Iacob luptându-se cu îngerul, Geneza de la Viena

Privim unul din cele mai importante manuscrise timpurii care a supraviețuit din era creștinismului sau bizanțului timpuriu. E de la începutul secolului VI și se numește Geneza de la Viena. E un manuscris al primei cărți din Biblie. Și vedem ilustrații în josul fiecărei pagini. Textul e mereu sus, iar ilustrațiile sunt jos. Este foarte rar. Cărțile vechi de 1500 de ani nu supraviețuiesc, de obicei. Cărțile sunt susceptibile încendiilor și inundațiilor. Așa că, acesta e un obiect cu adevărat unic. Și păstrează unele din primele ilustrații narative ale poveștilor biblice. Lucru important pentru iconografia creștină. Dar această carte e și mai rară decât am putea crede. Nu doar că a supraviețuit, dar dacă mergem înapoi în sec. VI, probabil că nu erau prea multe cărți. Producerea unei cărți era un efort uriaș. Toate paginile, care sunt făcute din piele de animale, erau realizate printr-un proces similar cu producerea pielii. Apoi toate paginile erau tăiate și rulate și tot textul era scris de mână și nicidecum tipărit, folosind o presă. Era un proces foarte îndelungat. Iar în acest caz, textul e scris cu argint, care acum și-a pierdut luciul [și] e negru. La origine, probabil că era o suprafață strălucitoare și foarte somptuoasă. Și a fost vopsit în purpuriu, ce ne poate sugera o comisionare regală. Scrierea cu argint și aur și îmbibarea paginilor în purpuriu erau văzute ca lucruri foarte ostentative. Ceva față de care, Sf. Ieronim, printre primii doctori ai bisericii, care a tradus Biblia în latină, se împotrivea, fiind un lucru necreștin și lipsit de smerenie. Nu știm sigur cine l-a creat sau unde a fost creat. Unii cercetători au sugerat Constantinopol, alții au sugerat Siria. E o poveste cam ciudată. Îl avem pe Iacob care se trezește și își conduce familia peste un râu. Îl vedem pe Iacob în maro, cu o tunică roșie. Și-și conduce servitorii și soțiile, soțiile sale sunt pe măgari. Fii lui sunt în urma lor, iar [toți] trec un râu. Vedem un pod. După ce trec râul, Iacob se separă de familia sa și întâlnește un bărbat. Se luptă cu bărbatul și își dorește ca bărbatul, care e adesea interpretat ca fiind un înger, să-l binecuvânteze. Îngerul îl binecuvântează și familia își vede de drum. Un lucru ce s-a întâmplat, ca rezultat al poveștii, e că Iacob, un patriarh al Vechiului Testament, nu mai e numit Iacob, ci Israel. Și e văzută ca o transformare importantă în viața lui Iacob. E o poveste destul de simplu de înțeles, în ce privește firul narativ de bază. Dar e o poveste mai complexă, dacă ne gândim la încercare de a reprezenta aspectul transformativ. Vedem un fel de relief clasicist care a fost îndoit la mijloc. Îmi pot imagina că, dacă acel pod ar fi întins și toată [scena] ar fi desfășurată, ar fi fost o friză perfectă, ce ar fi putut fi cioplită în piatră. Prin asta, acea tradiție clasicistă se face simțită. Văd că artistul a încercat să găsească o cale de a face această narațiune liniară să încapă în spațiul unei cărți. Chiar dacă pare că figurile de sus sunt mai depărtate și că figurile de jos sunt mai apropriate de noi, nu există diferențiere în materie de mărime. Avem niște detalii anecdotice interesante. Vedem un servitor sau fiu, privind peste pod, privind apa curgătoare de dedesubt. Precum ne putem imagina că fac oamenii când trec un pod. Și-o vedem pe una dintre soții întoarsă. Vedem forma corpului pe sub veșminte, ce face trimitere la forme mai clasiciste decât scena bizantină timpurie pe care o privim. Și vedem referințe clare la clasicism, chiar și în arhitectura podului. Să observăm că podul include o colonadă și ne putem imagina coloanele clasiciste. Avem arce romane prin care trece apa pe dedesubt. Dar ador [caracterul] jucăuș și maleabil al podului, felul în care artistul a reușit să-l înconvoaie, încât îi vedem ambele părți, fațada și partea opusă, în dreapta jos. Într-un fel, e foarte tipic pentru arta creștină sau bizantină timpurie sau cea antică târzie, vedem că perspectiva e destul de distorsionată. Dacă privim coloanele din partea din spate a podului, sunt mai înalte, mai mari decât coloanele care sunt mai aproape de noi, fiind opusul perspectivei liniare sau al celei raționale. Și această combinare a spațiului, în mod intenționat, e tipică acelor vremuri. Deci, avem aceste elemente clasiciste și aceste elemente mai realistice, și sunt în conflict sau există o tensiune cu elementele mai bizantine sau medievale. Aici e un moment în care fizicalitatea figurilor, impresia că le putem înțelege cu adevărat corpurile de sub haine, intră în joc. Aici sunt două corpuri care se luptă între ele și, chiar dacă are o latură spirituală, fizicalitatea lor chiar se face remarcată. Iar unul din detaliile poveștii, e că îngerul atinge articulația șoldului lui Iacob și vedem că se întâmplă asta. Și îi dizlocă șoldul lui Iacob, iar acesta se retrage. Și e o parte din poveste și vedem cum are loc punctul culminant. Deși nu e clar cine citea această carte, îmi pot imagina un individ dintr-o casă regală, stând jos și citind, probabil seara, iar literele argintii s-ar fi reflectat și strălucit, aproape mistic, la lumina lumânării. Și pe măsură ce citește, se folosește de ilustrații pentru a contempla și pentru a aduce această poveste la viață.