Decorarea cărții

Anumiți cititori medievali preferau să aibă imagini frumoase și decorațiuni strălucitoare în cărțile lor. Nu doar că le plăcea aspectul unei pagini sclipitoare, dar le și demonstra statutul economic sau că un cadou pe care l-au oferit era special. Cărțile fără decorații erau deja scumpe, dar cele decorate costau o mică avere, mai ales dacă se folosea aurul. Printr-un proces numit poleială, decoratorul aplica o foiță foarte subține de aur pe suprafața paginii, care semăna un pic cu folia de staniol modernă.

Această pagină ne arată cum formele din aur nu au fost aplicate direct pe suprafața pergamentului, ci au fost întinse peste mici "dealuri" din material (de observat cum strălucește grundul oranj). În acest fel, aurul putea să capteze lumina din diferite unghiuri, maximizând efectul de strălucire.

Atunci când grupurile de colițe erau umplute cu text, rubricile (titluri sau subtitluri, adesea în roșu) erau la locul lor, iar scribul își corectase deja munca, era timpul pentru retușurile finale. Multe manuscrise medievale includ și o formă anume de decorații pe lângă cuvintele scrise, executate de obicei de un artizan diferit. Există o varietate mare în materie de stil și calitatea decorațiilor și, implicit, în costul lor. În jumătatea mai ieftină se află înfrumusețările din penel, linii roșii și albastre desenate din condei în diverse modele și forme. Unele dintre acestea au ajuns specificuri locale, permițându-ne nouă să legăm un manuscris de o anumiță țară, oraș sau grupare religioasă. În jumătatea mai scumpă se află iluminarea: de multe ori fiind vorba despre picturi mici și sofisticate care includeau culoare și, adesea, aur. Cu toate că aceste cărți decorate ies în evidență pe lângă restul, per total ele nu erau prea des întâlnite.

În mod normal, literele lucrează împreună pentru a forma cuvinte care spun o poveste. Din când în când, totuși, putem găsi o literă care conține o întreagă poveste de una singură. Acest P gigantic este începutul numelui Paulus (Paul), care a fost autorul textului bilbic care urmează pe pagină. Pentru a marca începutul textului, decoratorul a extins P-ul și a aplicat culoare și aur peste el, transformând litera într-un ajutor vizual. În interiorul literei este însuși Sfântul Paul, înfățișat ca și soldatul lui Hristos. În mâna sa se află o sabie, caracteristica lui cheie în decorațiunile medievale, iar capul său este chel, lucru care ajuta și el la identificarea sa.

Dacă în acest caz intențiile decoratului sunt clare, semnificația unor astfel de inițiale poate fi înțeleasă doar citind povestea pe care o inițiază. Miniaturile conțineau fire narative mai elaborate.

În vremurile medievale, ornarea din peniță era cea mai rapidă și ușoară metodă de a adăuga niște culoare paginii. Acest still de decorare implică de obicei linii subțiri, roșii și albastre, desenate cu un condei sau peniță, nu cu o pensulă. Liniile șerpuite formează modele vii, pline de ondulări neașteptate, creând labirinturi în miniatură în care ne putem pierde foarte ușor privirile. Dacă ne uităm atent, putem recunoaște obiecte familiare: un copac, luna, perle, o față zâmbitoare. Personajul principal care atrage toată această atenție artistică este litera mare care trebuia decorată, în cazul acesta, litera "M" (de la "Marcus"). Astfel de decorațiuni susțineau o funcție importantă a literei, ghidând ochiul cititorului la începutul unei secțiuni noi din text. Modele specifice ale acestor decorațiuni pot fi identificate câteodată până la nivel de oraș sau regiune, lucru care transformă aceste linii șerpuite în unelte utile pentru istorici.

Eseu scris de Dr. Erik Kwakkel