face să contemplăm și să simțim prin intermediul experienței vizuale.
Coatlicue, c. 1500, Mexica (Aztec), găsit la marginea de Sud-Est a Plaza Mayor/Zocalo din Mexico City, bazalt, 257 cm înălțime (National Museum of Anthropology, Mexico City) (foto: Steven Zucker, CC BY-NC-SA 2.0)
Coatlicue, c. 1500, Mexica (Aztec), găsit la marginea de Sud-Est a Plaza Mayor/Zocalo din Mexico City, bazalt, 257 cm înălțime (National Museum of Anthropology, Mexico City) (foto: Steven Zucker, CC BY-NC-SA 2.0)

Istoria: Înțelegând trecutul

Precum definițiile artei și frumuseții, ideile legate de istorie s-au schimbat de-a lungul timpului. Poate părea că a scrie despre istorie este un lucru simplu — totul se bazează pe fapte, nu-i așa? În teorie, da, dar dovezile care au supraviețuit din trecut sunt vaste, fragmentare și dezordonate. Istoricii trebuie să ia decizii cu privire la ce să includă și ce să excludă, cum să organizeze materialul și ce să fie spus despre acesta. Prin aceste acțiuni, ei crează fire narative care explică trecutul în feluri prin care poate fi înțeles în prezent. Inevitabil, pe măsură ce prezentul se schimbă, aceste narațiuni sunt actualizate, rescrise sau eliminate complet și înlocuite cu altele noi. Toată istoria este, în acest caz, subiectivă — pe cât de mult un produs al timpurilor și locurilor în care a fost scris, pe atât al dovezilor din trecut pe care le interpretează.
Disciplina istoriei artei s-a dezvoltat în Europa în perioada colonială (undeva între sec. XV spre mijlocul sec. XX). Istoricii de artă timpurii puneau în centrul atenției tradiția europeană, celebrând originile sale grecești și romane și idealurile artei academice. Pe la mijlocul sec. XX se stabilise deja un narativ standard pentru "arta vestică" (sau arta occidentală) care își trăgea originile de la preistoria, antichitatea și evul mediu mediteranean până la Europa modernă și Statele Unite ale Americii. Arta din celelalte părți ale lumii, etichetată ca și "artă non-vestică" (sau non-occidentală), a fost tratată de obicei doar marginal și dintr-o perspectivă colonialistă.
Imensele schimbări socioculturale care au avut loc în sec. XX i-au determinat pe istoricii de artă să modifice aceste narative. Relatările artei vestice care prezentau, cândva, doar bărbați albi au fost revizuite pentru a include artiști de culoare și femei. Atenția tradițională acordată picturii, sculpturii și arhitecturii a fost extinsă pentru a include așa-numitele arte minore precum ceramica și textilele și mediile contemporane precum video-ul și performance art-ul. Interesul în arta non-vestică a crescut, accelerând dramatic în ultimii ani.
Mască pandantivă (Iyoba) cu regina mamă (Queen Mother Pendant Mask), sec. XVI, popoarele Edo, Curtea Beninului, Nigeria, fildeș, fier și cupru, 23.8 x 12.7 x 8.3 cm (The Metropolitan Museum of Art, New York) (foto: Steven Zucker, CC BY-NC-SA 2.0)
Mască pandantivă (Iyoba) cu regina mamă (Queen Mother Pendant Mask), sec. XVI, popoarele Edo, Curtea Beninului, Nigeria, fildeș, fier și cupru, 23.8 x 12.7 x 8.3 cm (The Metropolitan Museum of Art, New York) (foto: Steven Zucker, CC BY-NC-SA 2.0)
Astăzi, cea mai mare dezvoltare socială cu care se confruntă istoria artei este globalismul. Pe măsură ce lumea noastră devine din ce în ce mai interconectată, familiarizarea cu diferitele culturi și facilitarea diversității devin importante. Istoria artei, ca și povestea artefactelor excepționale dintr-o gamă largă de culturi, are un rol de jucat în dezvoltarea acestor abilități. Acum, istoricii de artă meditează și dezbat despre modul în care să reconcilieze originile intelectuale europene ale domeniului și problematica moștenirii colonialiste în cadrul multiculturalismului contemporan și despre cum se poate scrie istoria artei într-o eră globală.
Videoclipurile și articolele de pe Smarthistory reflectă acest istoric al istoriei artei. Întrucât site-ul a fost creat pentru a susține un curs de artă și istorie occidentală, conținutul se concentra inițial pe cele mai celebre lucrări ale canonului vestic. Cu perioadele cheie și civilizațiile acestei tradiții acum foarte bine reprezentate și alături de un număr tot mai mare de cercetători care contribuie, gama de subiecte a crescut în ultimii ani. Mai important, a fost adăugat conținut substanțial care acoperă tradițiile lumii din afara sferei vestice. Pe măsură ce site-ul continuă să se extindă, lucrările și perspectivele prezentate vor continua să evolueze în ritm cu tendințele contemporane din istoria artei. De fapt, în calitate de inovatori în utilizarea mediilor digitale și a internetului pentru a crea, disemina și interoga cunoștințele istoriei artei, Smarthistory și utilizatorii săi au potențialul de a contribui la modelarea viitorului disciplinei.