Sefer Musre Hafilosofim (Cartea moravurilor filozofilor)

Sunt la Metropolitan Museum of Art cu Dr. Ronnie Perelis, care are o expertiză vastă în Iberia medievală, această perioadă a transformărilor unde trei culturi interacționează în moduri foarte complexe, evreii, musulmanii și creștinii. Privim o carte în ebraică. E o carte bazată pe o sursă arabă mai veche, o antologie a filozofiei. Deci e o carte în ebraică, care e o copie a unei cărți în arabă, care era în sine o traducere a unor lucrări care vin din lumea clasică, care vin din Grecia antică. Este filozofie antică grecească, care ajunge în lumea modernă. Da, și a fost tradusă și antologizată de un creștin nestorian din sudul Irakului de azi, Hunayn ibn Ishaq, care era un medic faimos și traducător de texte grecești. Care stăpânea, pe lângă arabă și siriacă, greaca și a putut traduce toate marile lucrări medicale, dar era interesat și de filozofie și teologie, fiindcă toate acestea erau interconectate în această perioadă a sec. IX, când lumea musulmană întâlnea marile opere elenistice și realiza puterea și utilitatea acestora pentru viața zilnică. E interesant, fiindcă, dacă vreau să-l citesc pe Aristotel, doar intru pe internet și-l citesc pe Aristotel. Dar trebuie să ne întrebăm, de ce îl avem pe Aristotel astăzi? Cum se face, cu atâtea temple antice, clădiri din piatră în ruină, că avem aceste cuvinte fragile pe o pagină? Este remarcabil. Au fost păstrate inițial în mănăstirile lumii bizantine, care a căzut pe mâinile cuceritorilor islamici, care au părăsit Arabia după moartea lui Mahomed în 632. Au intrat în aceste mari centre urbane și, în loc să jefuiască, în loc să distrugă, au realizat că e mult de câștigat din aceste resurse culturale și începe în timp un proiect masiv de traducere al surselor elenistice în arabă, care devine limba internațională, începând din Iberia, cucerită la începutul sec. VIII, și până în India. Avem astfel această limbă internațională în care oamenii, oriunde ar fi, pot citi aceste texte. Dar cartea aceasta nu este în arabă, este în ebraică și e făcută în Iberia, adică Spania și Portugalia. Și cu multe secole mai târziu. Cartea aceea e din sec. IX și acum suntem în sec. XIII, multe s-au schimbat. Musulmanii au cucerit Iberia în 711 de la vizigoți, care erau creștini, care luaseră puterea de la romani. Și prin cucerirea musulmană, vedem mica comunitate evreiască a Spaniei, transformată în câteva secole, într-una din cele mai importante comunități evreiești din lume, un loc care i-a produs pe mulți, dacă nu pe majoritatea, dintre autorii și gânditorii clasici evrei ai perioadei medievale. Iar acea cultură a fost foarte ababizată. Erau evrei fluenți în araba clasică, iar prin asta erau parte dintr-o mai largă cultură arabă. Ne putem imagina ce relație politică complicată era asta și au fost vremuri de toleranță, dar și vremuri când evreii nu erau tolerați. Îmi imaginez că motivul pentru care sfârșitul e în sec. XV este că, de prin 1492, evreii sunt expulzați. Indivizii nu puteau deține cărți în ebraică sau cărți despre iudaism, după expulzare, de frică să nu fii un creștin iudaizant. Dar ce găsesc fascinant e că cele privite aici sunt grecești, dar le privim prin lentilele acestor culturi care au supraviețuit. Da.