Bunul Păstor în Creștinismul timpuriu

(muzică) Suntem în partea Muzeelor Vaticane care este dedicată artei creștine timpurii. Am trecut pe lângă sarcofage, capacele mormintelor din catacombe și am dat peste un exemplu rar de sculptură creștină timpurie. Sculptură creștină timpurie de sine stătătoare. Adică, cam tot ce am văzut aici, e sculptură în relief și, desigur, Roma antică era cunoscută pentru sculpturile sale mari, de sine stătătoare, dar erau asociate de către creștini cu imagini ale zeilor și împăraților, nu ceva pe care primii creștini doreau să-l emuleze. Era și asocierea cu venerarea imaginilor în Imperiul Roman. Aceasta e o sculptură din marmură, cam de un metru înălțime, a Bunului Păstor. Bunul Păstor este un subiect găsit și până în Grecia antică. Sunt imagini cu figuri cărând oi sau capre pe umerii lor pentru a le sacrifica zeilor. Continuă în arta Romei antice, chiar și aici, în arta creștină timpurie, semnificația se schimbă cu trecerea timpului. Este o perioadă de flux, când vechile tradiții sunt refăcute într-un nou context creștin, iar unii cercetători au remarcat că vechea tradiție a lui Hermes era o figură perfectă pentru o readoptare. De fapt, dacă privim figura asta, chiar are niște elemente foarte clasiciste. De exemplu, stă în contrapost, piciorul stâng e îndoit, greutatea lui se află pe piciorul drept, coapsa dreaptă o ia în sus. Și felul sculptării faldurilor hainelor ne amintește de sculptura antică, greacă și romană Ne gândim la arta creștină timpurie ca fiind prost proporționată, cioplită slab, dar acest exemplu arată că erau decizii intenționate, că atunci când artiștii doreau să reprezinte figura naturalistic, puteau. Avem o reprezentare foarte sensibilă a căderii hainelor. S-au lucrat superb cârlionții capului lui Iisus sau cei ai lânii oii. Ador cum a creat artistul un punct unde părul cârlionțat al Bunului Păstor se întâlnește cu părul oii. Există o intimitate superbă între cele două figuri. Mai îmi place și cum burta oii se umflă puțin în spatele gâtului său, există impresia masei animalului. Și a unui păstor căruia chiar îi pasă de acest animal vulnerabil, cărându-l pe umerii săi. Dacă-i privim spatele, vedem că este sculptat complet și există o întoarcere a coapselor sale pe care o vedem prin hainele care se trag spre piciorul stâng, care merge înainte. Figura este asimetrică, nu doar că stă în contrapost, dar își întoarce capul spre stânga și privește în zare, foarte liniștit, sugerând o viață perfectă la țară. Mergând prin muzeu, am văzut multe imagini ale Bunului Păstor, e un motiv foarte comun pe sarcofagele și basoreliefurile din antichitatea târzie De obicei e parte dintr-o scenă bucolică, idilică, rurală care însemna, pe un sarcofag, ideea unei vieți de apoi liniștite, ideale. Dar acum este un subiect creștin care, pentru credincioșii din secolul IV, primul secol în care creștinismul este practicat legal în Imperiul Roman, ideea că Iisus va avea grijă de ei, că Iisus este păstorul lor, că moartea nu era sfârșitul pentru creștini, ci un pas spre altă lume, o lume mai bună. Aceasta este dinainte ca portretul lui Iisus cu care suntem familiari, un Iisus mai bătrân, înțelept și cu barbă, să se formeze. Chiar puțin mai târziu în arta creștină timpurie, vedem imagini cu Iisus ca și un tânăr păstor, unde oile reprezintă comunitatea creștină. Acel Iisus are grijă de ei, precum un păstor are grijă de turma sa. Îi și mână spre rai. (muzică)