Ce ne spun hărțile

Atunci când ne gândim la hărți, presupunem adesea că sunt niște unelte științifice și obiective care ne ajută să ajungem din punctul A în punctul B, că acestea ne spun adevăruri despre lumea în care trăim. Totuși, hărțile sunt subiective și, precum orice formă de artă și design, acestea au povești de spus și ne dezvăluie foarte mult despre vremurile în care au fost create. Cele mai reușite hărți sunt selective, conținând informația care este importantă pentru agenda cartografului și excluzând haosul altor detalii care sunt irelevante pentru firul narativ. Există o frumoasă economie a design-ului într-o hartă reușită, iar multe hărți ne pot ajuta să decodăm credințele audienței lor.

În secolul XXI, mai ales dacă locuim în emisfera nordică, presupunem că hărțile trebuie să fie orientate cu nordul în sus. Totuși, aceasta este o convenție recentă care nu este consistentă cu hărțile produse de-a lungul secolului XVI, atunci când Europa a devenit centrul producției de hărți. Europa a devenit o putere globală în perioada marilor descoperiri și astfel s-a pus pe sine deasupra lumii.

Cea mai importantă parte a unei hărți pentru utilizatorul vizat tinde să fie în partea de sus, iar în Evul Mediu, acest lucru reflecta adesea puncte de vedere religioase, mai degrabă decât politice.

Să ne uităm la această hartă medievală “T-O” bazată pe scrierile din secolul VII ale lui Isidor din Sevilla, Arhiepiscopul de Sevilla, Spania. Conform Bibliei, după ce marele potop a distrus toate viețuitoarele pământului care nu se aflau pe Arca lui Noe, cei trei fii ai lui (Sem, Iafet și Ham), au fost trimiși pe continentele cunoscute atunci pentru a repopula și conduce planeta. Sem s-a dus în Asia, Ham în Africa și Iafet s-a dus în Europa. Pe hartă, “T”-ul este format din întinderile de apă importante care separau continentele: Europa și Africa sunt despărțite de linia verticală a Mediteranei, iar linia orizontală reprezintă râul Don, Marea Neagră, Marea Egee și Nilul. Întreaga lume este înconjurată de “O”-ul marelui ocean (Mare Oceanum).

Într-un alt tip de hartă, în Harta Ebstorfului de mai jos, Ierusalimul este de obicei plasat în centrul lumii, ca și loc de naștere al Creștinismului, iar Estul (numit și Orient) este în partea de sus, fiindcă acolo se afla Grădina Edenului și originea omului. Încă folosim cuvântul “orientare” atunci când încercăm să ne găsim drumul, din cauza acestei tradiții cartografice europene timpurii.

Un exemplu minunat de hartă medievală a lumii, (sau mappa mundi), este Harta Ebstorfului din sec. XIII (deasupra). În această hartă, modelul T-O este folosit, dar aici lumea devine trupul lui Hristos. Dacă ne uităm atent, îi putem vedea mâinile care se întind spre margini, îi putem vedea picioarele în partea de jos și capul în partea de sus, la est, alături de o mică reprezentare a Grădinii Edenului. Ierusalimul este reprezentat ca și buricul lumii și în centrul lui Iisus, iar lucrarea este plină de imagini cu povești din Biblie și relația acestora față de lumea cunoscută. Această hartă nu ne arată doar sistemele de credință geo-spirituale ale lumii medievale, dar este și o enciclopedie a narativelor creștine.

În timp ce creștinii medievali plasau estul în partea de sus, cartografii islamici timpurii au orientat lumea spre sud. De cinci ori pe zi, un musulman credincios trebuie să se roage cu fața spre Mecca. Un instrument complex și frumos numit astrolab a fost adaptat de la persani și modificat de către musulmani nu doar pentru a determina timpul de rugăciune, dar și direcția către Mecca în funcție de locația individului.

Într-o hartă a marelui cartograf arab Al-Idrisi, lumea reflectă un cerc într-un format T-O, dar lumea este reprezentată cu sudul în sus, iar Mecca (astăzi aflată în Arabia Saudită) se află în centrul lumii. Lumea este reprezentată ca și un cerc înconjurat de către ocean. Peninsula Iberică și Italică se află în dreapta jos, iar în Africa, Munții Lunii (în latină, Montes Lunae) sunt arătați ca și sursa Nilului. Marea Arabiei se află în stânga sus, iar Marea Caspică și Marea Neagră sunt și ele incluse. Harta este decorată cu lanțuri muntoase și râuri, incluzând și marele zid care-i adăpostește pe legendarii Gog și Magog în partea din stânga jos, popoare mârșave și periculoase, îndepărtate de restul omenirii până la venirea sfârșitului lumii, conform tradițiilor islamice, creștine și evreiești.

Hărțile sunt fire narative care spun o poveste a vremurilor și popoarelor care le-au creat. Chiar și modernul Google Earth este un produs al alegerilor subiective de semne vizuale și simboluri ale timpurilor noastre. Aceste hărți aparent obiective, ca oricare altele, implică o selecție a informațiilor, editare umană și un limbaj vizual pe înțelesul utilizatorului de astăzi.

Data viitoare când o să privim o hartă standard cu orientarea spre nord, să luăm în considerare Harta inversată a lumii (Upside-Down Map of the World) publicată în sec. XX în Noua Zeelandă. Sătui de a mai fi puși pe hărți ”dedesubt”, Noua Zeelandă și Australia se află în partea de sus, iar efectul este izbitor; simțul nostru de orientare depinde de punctul nostru de vedere.

Eseu de Dr. Christina Connett

Resurse adiționale:

Joni Seager, Maps, Center for History and New Media, George Mason University