Viața lui Hristos și a Fecioarei Maria în arta bizantină

Imperiul Bizantin a existat mai bine de un mileniu şi a cuprins regiuni geografice aflate la mare depărtare de capitala Constantinopol. Drept urmare, arta bizantină conține lucrări create din secolul IV și până în sec. XV, care provin din regiuni diverse precum Grecia, Peninsula Italică, marginea estică a lumii slave, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Deci, ce este arta bizantină şi ce vrem să spunem când folosim acest termen?

Evenimentele din viaţa lui Iisus Hristos şi ale mamei sale, Fecioara Maria, s-au numărat printre subiectele cel mai des reprezentate în arta bizantină. Multe dintre aceste evenimente au fost păstrate în din Biblia creștină, dar altele au fost inspirate de texte nonbiblice, precum, care erau, în orice caz, citite de către bizantini. Bizantinii comemorau aceste evenimente ca și sărbători ale bisericii, în conformitate cu (precum face astăzi, care moștenește tradiția religioasă a Bizanțului).

Reprezentări ale acestor evenimente au apărut într-o gamă largă de medii, la scări diferite, în locuri publice și private. Ar fi greșit să presupunem că aceste scene au fost întotdeauna la fel; au variat în funcție de circumstanțele producției lor, precum și de perioadele în care au fost făcute. Conștient de riscul simplificării excesive a unei tradiții artistice care a îndurat mai bine de un mileniu, acest eseu va încerca, totuși, să ofere o introducere pentru poveștile și elementele comune din reprezentările bizantine ale vieților lui Hristos și a Maicii Domnului.

Desenată în baza unor relatări nonbiblice precum , Nașterea Maicii Domnului este comemorată ca și sărbătoare pe 8 septembrie. Ana, mama Fecioarei Maria, stă pe un pat. Moașele o spală pe nou-născuta Maria. Alte femei trebăluiesc prin scenă, având grijă de Ana. Uneori mai apare și Ioachim, tatăl Mariei. La Mănăstirea Studenica din Serbia, Ioachim stă alături de Maria, aflată într-un leagăn după ce a fost îmbăiată, în partea din dreapta jos a imaginii.

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului se bazează pe texte nonbiblice și este comemorată pe 21 noiembrie. Fecioara Maria este o copilă. Aceasta se află în procesiune cu părinții ei, Ioachim și Ana, alături de câteva fecioare ce țin lumânări, îndreptându-se spre templul evreiesc. Ioachim și Ana o oferă pe Maria lui Dumnezeu, iar rabinul Zaharia o primește în templu. Pe măsură ce povestea continuă, Maria locuiește la templu, unde un înger o hrănește cu pâine. Primele exemple ale acestei teme datează din sec. X. sărbătorii subliniază faptul că Fecioara însăși a devenit un templu atunci când i-a permis lui Dumnezeu să fie în ea când l-a conceput pe Hristos. La Mănăstirea Chora, procesiunea spre templu adoptă o formă circulară pentru a acomoda bolta unde apare această scenă.

Buna Vestire (greacă: Evangelismos) apare în Luca 1:26–38 și se sărbătorește pe 25 martie. Compoziții simple, precum mozaicul găsit la Daphni, îl reprezintă pe Arhanghelul Gabriel apropiindu-se de Maria să o anunțe că Duhul Sfânt se va pogorî asupra ei, iar ea îl va naște pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus. Alte imagini îl arată pe Duhul Sfânt coborând sub formă de porumbel pe o rază de lumină. Artiștii mai includeau câteodată și detalii adiționale din , unde Fecioara putea ține un fir roșu din care să țeasă un văl pentru templu sau putea să apară lângă o fântână, luând apă la momentul venirii îngerului.

Reprezentarea Nașterii lui Iisus își are bazele în Matei 1:18–2:12 și Luca 2:1–20, iar sărbătoarea are loc pe 25 decembrie. Pruncul Iisus se află într-o iesle (un loc unde mănâncă animalele), lângă un bou și un măgar. Fecioara stă sau se întinde lângă Iisus, dar Iosif este de obicei plasat la periferie (fiind în colțul din stânga jos al miniaturii din lui Vasile al II-lea), pentru a minimiza contribuția sa la nașterea lui Hristos (subliniind virginitatea Mariei). Narațiunea continuă cu una sau două moașe care spală pruncul. Niște îngeri dau de veste păstorilor. Steaua care i-a ghidat pe de la răsărit strălucește asupra pruncului.

Întâmpinarea Domnului (greacă: Hypapantē) este descrisă în Luca 2:22–38 și comemorată pe 2 februarie. Maria și Iosif intră în templul evreiesc pentru a sacrifica două păsări și pentru a-l prezenta pe Iisus Domnului, în conformitate cu legea evreiască. Ei se întâlnesc cu profetul Simeon (înfățisat în timp ce îl ia pe Iisus în braţe în imaginea de mai sus de la Metropolitan Museum of Art) şi cu prorocița Ana, care îl identifică pe Iisus ca fiind Mesia. Templul este adesea reprezentat ca și o biserică creştină, lucru indicat de un altar creștin și alte piese de mobilier bisericesc.

Botezul lui Iisus (uneori numit "Theofania" sau "Epifania") este redat în Matei 3:13–17, Marcu 1:9–11 și Luca 3:21–22 și este comemorat de Biserica Ortodoxă Răsăriteană pe 6 ianuarie. Ioan Botezătorul sau îl botează pe Iisus în râul Iordan, în timp ce îngeri stau în apropiere. Sfântul Duh se pogoară asupra lui Hristos sub forma unui porumbel, în timp ce cuvintele lui Dumnezeu Tatăl, care îl identifică pe Iisus ca fiind fiul său, sunt reprezentate printr-o mână care binecuvântează din ceruri. Apare un copac și un topor, făcând referire la cuvintele prevestitoare ale lui Ioan, "Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom care nu face rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc." (Matei 3:10). Câteodată, precum la mănăstirea Hosios Loukas, râul Iordan este printr-o figură umană care stă în apă, aspect ce corespunde personificării sale din imnografia sărbătorii. În apa reprezentată la Hosios Loukas mai apare și o cruce, ca și referință la crucea și coloana de la locul de pelerinaj din Palestina asociat cu acest eveniment, precum este descris de pelerinul din secolul VI, Teodosiu.

Schimbarea la Față este descrisă în Matei 17:1–13, Marcu 9:2–8 și Luca 9:28–36 și este comemorată pe 6 august. Iisus urcă un munte (tradiția îl identifică ca fiind Muntele Tabor) cu Petru, Iacob şi Ioan (trei din discipolii săi), iar apoi acesta începe să strălucească cu o lumină divină. Această lumină apare adesea sub formă de raze și o mandorlă (o aură în formă de migdală sau cerc), precum vedem în icoana de la Luvru. Moise și Ilie—două figuri care reprezintă legea și profeții din Biblia ebraică—se află în lateralele lui Hristos. Exemple timpurii ale acestei teme sunt găsite la mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai și Sant’Apollinare in Classe

Patimile ("suferința") se referă la crucificarea lui Iisus și la perioada premergătoare morții sale. Evenimentul este comemorat anual în Săptămâna Patimilor, a cărei dată variază în fiecare an în funcție de fazele lunii.

Învierea lui Lazăr (un prieten al lui Iisus) din morți apare în Ioan 11:38–44. Biserica Ortodoxă Răsăriteană comemorează acest miracol al lui Hristos în sâmbăta dinaintea . Iisus, urmat de apostoli, îl cheamă pe Lazăr din mormânt, precum se vede în templonul din Atena. Maria și Marta, surorile lui Lazăr, îngenunchează la picioarele lui Iisus. Alte personaje deschid mormântul și îl eliberează pe Lazăr din giulgiu. De obicei, un personaj este arătat ținându-se de nas din cauza mirosului trupului lui Lazăr, aflat în descompunere.

Intrarea in Ierusalim este relatată în Matei 21:1–11, Marcu 11:1–10, Luca 19:29–40 și Ioan 12:12–19 și este comemorată în Duminica Floriilor, duminica dinaintea Pesahului (Paștele). Iisus intră pe porțile Ierusalimului pe un măgar. O mulțime îl întâmpină, aruncând mantii și frunze de palmier înaintea sa. Copii sunt adesea înfățișați urcându-se în palmieri, precum vedem în fildeșul din Berlin.

(vezi aici imaginea cu adnotații)

Cina cea de Taină (greacă: Deipnos) reprezintă cina din timpul pe care Iisus a împărțit-o cu discipolii săi înaintea crucificării sale, care este relatată în Matei 26:20–29, Marcu 14:17–25, Luca 22: 14–23 și 1 Corinteni 11:23–26 și este comemorată în Joia Mare (sau "Joia Patimilor"). Iuda se întinde să-și înmoaie mâncarea într-un castron, acțiune pe care Iisus o identifică ca fiind un semn al trădării. Masa respectivă ia frecvent forma unei mese "sigma" din antichitatea târzie, în formă de C, precum vedem la Panagia Phorbiotissa din Asinou, Cipru. De obicei, un pește mare apare pe masă, care ilustrează probabil folosirea creștinilor antici a cuvântului grecesc pentru "pește" (ichthys) ca și acronim pentru "Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul." Cina cea de Taină este adesea interpretată ca fiind prima celebrare a .

Spălarea picioarelor a avut loc în timpul Cinei cea de Taină, conform Ioan 13:2–15. În relatarea evanghelică, Petru se opune în a-l lăsa pe Iisus să-i spele picioarele. Dar Hristos explică: "Dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă" (Ioan 13:14–15). Mozaicul de la Mănăstirea Hosios Loukas îl arată pe Iisus spălându-i picioarele lui Petru.

Răstignirea înfățișează moartea lui Iisus pe cruce, descrisă în Matei 27:32-56, Marcu 15:21-41, Luca 23:26-49 și Ioan 19:16-37 și comemorată în Vinerea Mare (sau "Vinerea Patimilor") din Săptămâna Mare. Reprezentările mai simple ale scenei o includ pe Maica Domnului și pe Ioan Evanghelistul, ilustrând relatarea lui Ioan. Soarele și luna, chiar și îngeri, apar deasupra pe cer. Compozițiile mai complexe, precum cea găsită pe un templon la Sinai, încorporează și alte femei care l-au urmat pe Iisus, dar și soldați romani, precum Sfântul Longinus care s-a convertit la creștinism. Ioan relatează cum unul dintre soldați l-a străpuns pe Iisus cu o suliță, iar din acesta curgea sânge și apă (Ioan 19:34-35). Întâmplarea are loc la Golgota, "Locul craniilor", din afara zidurilor Ierusalimului (care apar câteodată în fundal). Unele reprezentări ale scenei includ și un craniu la baza crucii, pe care tradiția îl identifică ca aparținând lui Adam (primul om), reflectând credința creștină că Iisus este "Noul Adam" ca și salvator al umanității.

Coborârea de pe Cruce înfățișează trupul lui Hristos fiind dat jos de pe cruce după moartea sa. Precum vedem la Biserica Sfântul Pantelimon din Nerezi, compoziția îi include adesea pe Maica Domnului și pe Ioan Evanghelistul (care erau prezenți la crucificarea lui Iisus), precum și pe Iosif din Arimateea și pe Nicodim, doi ucenici ai lui Iisus. Ilustrarea scenei se bazează pe relatările lui Iosif din Arimateea care descriu că acesta l-a îngropat pe Iisus în propriul său mormânt (Matei 27:57-61, Marcu 15:42-47, Luca 23:50-56, Ioan 19:38-42).

Plângerea, sau Threnos în greacă, o arată pe Maica Domnului și pe alți discipoli cum jelesc peste trupul mort al lui Iisus după ce a fost răstignit. Precum vedem la Biserica Sf. Pantelimon din Nerezi, Plângerea îl include adesea pe Ioan Evanghelistul (care era prezent la răstignire), precum și pe Iosif din Arimateea și pe Nicodim, doi ucenici ai lui Iisus care au ajutat la coborârea de pe cruce și la îngroparea trupului său.

Învierea lui Iisus din morți a avut loc la trei zile după răstignire, conform Noului Testament, iar evenimentul este sărbătorit anual de Pesah (Paște). Evangheliile le descriu pe femeile care l-au urmat pe Iisus ca fiind primii martori ai învierii: Matei 28:1–10; Marcu 16:1–8; Luca 23:55–24:12; Ioan 20:1–18. Arta creștină timpurie le înfățișează pe femeile cărând mirodenii pentru a unge trupul lui Iisus și descoperind că mormântul este gol. Un înger le spune acestora că Iisus a înviat din morți. La Bazilica Sant’Apollinare Nuovo, mormântul este înfățișat ca și o rotondă, probabil o referință la Biserica Sfântului Mormânt ridicată de împăratul roman Constantin și care marca locul învierii din Ierusalim.

Anastasis (greacă pentru "înviere"), cunoscută și ca "Chinurile din Hades" sau "Coborârea lui Hristos în iad", a devenit o compoziție standard a scenei învierii începând din secolul VIII. Bazată în mare parte pe surse nonbiblice, scena îl arată pe Iisus coborând în Hades (tărâmul morților)—câteodată cărându-și crucea ca și o unealtă a salvării—pentru a le dărui viață celor din morminte. Lacăte și balamale stau împrăștiate pe jos pe măsură ce Iisus calcă în picioare porțile lumii de dincolo care întemnițau cândva morții. În unele imagini, Iisus mai calcă în picioare și figura personificată a lui Hades, care reprezintă moartea. În imaginea de mai sus de la Mănăstirea Chora, Iisus își folosește propriile mâini pentru a-i ridica pe Adam și Eva (primii oameni) din morminte. Personaje de seamă din Biblia evreiască și Noul Testament creștin—de obicei , și Ioan Botezătorul—stau aproape. Imaginea corespunde cu versurile cântate de Pesah (Paște): "Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le!"

Neîncrederea lui Toma apare în Ioan 20:24–29 și este comemorată de Biserica Ortodoxă Răsăriteană în duminica de după Pesah (Paște). Când o parte dintre ucenici au declarat că l-au întâlnit pe Hristos reînviat, Apostolul Toma și-a exprimat îndoiala, declarând: "Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede." (Ioan 20:25). O săptămână mai târziu, Iisus își face apariția și îl invită pe Toma să-i atingă rănire: momentul este înfățișat în mozaicul de mai sus, de la Mănăstirea Hosios Loukas. Toma exclamă: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!" (Ioan 20:28).

Înălțarea lui Iisus în ceruri, în urma învierii sale din morți, este descrisă în Luca 24:50–53 și în Faptele Apostolilor 1:9–12 și este comemorată în joia ce pică la 40 de zile după Pesah (Paște). Iconografia derivă din scene imperiale precreștine ale (de exemplu, de pe Arcul lui Titus din Roma). Hristos apare în cadrul unei mandrole și este purtat de îngeri în ceruri, precum vedem în miniatura de la Muzeul Getty. Maica Domnului și Apostolii stau pe pământ, dedesubt. Învierea apărea adesea pe bolțile bisericilor, corespunzând cu interpretarea bizantină a bisericii ca și microcosmos unde bolțile reprezentau cerurile.

Rusaliile (sau "Cinzecime") relatează coborârea Sfântului Duh asupra Apostolilor precum este descris în Faptelor Apostolilor 2 și sunt comemorate la 50 de zile după Pesah (Paște). Sfântul Duh ia forma unei limbi de foc. Câteodată apare și Maica Domnului alături de Apostoli, deși nu este prezentă în povestea biblică. În Faptele Apostolilor, Sfântul Duh îi inspiră pe Apostoli să povățuiască despre răstignirea și învierea lui Hristos în mai multe limbi, pentru ca toată lumea să înțeleagă. În reprezentările artistice ale evenimentului, personaje care reprezintă diferite "triburi" și "limbi", sau un singur personaj ce personifică întreg "cosmosul" (precum vedem în miniatura de la Getty), primesc cuvintele Apostolilor. Câteodată, "tronul pregătirii" (

Etimasia

) este inclus ca și sursa din care descind flăcările.

Adormirea Maicii Domnului (greacă: Koimēsis, literalmente "adormire") reprezintă moartea Fecioarei Maria, descrisă în texte nonbiblice și comemorată pe 15 august. Maria stă întinsă pe patul său funerar, înconjurată de către Apostoli. Iisus stă în spatele Mariei, primindu-i sufletul, care ia forma unui copil înfășat. Icoanele de mai târziu includ câteodată și detalii adiționale precum venirea Apostolilor pe nori zburători și porțile raiului ce se deschid pentru a o primi pe Maria. Fildeșurile de secol X din Constantinopol, precum cel de mai sus, sunt printre primele reprezentări ale Adormirii.

Alexander P. Kazhdan, ed., The Oxford Dictionary of Byzantium, 3 vols., (Oxford: Oxford University Press, 1991).