Sarcofagul lui Iunius Bassus

De prin mijlocul secolului IV, creștinismul trecuse deja printr-o transformare dramatică. Înainte de adoptarea din partea împăratului Constantin, creștinismul avea un statut marginal în lumea romană. Atrăgând noi convertiți de printre populațiile urbane, creștinismul răspundea dorinței credincioșilor pentru mântuirea personală; totuși, datorită monoteismului religiei (care le interzicea adepților să participe la cultele publice), creștinii au suferit episoade periodice de persecuție. Deja, prin sec. IV, creștinismul aflat sub patronajul imperial devenise o instituție a statului. Elitele societății romane deveneau noi convertiți.

Un astfel de individ era Iunius Bassus. Acesta era membrul unei familii senatoriale. Tatăl său deținuse poziția de prefect pretorian, care implica administrarea Imperiului de Apus. Iunius Bassus a deținut poziția de praefectus urbi al Romei. Funcția de prefect urban a fost instituită în perioada timpurie a Romei, pe vremea regilor. Era o poziție deținută de membrii celor mai de elită familii ale Romei. Ca prefect, Iunius Bassus era responsabil de administrarea orașului Roma. Când Iunius Bassus a murit în anul 359, la 42 de ani, un sarcofag a fost realizat pentru el. După cum apare pe o inscripție de pe sarcofagul aflat acum în colecția Vaticanului, Iunius Bassus se convertise la creștinism cu puțin timp înainte de moartea sa.

Stilul și iconografia acestui sarcofag reflectă statutul transformat al creștinismului. Aspect foarte evident în scena din centrul registrului superior. Înainte de Constantin, figura lui Hristos era rareori reprezentată direct, dar aici, pe sarcofagul lui Iunius Bassus, în vedem pe Iisus proeminent înfățișat și nu într-o scenă din Noul Testament, ci într-o formulă derivată din arta imperială romană. Traditio legis ("transmiterea legii") era o formulă în arta romană prin care împăratul era ilustrat ca și sursa unică a legii.

Deja, din această perioadă timpurie, artiștii articulaseră formule identificabile pentru reprezentările Sfinților Petru și Pavel. Petru era înfățișat cu o tunsoare castron și o barbă tunsă scurt, în timp ce Pavel era înfățișat cu o barbă ascuțită și, de obicei, cu o frunte înaltă. În picturi, Petru are părul alb, iar Pavel îl are negru. Stabilirea din vreme a acestor formule a fost, fără îndoială, un produs al doctrinei autorității apostolice din biserica timpurie. Episcopii susțineau că autoritatea lor se trăgea direct de la Cei Doisprezece Apostoli.

Petru și Pavel dețineau statutul de apostoli principali. Episcopii Romei s-au considerat descendenți direcți ai Sfântului Petru, fondatorul bisericii din Roma și primul ei episcop. Popularitatea formulei traditio legis în arta creștină a secolului IV s-a datorat importanței stabilirii unei doctrine creștine ortodoxe.

În contrast cu formulele stabilite pentru reprezentarea Sfinților Petru și Pavel, arta creștină timpurie ne arată două concepții diferite despre Hristos. Un Iisus tânăr, fără barbă, inspirat de reprezentările lui Apollo, care concura pentru dominanța în artă cu un Iisus cu păr lung și barbă, bazat pe reprezentările lui Jupiter sau Zeus.

Picioarele lui Iisus, de pe basorefieful lui Iunius Bassus, se odihnesc pe capul unei figuri musculoase, cu barbă, care ține un voal deasupra capului. Aceasta este o altă formulă derivată din arta romană. O figură asemănătoare apare în partea de sus a platoșei statuii Augustus di Prima Porta. Personajul poate fi identificat ca fiind Caelus, sau cerul. În contextul statuii cu Augustus, figura lui Caelus semnifică autoritatea și domnia romană peste tot ce este lumesc, adică aflat sub ceruri. Pe basorelieful lui Iunius Bassus, poziția lui Caelus sub picioarele lui Iisus semnifică faptul că Iisus este conducătorul cerurilor.

Registrul aflat dedesubt înfățișează Intrarea lui Iisus în Ierusalim. Această imagine se bazează și ea pe o formulă derivată din arta imperială romană. Adventus-ul era o formulă care înfățișa sosirea triumfală a împăratului, cu personaje aducându-i omagii. Un basorelief de pe vremea domniei lui Marcus Aurelius (vezi imaginea de mai sus) ilustrează această formulă. Prin includerea Intrării în Ierusalim, creatorul sarcofagului lui Iunius Bassus nu s-a folosit de ea doar pentru a reprezenta povestea din Noul Testament, dar prin iconografia adventus-ului, această imagine semnifică intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim. Dacă traditio legis exprimă autoritatea cerească a lui Iisus, probabil că Intrarea în Ierusalim sub forma adventusului vrea să semnifice autoritatea sa lumească. Juxtapunerea imaginilor cu Iisus pe tron și Intrarea în Ierusalim ne sugerează că realizatorul sarcofagului avea în minte un țel deliberat.

Putem determina niște intenționalitate prin includerea scenelor din Vechiul și Noul Testament. De exemplu, imaginea cu Adam și Eva acoperindu-și goliciunea după Căderea în păcat avea ca scop trimiterea la doctrina Păcatului originar care a făcut necesară venirea lui Iisus pe pământ pentru a salva omenirea prin moartea și învierea sa. Prin această idee, omenirea trebuie să fie salvată din această lume.

Includerea scenei suferinței lui Iov în partea stângă a registrului inferior, transmitea mesajul că până și cei drepți trebuie să sufere greutățile și durerile acestei vieți. Iov este salvat doar prin credința lui statornică în Dumnezeu.

Scena cu Daniel în groapa cu lei de la dreapta Intrării în Ierusalim a fost populară în arta creștină timpurie ca și un alt exemplu al felului în care mântuirea este atinsă prin credința în Dumnezeu.

Mântuirea este un mesaj din cadrul basoreliefului sacrificării lui Isaac de către Avraam, din partea stângă a registrului superior. Dumnezeu a pus la încercare credința lui Avraam spunându-i să-și sacrifice singurul fiu, pe Isaac. În momentul în care Avraam urmează să-l omoare, mâna îi este oprită de un înger. Astfel, Isaac este salvat. E posibil ca includerea acestei scene în contextul celorlalte de pe sarcofag să aibă și ea o altă semnificație. Povestea sacrificării unicului fiu a fost înțeleasă ca referință la sacrificarea singurului fiu al lui Dumnezeu, Iisus, pe Cruce. Primii teologi creștini, care încercau să integreze Vechiul și Noul Testament, vedeau poveștile Vechiului Testament ca fiind prefigurări sau precursoare poveștilor din Noul Testament. În toată arta creștină, popularitatea scenei Sacrificiului lui Isaac este explicată prin referința sa tipologică la Răstignirea lui Iisus.

Deși nu înfățișează în mod direct Răstignirea lui Iisus, includerea Judecății lui Pilat, în două compartimente din partea dreaptă a registrului superior, este o apariție timpurie în arta creștină a unei scene extrase din Patimile lui Iisus. Scena este bazată pe formula artei romane numită Justitia, ilustrată aici printr-un panou realizat pentru Marcus Aurelius. Aici, împăratul este arătat stând pe un sella curulis și judecând un personaj barbar. Pe sarcofag, Pilat este înfățișat stând și el pe un sella curulis. Poziția lui Ponțiu Pilat ca prefect sau guvernator roman în Iudeea avea, fără îndoială, o semnificație specială pentru Iunius Bassus, în rolul său de prefect urban al Romei. Iunius Bassus, ca și magistrat senior, era și el îndreptățit să stea pe un sella curulis.

Precum și Iisus a fost judecat de autoritățile romane, Sfinții Petru și Pavel au fost martirizați sub domnia romană. Ultimele două scene de pe sarcofag îi prezintă pe Sfinții Petru și Pavel fiind conduși spre martiriul lor. Ca și principalii apostoli ai lui Iisus, Petru și Pavel sunt înfățișați proeminent. Martiriul lor este martor la moartea lui Iisus. Artistul pare să sublinieze acest lucru prin alăturarea vizuală a scenei conducerii Sfântului Petru și cea a lui Iisus în fața lui Pilat. În ambele scene, personajul principal este flancat de alte două personaje.

Importanța lui Petru și Pavel în Roma reiese din faptul că două dintre marile biserici construite de Constantin la Roma au fost Bazilica Sfântul Petru și Bazilica Sfântul Pavel din afara Zidurilor. S-a considerat că Bazilica Sf. Petru a fost construită pe locul mormântului lui Petru. Bazilica fiind construită pe un cimitir antic. Deși nu putem fi siguri că Sarcofagul lui Iunius Bassus a fost inițial menit să ajungă aici, ar avea sens faptul că un roman creștin important precum Iunius Bassus și-ar fi dorit să fie îngropat aproape de mormântul fondatorului Bisericii Romei.

Pe ambele capete ale Sarcofagului Iunius Bassus apar Erotes culegând struguri și grâu. Un panou cu aceeași temă probabil că era parte dintr-un sarcofag păgân al unui copil. Iconografia este bazată pe imaginile anotimpurilor din arta romană. Din nou, artiștii au preluat convenții din arta grecească și romană și le-au adaptat într-un context creștin. Motivul clasic al grâului și strugurilor poate fi înțeles, în contextul creștin, ca și o referință la pâinea și vinul Împărtășaniei.

Deși proporțiile îndesate sunt departe de standardele artei clasice, stilul basoreliefului, mai ales prin acele pliuri bogate ale veșmintelor și trăsăturile faciale fine, poate fi considerat ca fiind clasic sau făcând trimitere la stilul clasic. Tot așa, prin împărțirea reliefului în registre diferite, mai apoi subdivizate de cadre arhitecturale, se face trimite la dispunerea ordonată a artei clasice. Alegerea unui stil care se raportează la arta clasică a fost, cu siguranță, intenționată. Arta acestei perioade este marcată de un număr de stiluri aflate în competiție. La fel cum oratorii vremii erau învățați să-și adapteze stilul oratoric la publicul țintă, așa era și alegerea stilului clasic, văzută ca un indice al statutului social al patronului, Iunius Bassus. În mod similar, îmbrăcarea personajelor în togă era intenționată. În tradiția artei romane, toga era folosită ca un simbol al statutului social înalt.

Prin stilul și iconografia sa, Sarcofagul lui Iunius Bassus este martorul adoptării tradițiilor artistice grecești și romane de către artiștii creștini. Astfel de opere erau pe placul unor patroni ca Iunius Bassus, care făceau parte din clasa superioară a societății romane. Arta creștină nu a respins tradiția clasică: din contră, tradiția artei clasice va fi un element recurent în arta creștină de-a lungul Evului Mediu.

Eseu scris de Dr. Allen Farber