Sarcofagul lui Iunius Bassus

Suntem în Bazilica Sfântul Petru și privim un faimos sarcofag creștin timpuriu. Este mormântul lui Iunius Bassus. E un pic complicat, fiindcă ce văd oamenii de obicei e copia pe care o are Vaticanul în muzeul său. Dar suntem în Trezorerie și acesta e sarcofagul adevărat. Așa, deci, Iunius Bassus era un prefect roman pe la mijlocul secolului IV. Corect. Știm că deținea funcția în 359. Privim un moment foarte timpuriu, la puțin timp după ce Constantin a legitimizat a fi creștin în Imperiul Roman. Iar Constantin e în procesul de, într-un fel, a face din creștinism religia oficială a Imperiului Roman, ceea ce se va întâmpla spre finele anilor 300. Acesta este un exemplu timpuriu al unei deschideri, o înfățișare magnifică a iconografiei tradiției creștine. Corect. Interesant este că nu arată în felul în care ne-am aștepta să arate, fiindcă Iisus e aici în centru, alături de, probabil, Petru și Pavel sau două figuri în laterale. Probabil că sunt Petru și Pavel, da. Dar arată foarte tânăr, precum tânărul filozof-învățător. Ba chiar ține un sul în mână. Și stă jos și e frontal, deși, nu e complet frontal. Ce încerc să spun aici, lucrurile pe care, de obicei, le asociem cu reprezentările lui Iisus, unde arată ca un împărat și e mai bătrân, unde are barbă—aici este înfățișat foarte tânăr. Deși stă jos și e frontal, oferă un fel de naturalism și mișcare corpului său. Piciorul stâng vine un pic înainte. Capul e ușor întors. Și are piciorul peste o imagine a unui zeu al râului. Lucru interesant fiindcă arată creștinismul biruind vechile tradiții politeistice ale romanilor antici. Folosind iconografia artei păgâne din Roma antică într-un nou context creștin. Sunt foarte interesat de ce-ai spus mai devreme despre Iisus care nu întrunește atributele fizice la care ne așteptăm. Acesta e atât de timpuriu încât, într-un fel, acele tradiții încă nu se dezvoltaseră. Exact. Nu au fost încă, cu adevărat, construite și acceptate. Așa că e un moment foarte flexibil. Corect. În care iconografia se dezvoltă. Iar aici arată mai mult ca o figură păgână. Lucru, fără îndoială, adevărat din cauza hainei clasiciste pe care o poartă. E interesant, stilistic vorbind, fiindcă această sculptură arată un naturalism destul de ridicat când vine vorba de redarea corpurilor, contrapostul în care stau figurile și chiar anumite atribute emoționale ale figurilor. Există un fel de naturalism, deși vedem începuturile unui stil creștin timpuriu. Există indicii față de ce va urma. Capetele sunt un pic prea mari pentru trupuri. Corpurile încep să fie cam îndesate. E un moment de tranziție foarte interesant. Vedem și alte scene din Biblie. Și vedem expresii timpurii ale acestora, dar acestea sunt feluri de reprezentare ale scenelor, care vor deveni foarte familiare pentru noi. Îi avem pe Adam și Eva în registrul inferior. Corect. Și alte scene din Vechiul Testament care ar fi prefigurat evenimentele din viața lui Iisus. Corect. Ideea de a spune că evenimente din Vechiul Testament, precum sacrificiul lui Isaac, prefigurau propriul sacrificiu al lui Iisus pentru mântuirea omenirii, un fel de-a spune că viața lui Iisus este o împlinire a profeției și a evenimentelor din Vechiul Testament. Suntem martori aici la inventarea unei noi iconografii. Este inventarea unui nou limbaj vizual pentru relatarea acestor povești critice. Ce mai observ aici e cât de adânc este cioplit. Este, în esență, un basorelief. Dar figurile sunt într-un relief foarte, foarte ridicat. Unele dintre ele par să fie complet separate de baza din marmură. Și ador aceste coloane cu capiteluri care leagă clasicismul și începuturile creștine.