Cuvinte, cuvinte, cuvinte: scrisul de mână medieval

Tăbăcarii preparau pieile, scribii își ascuțeau condeiele și își umpleau călimarele, iar legătorii își aprovizionau atelierele cu piele și lemn. Toate aceste activități ar fi fost în zadar dacă nu exista acel eveniment care le punea în mișcare: copierea cuvintelor.

Era greu să scrii un text medieval cu un condei. Vârful său putea să facă, mai mult sau mai puțin, doar o mișcare de sus în jos, din cauza felului în care era tăiat. Însemna că literele trebuiau segmentate în multiple trăsături de penel. Acest lucru făcea din scriere un proces foarte lent: o Biblie putea să dureze și un an până era gata. Scrisul de mână al unui scrib—grafia sa—ne poate spune unde și când a fost învățat să scrie. Grafia literelor ne spune astfel de lucruri fiindcă forma literelor se schimba constant—deci grafia este o unealtă istorică importantă care ne ajută să plasăm povești și informații în contextele cultural-istorice adecvate.

Grafia medievală—scrisul de mână al scribului—este reprezentarea materială a unui text. Un autor poate că a compus textul, a produs gândul original, poemul sau povestea, dar scribul era cel care, de obicei, punea acele cuvinte pe pagină. Multe depindeau de felul în care făcea asta. Dacă era neexperimentat, putea fi dificil să-i înțelegi scrisul. Dacă era neatent, ar fi apărut alte cuvinte pe pagină sau cele corecte, dar în ordinea greșită. Scrisul de mână al scribilor varia considerabil. Nu numai că fiecare scrib avea propria sa grafie, precum încă avem și noi astăzi, dar stilul grafiei medievale depindea adesea de timpul și locul în care era scrisă cartea. Acest lucru face scrisul de mână foarte util pentru istorici: producătorul manuscrisului ne poate spune, printre rânduri, unde și când a făcut cartea. "Creatorul meu este din Germania", ar putea spune o literă sau o abreviere, de exemplu. Din când în când, scribii chiar menționau asta în mod explicit, într-un colofon de la finalul cărții.

Minuscula carolină este grafia principală a Evului Mediu timpuriu. Creată la sfârșitul secolului VIII, aceasta a devenit grafia principală pentru cărți în cadrul imperiului lui Carol cel Mare. Este o grafie elegantă cu un aspect rotund și spațios. Fiindcă Carol cel Mare cucerise numeroase teritorii vaste în timpul domniei sale, acesta s-a găsit în fața unui imperiu cu multe culturi, fiecare cu propriul său stil de scriere. O grafie clară și unificatoare era necesară dacă administrația sa dorea să funcționeze cum trebuie. Minuscula carolină pare cunoscută ochilor noștri moderni, fiindcă producătorii de typeface-uri care lucrau pentru tiparele italiene timpurii au folosit-o ca și model. De fapt, originile arhicunoscutului font "Times New Roman" din calculatoarele noastre pot fi trasate până la minuscula carolină.

Începând cu mijlocul sec. XI, minuscula carolină, grafia dominantă a vremii, a început să includă noi forme ale literelor. Deja de la 1100, numărul literelor transformate a devenit atât de mare încât grafia arăta diferit față de cea carolină. Treptat, acestea au evoluat în ceea ce poate fi numită a doua mare grafie a cărților medievale: cea gotică (folosită din c. 1225). În timp ce minuscula carolină era o grafie unificatoare, grafia de tranziție a "Lungului secol XII" (1075-1225) a împărțit Europa în regiuni distincte. Scribii europeni au adoptat această nouă grafie-hibrid, fiecare în ritmul său, dar în același timp variau aspectul efectiv al anumitor litere. Scribii din Germania, de exemplu, au fost mult mai conservatori decât colegii lor din Franța și Anglia.

Cărțile scrise între anii 1250 și 1600 au fost copiate într-o varietate de grafii gotice, unele având trăsături foarte diferite. Într-o parte, avem textele formale, ce prezintă litere verticale care par să ceară atenție. La celălalt capăt se află grafiile mai lejere, grafia cursivă, scrisă cu un vârf mai subțire și conectată prin bucle. Deja de pe la începutul sec. XV, aceste două grafii erau la fel de populare, deși grafia cursivă a fost introdusă mult mai târziu în producția cărților. Introducerea grafiei cursive face parte dintr-o extindere a paletei de grafii. Expansiunea probabil că a venit odată cu comercializarea producției de cărți—o consecință a creșterii cererilor din partea cititorilor care își cumpărau cărțile din mici magazine urbane.

Grafia cursivă și-a început cariera în lumea administrației. Aici era folosită pentru registre de contabilitate, carte și alte texte administrative. Funcționarii care produceau aceste documente foloseau o peniță mult mai subțire decât cea folosită la grafiile formale pentru cărți. Vârful flexibil permitea un ritm de scriere mai rapid, iar asta i-a oferit grafiei cursive un aspect mai "lejer".

Deși grafia cărților cerea ca penița să fie ridicată după fiecare trăsătură de penel, la grafia cursivă penița rămânea mereu pe suprafața paginii, cu fiecare literă conectată printr-o ligatură (sau buclă). În jurul anului 1300, această grafie administrativă a fost exportată către lumea producției de carte. Studenții și cărturarii au fost primii adoptatori, precum au fost și indivizii implicați în treburi administrative, precum funcționarii, notarii și negustorii. Știm despre funcționarii publici, de exemplu, că produceau manuscrise literare după orele de program, pe de-o parte pentru o clientelă urbană care îi plătea pentru serviciile lor. Acești utilizatori profesionali au încurajat migrația grafiei cursive dincolo de cadrul său administrativ inițial.

Eseu scris de Dr. Erik Kwakkel