Altneushul, Praga

În arhitectură, există adesea o manieră dominantă de design într-o anumită țară sau regiune, într-o anumită perioadă din istorie. În Europa Centrală și de Vest, în timpul secolelor XIII și XIV, era des întâlnită folosirea elementelor gotice precum arcele frânte, bolțile în ogivă și zidurile subțiri pline de vitralii.

Dar ce făceau grupurile minoritare? Urmau tendințele majorității sau majoritatea le spunea ce și cum să construiască? Aveau minoritățile proprii lor arhitecți pe care se puteau baza sau membrii minorităților erau excluși din anumite profesii? Cunoaștem excluderea și discriminarea din istoria modernă. Dar ce se întâmpla în Evul Mediu târziu?

Timp de secole, evreii au fost cea mai evidentă minoritate din Europa. Aceștia locuiau doar în anumite regiuni și erau excluși din altele. Numărul lor era de obicei restrâns, chiar și în locurile în care le era permis să trăiască. Cu toate acestea, evreii erau membri utili ai societății, pe de-o parte fiindcă bărbații evrei știau să citească—se pretindea, și atunci și acum, ca aceștia să își citească rugăciunile (romano-catolicii săraci nu aveau școli și se bazau pe preoți să le citească). Știutorii de carte puteau fi utili în comerț și în ținerea condicilor, așa că unii conducători le permiteau evreilor să trăiască în orașele lor. Deseori, exista un district dedicat evreilor, eventual lângă districtul comercial al unui oraș, lângă zidurile orașului sau lângă palatul conducătorului pe care îl slujeau (au devenit ghetouri îngrădite abia după mijlocul sec. XVI).

Fiecare comunitate evreiască trebuia să aibă un lăcaș de cult, numit sinagogă (de la un cuvânt grecesc cu sens de loc de adunare). Doar câteva reguli guvernau proiectarea unei sinagogi; aceste reguli se găseau în Talmud (Talmudul este una din cele mai importante lucrări evreiești, acesta conținând învățăturile primilor rabini, cu un accent pus pe legi—pe felul în care poruncile Torei trebuiau îndeplinite). Congregațiile ulterioare de evrei au respectat aceste reguli pe cât au putut de mult, în ciuda restricțiilor față de rezidență și folosirea pământului. Ideal ar fi ca punctul central al sinagogii, capătul axului central al clădirii, să fie îndreptat spre Ierusalim (spre sud-est, în cazul orașului Praga).

Sinagoga deținea sulurile scrise de mână cu mare grijă ale primelor cinci cărți ale Biblie evreiești și care erau păstrate într-un cufăr numit aron hakodeș atunci când nu era folosite (Biblia evreiască constă din Cartea Genezei, Exodul, Leviticul, Numeri și Deuteronomul, care se găsesc și în Vechiul Testament creștin). Aron hakodeșul se afla la punctul central al clădirii. Atunci când sulurile erau extrase din cufăr, erau purtate într-o manieră ceremonială în centrul sinagogii unde bătrânii congregației urcau pe o platformă joasă (bimah) și puneau sulurile pe un pupitru dedicat citirii. Era o onoare să fi chemat să citești în fața congregației. Pe lânga asta, nimănui nu îi era permis să locuiască mai sus de sinagogă; activitatea religioasă implica și o mândrie față de locul tău, iar femeile nu ocupau aceeași parte a clădirii ca bărbații pentru a nu-i distrage pe aceștia de la rugăciune. Animalelor și altor lucruri necurate nu le era permis accesul în sinagogă pentru a nu o pângării.

O sinagogă importantă din Praga, din perioada Evul Mediu târziu, se numește Vechea Sinagogă Nouă, deoarece orașul a dobândit mai târziu o altă Sinagogă Nouă. Este în general cunoscută sub numele de Altneushul în idiș (limba idiș este vorbită de mulți evrei din Europa Centrală și de Vest și este bazată pe germana medievală târzie). Se pare că a fost inițial o mică clădire dreptunghiulară ridicată în sec. XIII, dar în același secol sau în următorul, sinagoga originală a fost extinsă. Ambele stadii ale clădirii se pare că au fost proiectate și construite de către creștini, fiindcă evreii erau formal sau în mod tacit excluși din breslele constructorilor (asociații de meșteșugari). Un arhitect care mai lucrase la biserici cu alte ocazii se pare că a fost responsabil, fiindcă detaliile ornamentale sunt similare cu cele dintr-o biserică locală; arhitectul era prin urmare, cel mai probabil, romano-catolic.

Sinagoga se află în ceea ce era odată inima cartierului evreiesc. Podeaua sa este mai joasă decât nivelul străzii pentru a-i permite congregației să rostească cuvintele Psalmului 130:1, "Din fundul adâncului, Te chem, Doamne!". Diferența de nivel a devenit tot mai evidentă de-a lungul timpului pe măsură ce nivelul străzilor din jur s-a ridicat odată cu repavările și odată ce Pařížská (Strada Paris), la estul sinagogii, a fost construită în sec. XIX pentru a înlătura o parte din vechiul și aglomeratul cartier evreiesc.

Altneushul, pe lângă vestibul, este un dreptunghi de aproximativ 8 metri lățime și 14 metri lungime. Sinagoga este compusă din șase travee aranjate în două nave, fiecare având câte trei travee. Pe lunga axă est-vest din centrul clădirii, două coloane octogonale subțiri permit interiorului să fie mai lat decât ar fi putut fi fără acestea. Ornamente cu frunze împodobesc capitelurile (elemente decorative aflate în partea superioară a coloanelor).

Fiecare travee este acoperită de bolți în cruce, dar spre deosebire de cele în X, din patru nervuri, găsite în multe clădiri în stil gotic, cele din Altneushul au o a cincea nervură, probabil pentru a asigura stabilitatea; același design poate fi observat și în anumite clădiri seculare și creștine ale vremii. Bimahul se află în centrul sinagogii, între coloanele octogonale, iar aron hakodeșul, aflat pe peretele estic, încheie principala axă a interiorului.

Evident, acesta nu este planul unei biserici. Evreii nu aveau nevoie de un plan bisericesc cu o navă, culoare laterale și un transept, deoarece ritualurile și obiceiurile lor erau diferite de cele ale romano-catolicilor. În schimb, planul Sinagogii Altneushul seamănă mai mult cu cel al unor clădiri seculare, precum și cu unele săli capitulare (încăperi din mănăstiri în care se adunau călugării). Planul unei săli de reuniune era util pentru o sinagogă în care bărbații se întâlneau pentru a citi și discuta doctrina religioasă. Atunci când se putea, evreii și creștinii nu doreau să imite arhitectura religioasă de la ceilalți, cu toate că în unele din cele mai simple biserici, capele și sinagogi, o singură încăpere trebuia să servească întreaga congregație. Cu toate acestea, deoarece membrii ambelor religii foloseau aceiași constructori, componentele individuale sau detaliile ornamentale ale diferitelor clădiri se asemănau adesea ca design între ele. Sinagoga Altneushul are doar o decorație vegetală, deoarece în acea perioadă evreii nu permiteau reprezentarea personajelor umane într-un context religios.

Băncile și pupitrele sunt trăsăturile distincte ale unei sinagogi medievale; bisericile medievale nu aveau bănci și nu era nevoie de pupitre din moment ce majoritatea creștinilor erau analfabeți. Băncile sunt necesare în sinagogi deoarece evreii își petrec multe ore acolo, citindu-și rugăciunile—în Evul Mediu, fiecare bărbat citea în ritmul lui—și discutând despre doctrina religioasă. Cărțile erau așezate pe pupitre în timpul citirii, apoi erau depozitate în interiorul pupitrelor până la rugăciunea și întâlniriile de studiu din ziua următoare, alături de șalurile de rugăciune purtate în timpul slujbelor. În Altneushul, băncile erau îndreptate fie spre bimah, fie aranjate în jurul platformei bimahului; cele pe care le vedem astăzi sunt neo-gotice, însă reflectă aranjamentul original. Această așezare se asigură că fiecare este aproape de bimah, de unde se citește zilnic o parte din Tora. Membrii congregației erau plasați față în față în timpul rugăciunii, iar această practică întărea sentimentul de comunitate. Această practică era diferită de cea găsită în bisericile vremii, unde clericii predicau unor romano-catolici care stăteau unul în spatele celuilalt și ascultau o singură voce autoritară.

Corpurile de iluminat sunt importante în sinagogi, deoarece fiecare bărbat trebuie să citească textele esențiale. În această clădire, ferestrele sunt mici, fie din motive legate de obiceiuri sau de structură, fie pentru a preveni vandalii din a sparge geamuri mari și costisitoare. Prin urmare, era nevoie de lumina artificială oferită de lumânări, dar și de către lămpi agățate și alte obiecte; cele găsite astăzi în interior sunt postmedievale.

Deseori, bimahul era făcut din lemn, având o balustrată în jurul său. Pupitrul de pe bimah era îndreptat spre aron hakodeș. În sinagoga Altneushul, bimahul este o construcție delicată din metal, realizată spre sfârșitul sec. XV, care le permite membrilor congregației să îl privească cu ușurință pe cititor. Atât calea de acces, cât și partea superioară a aron hakodeșului prezintă decor sculptat cu viță-de-vie și fructe, deși aron hakodeșul este adesea ascuns în spatele unei draperii superbe.

Până acum acest eseu a menționat doar bărbații. Unde erau femeile dacă nu le era permisă intrarea în încăperea principală a sinagogii? Dovezile ne arăta că în primele secole acestea erau fie excluse din activitățile sinagogii, fie erau acomodate în anexe. Începând cu sec. XIV putem găsi prima anexă construită pentru femei în Sinagoga Altneushul, având ferestre mici care se deschideau spre încăperea principală unde se adunau bărbații. Acest lucru le permitea femeilor să audă rugăciunile, însă fără a-i vedea pe bărbați sau să fie văzute de către aceștia. În sec. XV și XVIII, congregația a construit anexe adiționale pentru a găzdui numărul aflat în creștere de femei care alegeau, sau le era permis, să participe la slujbe. Tot în perioada Evul Mediu târziu au fost adăugate acoperișul în două ape și frontonul de cărămidă, făcând sinagoga mai impunătoare în cadrul cartierului.

Date fiind ororile comise împotriva evreilor europeni în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, poate părea surprinzător faptul că această clădire și alte sinagogi din Praga au supraviețuit. Sinagoga Pinkas, de la sfârșitul sec. XV, este astăzi un monument comemorativ; pereții săi fiind acoperiți cu numele a celor peste 77.000 de evrei cehi care au fost deportați și uciși.

În mod pervers, naziștii și colaboratorii lor au lăsat aceste clădiri în picioare pentru a le folosi ca spațiu pentru un muzeu al unui popor dispărut care avea să conțină artefactele colectate de la evreii din Boemia și Moravia și materiale dintr-un muzeu evreiesc de la începutul sec. XX. Aceste obiecte sunt astăzi expuse în unele din celelalte sinagogi supraviețuitoare din Praga, însă Altneushul, fiind cel mai bătrân supraviețuitor, a fost lăsată să prezinte înfățișarea unei sinagogi medievale aparte.

Arno Pařik, Dana Cabanova, Petr Kliment, Prague Synagogues, Prague, Jewish Museum, 2000

Carol Herselle Krinsky, Synagogues of Europe: Architecture, History, Meaning, New York, Architectural History Foundation, rev. ed., 1988