Bazilica Santa Pudenziana

Interiorul opulent al bazilicilor constantiniene ar fi oferit un spațiu proprice pentru ritualurile din ce în ce mai elaborate. Influențată de splendoarea ritualurilor asociate cu împăratul, liturghia punea accent pe intrările dramatice și pe stadiile ritualurilor. De exemplu, introit-ul, sau intrarea preotului în biserică, a fost influențat de adventus, intrarea împăratului în bazilică.

Culminarea intrării în biserică, dar și punctul central al arhitecturii, era absida. Aici aveau loc slujbele și tot aici preotul proclama cuvântul Domnului. În bazilicile romane civice și imperiale, absida era locul autorității. În bazilicile civice, aici stătea magistratul și pronunța judecățile. În bazilicile imperiale, aici ar fi stat împăratul pe tron. Aceste asocieri cu autoritatea au făcut din absidă o scenă potrivită pentru ritualurile creștine. Preotul fiind precum un magistrat ce proclama cuvântul unei autorități superioare.

Un mozaic de la sfârșitul sec. IV de pe absida bisericii romane Santa Pudenziana înfățișează acest lucru. Vedem în imaginea de mai jos o transformare dramatică a concepției despre Hristos, prin comparație cu perioada preconstantiniană.

În mozaicul de la Santa Pudenziana, Iisus este arătat în centru, așezat pe un tron încrustat cu nestemate. Poartă o togă de aur cu margini violet, ambele culori fiind asociate cu autoritatea imperială. Mâna sa dreaptă este întinsă în gestul ad locutio, specific în reprezentările imperiale. Cu o carte în mâna stângă, Iisus este reprezentat proclamând Cuvântul. Acest aspect vine dintr-o altă convenție a artei imperiale romane, așa-numita traditio legis, sau transmiterea legii. Un platou de argint realizat pentru împăratul Teodosiu în 388 pentru a marca zece ani de la urcarea sa pe tron, îl arată pe împărat în centru cum înmânează pergamentul cu legi. De notat că împăratul Teodosius este reprezentat cu o aură, precum este și figura lui Hristos.

În timp ce aura avea să devină o convenție standard în arta creștină pentru demarcarea figurilor sfinte, originile acestei convenții pot fi găsite în reprezentările imperiale, precum imaginea lui Teodosius. În spatele figurii lui Iisus, vedem un oraș. În centru apare un deal pe care se află o cruce încrustată cu nestemate. Acest lucru identifică orașul ca fiind Ierusalim, iar dealul ca fiind Golgota, dar acesta nu este orașul pământesc, ci Ierusalimul ceresc. Aspect făcut clar de cele patru figuri aflate pe cerul din jurul crucii. Le putem identifica ca fiind cele patru bestii, descrise ca însoțind mielul în Apocalipsa lui Ioan.

Bărbatul înaripat, leul înaripat, taurul înaripat și vulturul au devenit, în arta creștină, simboluri pentru Cei Patru Evangheliști, dar în contextul mozaicului de la Santa Pudenziana, aceștia definesc scena ca fiind în afara celor lumești sau ca fiind tărâmul ceresc. Iisus este reprezentat astfel ca și conducătorul orașului ceresc. Crucea a devenit un simbol al triumfului lui Hristos. Mozaicul își regăsește tematica în următorul fragment extras din scrierile teologului creștin timpuriu, Sf. Ioan Gură de Aur:

Limbajul acestui pasaj demonstrează influența incontestabilă a accentului pus de romani asupra triumfului. Crucea este considerată un trofeu sau un monument al victoriei. Hristos este închipuit ca un rege războinic. Ordinea tărâmului ceresc este caracterizată precum armata romană împărțită în legiuni. Atât textul, cât și mozaicul reflectă transformarea concepției despre Hristos. Toate acestea documentează contopirea creștinismului cu autoritatea imperială romană.

Această aură de autoritate imperială distinge mozaicul din Santa Pudenziana de pictura cu Iisus și discipolii săi din Catacombele Domitilla, unde Iisus este un simplu învățător, pe când Iisus din mozaic a fost transformat în conducătorul cerurilor. Până și barba și părul său lung îl construiesc pe Iisus asemănător cu Zeus sau Jupiter. Mozaicul arată clar că toată autoritatea vine de la Hristos. Acea autoritatea este delegată apostolilor din jurul său. Este semnificativ faptul că în mozaicul de la Santa Pudenziana, figura lui Iisus este flancată de Sf. Pavel la stânga sa și de Sf. Petru la drepta sa. Aceștia fiind apostolii principali.

Se stabilise deja de prin sec. IV că Episcopul Romei, sau Papa, era succesorul Sfântului Petru, fondatorul Bisericii Romei. Precum puterea coboară din Iisus spre apostoli, la fel avea acea putere să se întoarcă la Iisus la sfârșitul lumii. Figurile feminine aflate în picioare pot fi identificate ca personificări ale diviziunii din creștinism, între biserica evreilor și cea a gentililor. Le putem vedea cum își oferă coroanele lui Hristos precum sunt descriși returnându-și coroanele și cei 24 de bătrâni în Apocalipsa lui Ioan.

Este clară semnificația că toată autoritatea vine de la Iisus, precum vedem în Missorium-ul lui Teodosie, unde autoritatea împăratului este transmisă co-împăraților săi. Acest accent pus pe autoritate trebuie înțeles în contextul dezbaterilor religioase ale vremii. Atunci când Constantin a acceptat creștinismul, nu exista un singur creștinism, ci o grămadă de versiuni diferite. Preocuparea principală a lui Constantin era stabilirea unui ortodoxism creștin pentru a unifica biserica.

Creștinismul a trecut printr-o transformare fundamentală în urma acceptului din partea lui Constantin. Imagistica artei creștine înainte de Constantin ocrotea dorințele privitorului față de mântuirea personală, în timp ce temele dominante ale artei creștine de după Constantin puneau accentul pe autoritatea lui Hristos și a bisericii sale în lume. În timp ce Roma devenea creștină, creștinismul și Hristos au preluat aura Romei imperiale. Un exemplu dramatic al acestui fapt este prezentat într-un mozaic cu Iisus din Palatul Arhiepiscopal din Ravenna. Aici, Iisus este arătat purtând cuirassa, sau platoșa, care apărea adesea în reprezentările împăraților și generalilor romani. Iar toiagul autorității imperiale a luat forma crucii.

Eseu scris de Dr. Allen Farber