Creștinismul timpuriu, o introducere

Două evenimente importante au jucat un rol esențial în dezvoltarea timpurie a creștinismului:

1. Decizia Apostolului Pavel de a răspândi creștinismul în afara comunităților evreiești din Palestina, în lumea greco-romană.

2. Momentul în care Împăratul Constantin a acceptat creștinismul și a devenit protectorul acestuia la începutul secolului IV

Crearea și natura artei creștine au fost influențate în mod direct de aceste momente.

După cum sugerează și numele epistolelor sale, Pavel a răspândit creștinismul în orașele grecești și romane din lumea mediteraneană antică. În orașe precum Efes, Corint, Salonic și Roma, Pavel a întâlnit cultura și viața religioasă a lumii greco-romane, iar această interacțiune a avut un rol important în formarea creștinismului.

În timpul primelor trei secole de existență, creștinismul a fost doar una dintre multe alte religii ale misterelor care prosperau în lumea romană. În cadrul imperiului, religia era împărțită între cultele inclusive ale religiilor civice și cultele exclusive, misterioase și secretoase. În cultele civice se punea accentul pe practicile obișnuite, precum sacrificiile. Încă de la începutul istoriei polisurilor sau orașelor-stat grecești, cultele publice au jucat un rol important în definirea identității civice.

Pe măsură ce s-a extins și a asimilat mai multe popoare, Roma a continuat să folosească experiența religiilor publice pentru a defini identitatea cetățenilor săi. Politeismul romanilor a permis asimilarea zeităților popoarelor cucerite.

Astfel, atunci când Împăratul Hadrian a creat Panteonul la începutul secolului II, dedicarea clădirii tuturor zeilor a semnificat ambiția romană de a aduce cosmos, sau ordine, printre zei, precum societățile noi și străine erau aduse în ordine politică prin răspândirea autorității imperiale romane. Ordinea autorității romane de pe pământ este o reflexie a cosmosului divin.

Pentru majoritatea adepților cultelor de mistere, nu exista nici o contradicție între participarea la cultele publice, cât și la cele de mister. Experiențele religioase diferite prezentau interes pentru aspecte diferite ale vieții. În contrast cu identitatea civică, care era centrală în cultele publice, religiile misterioase atrăgeau participanți prin intermediul grijilor acestora față de mântuirea personală. Cultul de mister se concentra pe un mister central care putea fi cunoscut doar de cei care au fost inițiați în învățăturile acestuia.

Acestea sunt caracteristici pe care creștinismul le împărtășește cu multe alte culte de mistere. În cadrul creștinismului timpuriu, acceptul era pus pe taina botezului, care marca inițierea convertitului în misterele credinței. Accentul creștin pus asupra mântuirii și a unei vieți de apoi este consistent cu alte culte de mister ale vremii. Monoteismul creștinismului, totuși, era o diferență importantă față de alte culte. Refuzul primilor creștini de a participa în cultele civice din pricina credinței lor monoteiste a condus la persecutarea acestora. Creștinii erau văzuți ca și niște antisociali.

Eseu scris de Dr. Allen Farber