Geneza de la Viena

Familiile creștine bogate din lumea bizantină probabil că își doreau să dețină un nou tip de obiect de lux: codexul ilustrat. Înainte de inventarea tiparului în sec. XV, toate textele erau scrise sau cioplite de mână. În lumea antică, manuscrisele (texte scrise de mână) se găseau pe o varietate de suprafețe portabile. În Orientul Apropiat antic, scribii scriau pe tăblițe de lut. În Egiptul antic și în lumea greacă și romană antică, informația putea fi găzduită temporar pe tăblițe de lemn acoperite cu ceară. O soluție mai durabilă era folosirea sulurilor de papirus (dedesubt): stuf fibros care era uscat, suprapus în straturi și apoi șlefuit cu o piatră pentru a crea o suprafață netedă. Cei care scriau pe aceste suluri își împărțeau, de obicei, lucrarea în secțiuni bazate pe cantitatea de text care încăpea pe un sul, ducând la conceptul de "capitole".

Toate aceste materiale păstrau textele pentru cei câțiva membri literați ai populației, dar limitările materialelor făceau dificilă adăugarea de ilustrații textului. Sulurile din papirus erau rulate pentru a fi depozitate și erau derulate la citire, ceea ce cauza scorojirea vopselei. Textul era zgâriat pe suprafața unei tăblițe de ceară sau lut cu un stilus, așa că puteau fi create numai forme simple. Totuși, cândva în sec. I sau II, codexul din pergament (mai jos), o modalitate mai durabilă și mai flexibilă de păstrare și transportare a textului, a început să înlocuiască tăblițele de ceară și sulurile din papirus. Această popularitate a codexului a coincis cu răspândirea creștinismului, care avea nevoie de cărți atât pentru pregătirea inițiaților, cât și pentru practicile ritualice.

Formatul codexului le-a permis cititorilor să găsească repede o secțiune din text și să poarte la ei cantități mari de text, lucru care era folositor pentru preoții care călătoreau dintr-un loc în altul pentru a servi comunitățile creștine. De asemenea, era esențial pentru o religie care se baza pe text pentru a stabilii detaliile credinței și pentru a stabilii standarde de conduită pentru membrii ei. Marea majoritate a acestor codexuri nu erau decorate în vreun fel, dar unele conțineau ilustrații realizate în tempera (adesea cu emulsie de ou, amestecând albușul oului cu apă și pigment) care descriau sau interpretau evenimentele din text, câteodată chiar adăugând conținut vizual care nu se regăsea în text.

Geneza de la Viena, un codex din perioada Bizanțului timpuriu, ne ajută să vedem cum arătau manuscrisele făcute pentru un client bogat, cel mai probabil un membru al familiei imperiale. Geneza—prima carte din Vechiul Testament creștin—descria originea lumii și spunea povestea primilor oameni, inclusiv poveștile primilor întâlniri cu Dumnezeu.

Manuscrisul Genezei de la Viena, din care ne-a rămas doar o parte, era o copie luxuriantă, dar idiosincratică, a unei traduceri grecești a originalului din ebraică. Textul masiv prescurtat este scris pe un pergament purpuriu cu cerneală argintie care a mâncat de-a lungul timpului din suprafața paginilor în mai multe locuri. Acestea materiale erau potrivite pentru un patron imperial, deși nu putem afla cine a fost acesta. Probabil că Geneza de la Viena a fost un obiect de lux destinat expunerii sau poate că oferea niște rezumate pentru poveștile incitante din scriptură, citite de către un creștin bogat pentru edificarea personală sau pentru divertisment.

Jumătatea de sus a fiecărei pagini din Geneza de la Viena este plină cu text, în timp ce jumătatea inferioară conține o pictură ce înfățișează o parte din povestea Genezei. În scena de deasupra, Eliezer, un slujitor al profetului Avraam, a sosit într-un oraș din Mesopotamia în căutarea unei soții pentru Isac, fiul lui Avraam. Artistul s-a folosit de narațiunea continuă, un procedeu artistic popular printre artiștii medievali, dar inventat în lumea antică, în care scene succesive sunt reprezentate împreună într-o singură ilustrație, pentru a sugera că evenimentele înfățișate s-au succedat rapid. În partea din drepta sus a imaginii, un oraș în miniatură ne indică că Eliezer a ajuns la destinație. Rebeca, o rudă de-a lui Avraam, apare de două ori. Prima dată, ea merge pe un drum îngrădit pe-o parte de mici stâlpi care simbolizează o stradă cu colonade. Rebeca se apropie de o femeie întinsă și seminud care varsă un ulcior în râul de sub ea. Aceasta este o personificare a râului care hrănește fântâna din dreapta, unde așteaptă Eliezer. Rebeca este arătată a doua oară oferindu-le de băut lui Eliezer și cămilelor lui, un semn de la Dumnezeu că ea este menită să-i fie soție lui Isac.

Personificarea râului dezvăluie moștenirea clasicistă a imaginii, precum o fac și accentele albe de lumină și modelarea formelor, care oferă niște naturalism faldurilor veșmintelor și trupurilor cămilelor.

Geneza de la Viena combină tehnici picturale familiare lumii antice cu un conținut apropriat pentru o audiență creștină, lucru tipic pentru arta bizantină. Deși multe dintre detaliile referitoare la producerea și deținerea acestui manuscris s-au pierdut, el rămâne un exemplu al modului în care artiștii combinau mijloace antice de expresie cu cele mai recente materiale și forme ale vremii pentru a crea obiecte de lux pentru cei bogați.