Conţinutul principal
Istoria artei
Curs: Istoria artei > Unitatea 5
Lecția 1: Să înțelegem Evul Mediu europeanImagistica muzicală în Evul Mediu Global
Scris de Dr. Lindsay Cook
Scris de Dr. Lindsay Cook
Zgomotul Infernului
În panoul iadului al tripticului Grădina deliciilor de Hieronymus Bosch, un iepure antropomorfic, îmbrăcat, suflă într-un corn de vânătoare, vânatul imitând vânătorul. Un bărbat dezbrăcat, penetrat de un flaut, cară un shawm (instrument de suflat) supradimensionat în spinare, părând că suferă din cauza greutății sale, postura sa amintind de Iisus cărându-și crucea.
La stânga, o figură dezbrăcată este legată de gâtul unei lăute elegante. Pe cât de bizare ni se par aceste scene groaznice, acestea au o anumită logică. De fapt, acestea fac parte dintr-un vast și surprinzător de consistent corp de lucrări al imagisticii muzicale medievale, exemple pe care le vom explora mai jos. Dacă nu altceva, scena boschiană se folosește de asocierile instrumentelor cu muzica melodioasă și liniștitoare, aducând puțină ironie asupra sacrului pentru a vizualiza profanul.
David și harpa sa
În tripticul lui Bosch, o harpă atent lucrată iese la un unghi din rozeta unei lăute. O coadă reptiliană, neagră, se încovoaie în jurul ramei de lemn a harpei, făcând o gaură în vârful acesteia. Giganticul instrument muzical devine un instrument de tortură, corzile sale delicate trecând direct prin corpul unei figuri nud—unul din cei condamnați. Detaliul oferă un mesaj moralizator—condamnând anumite forme de muzică instrumentală ca fiind păcătoase.
Totuși, există mai multe reprezentări vizuale inocente ale harpiștilor în arta medievală globală, demonstrând că instrumentele cu corzi de obicei se referau la venerarea lui Dumnezeu, nu la plăcerile păcătoase lumești. O harpă similară apare într-un vernacular neelandez, , produs la Utrecht cu câteva decenii înainte ca Bosch să-și picteze tripticul. În marginea de jos a unei pagini, regele biblic David cântă la o harpă contemporană. În iudaismul, creștinismul și islamismul medieval, psalmii erau atribuiți lui David și multiple texte sacre asociate cu religiile avraamice atestau muzicalitatea lui David. De exemplu, Coranul islamic îl înfățișează pe David ca și un profet al cărui melodii, ce îl preamăreau pe Dumnezeu, reverberau prin ținuturi, amplificate de cântecul păsărilor:
"Noi am silit munţii şi zburătoarele să se alăture lui David în a Ne preamări." [1]
Într-un manuscris coranic timpuriu, acest verset (aya) ocupă mare parte din suprafața paginii. Textul este subiectul principal. Spre deosebire de Cartea orelor de la Utrecht, nu există reprezentări figurative pe margini. Avem doar versetul coranic în sine, scris caligrafic în alfabetul kufic cu litere negre și marcaje roșii pentru vocale, care îl aduceau pe muzicantul David în mintea cititorului. Precum Coranul, manuscrisele medievale evreiești și creștine adresează muzicalitatea lui David prin intermediul cuvântului scris. Multe cărți sacre somptuase conțin și imagistică muzicală pentru a aplifica mesajul. David este atât de des înfățișat cântând la harpă în manuscrise medievale, vitralii și sculptură, încât este printre cele mai ușor de identificat exemple de muzicală medievală.
Două manuscrise scripturale evreiești iluminate și relativ contemporane—unul creat în Germania de astăzi, celălalt produs în Franța de astăzi—conțin reprezentări ale regelui David cântând la harpă. În ambele cazuri, conducătorul biblic este înfățișat pe tron și purtând coroană, corpul său fiind poziționat într-un cadru micro-arhitectural. Iconografia muzicală apare într-un context diferit în ambele manuscrise. Iluminarea de jumătate de pagină care prezintă o combinație de elemente figurative, zoomorfice, textuale și arhitectonice are rolul de antet pentru cartea Ecleziastului, în timp ce iluminarea care ocupă întreaga pagină, cu o descriere în marginea de jos scrisă în ebraică, este una dintr-o serie de pagini ilustrate aflate între cartea Deuteronomului și cea a Haftarotului.
În exemplele pe care le-am văzut până acum, David este arătat cântând la o harpă contemporană. Similar, într-o psaltire etiopiană din sec. XV, David își ridică mâna stângă pentru a cânta la o begena, o liră cu zece corzi.
Cu toate acestea, ocazional, artiștii medievali îl arătau pe David cântând la un instrument istoric sau imaginar, probabil pentru a istoriciza personajul biblic. De exemplu, iluminatorul așa-zisei Psaltire din Paris, o psaltire din secolul X făcută la Constantinopol, se pare că a dorit să reprezinte instrumentul istoric identificat în traducerea grecească a Bibliei evreiești (Septuaginta) ca și o kithară (κιθάρᾳ). Iluminarea de pe o pagină îl înfățișează pe David întinzându-și degetul arătător pentru cânta la un fel de liră.
Melodii liniștitoare
Dar dintre toate instrumentele menționate în Biblie, de ce a fost asociat David cu harpa? Una din poveștile din Biblie ne arată în mod explicit o conexiune:
"Şi, când duhul trimis de Dumnezeu venea peste Saul, David lua harpa şi cânta cu mâna lui; Saul răsufla atunci mai uşor, se simţea uşurat şi duhul cel rău pleca de la el." [2]
Acest pasaj demonstrează efectele puternice pe care le are muzica harpei lui David: îndepărtează răul și îl bucură pe rege. O versiune detaliată a scenei apare într-o pagină a The Morgan Picture Bible. La stânga, David își aruncă privirea pe corzile harpei, curbura trupului său mimând forma instrumentului. La dreapta, efectele paliative ale muzicii sunt evidente. O creatură înaripată, manifestarea fizică a spiritului rău care îl chinuia pe regele Saul, fuge din cadru. Regele este lăsat într-un somn pașnic, sprijinindu-și capul cu mâna dreaptă în timp ce adoarme.
Melodii emoționante
Nu doar în arta sacră medievală muzica harpelor determină răspunsuri fizice, emoționale și supranaturale. Pictat pe interiorul unui vas de ceramică făcut în Kashan (în Iranul de astăzi), un vânător și o harpistă călătoresc împreună pe spatele unei cămile. Vânătorul își ține arcul cu mâna dreaptă și prinde cu degetele mâinii stângi coarda arcului, dându-i drumul mai apoi pentru a lansa o săgeată. În spatele său, harpista își ține instrumentul cu mâna dreaptă, mișcând degetele mâinii stângi peste corzile harpei. Scena provine din Cartea Regilor (Shahnama), poemul epic din sec. X al poetului Firdausi, astfel că cele două personaje îi reprezintă pe prințul sasanian, Bahram Gur, și pe harpista Azada. Paralela vizuală incontestabilă dintre arma lui Bahram Gur și instrumentul Azadei este exemplificată în textul altei versiuni a poveștii, scrisă de poetul de sec. XII, Nizami. În aceasta, harpista se numește Fitna, nu Azada; Bahram Gur vânează onagri, nu gazele; iar efectele melodiilor harpei asupra ființelor umane și animalelor sunt mai bine articulate:
"Aceasta se mișca și cânta cu eleganță,
dansând cu pași iuți.
Când lăutei alătura cântecul ei,
păsările din ceruri și de pe pământ se adunau.
Adesea, la vânători sau sărbători,
melodiile sale erau cerute de către rege.
Harpa era arma ei, arcul era al regelui:
ea ridica notele, el dobora vânatul.
Exemplarele ilustrate ale poemului lui Nizami juxtapun de obicei arcul lui Bahram Gur și harpa Fitnei, precum pe pagina unui magnific manuscris de secol XV realizat în Herat, în Afganistanul de astăzi. În această interpretare vizuală, Fitna se află pe un cal, cântând la o harpă a cărei cameră de rezonanță albastră cu detalii aurite este la fel de frumos împodobită precum veșmintele pe care aceasta le poartă. Apărând în contextul unei reprezentări idealizate ale conducătorului persan, harpa evocă cultura curții regale dintr-un trecut sasanian eroic și îndepărtat.
Prezența muzicii de harpă la curțile regale este comună de-a lungul granițelor temporale, geografice, lingvistice și culturale. De exemplu, figurinele funerare chinezești, numite mingqi, luau câteodată forma unor muzicanți de la curte, ca și exemplul Tang al unui cântăreț la harpă (konghou)—unul dintr-un grup statuar de muzicanți femei menite să-l distreze pe răposat în lumea de dincolo. Un poem scris de Li He, la un secol după ce aceste figurine au fost create, începe prin a identifica provinciile de unde lemnul (pentru cutia de rezonanță) și mătasea (pentru corzi) au fost aduse pentru a construi harpa cu 23 de corzi a personajului titular. În poem, cântecul la harpă al lui Li Ping declanșează răspunsuri emoționale, fizice și cosmice:
"Mătase din Wu, paulovnia din Shu,
Făurite în toamnă târzie, Pe cerul alb, norii înghețați
Căzând, nu plutind.
Doamnele Râului plângând printre bambus,
Fata Albă jelește
În timp ce Li Ping cântă la harpă
În centrul Regatului.
Jadul de pe muntele Kun se sparge,
Phoenicșii strigă,
Lotușii plâng rouă,
Orhideele parfumate zâmbesc.
Înaintea celor douăsprezece porți ale orașului
Lumina rece se topește,
Cele douăzecișitrei de corzi se mișcă
Împăratul Purpuriu." [4]
Studiul iconografiei muzicale
Textele și imagistica produsă de-a lungul lumii medievale ne arată că, în mâinile unui cântăreț priceput, muzica de harpă putea trezi reacții puternice. Putea încânta publicul de la curte, să îndepărteze răul sau să remodeleze lumea materială. Văzută în această lumină, harpa din tripitcul Grădina deliciilor ar fi putut fi o acuzație pentru oricine alegea să-i folosească puterile pentru scopuri malefice.
Precum s-a arătat în această scurtă prezentare generală, studiul iconografiei muzicale necesită un ochi pentru detalii; aprecierea capacității muzicii de a mișca ascultătorii; o minte deschisă la felurile în care imagistica sunetului și muzica confereau semnificație, adesea în tandem cu texte poetice sau religioase; și, din moment ce se cânta la instrumente cu trupul uman, este nevoie și de un simț al umorului.
Baza de date Musiconis, acum disponibilă și în limba engleză, pune la dispoziția cercetătorilor, elevilor, studenților și publicului general o vastă colecție de imagistică muzicală medievală. Cititorii acestui eseu sunt invitați să exploreze conținutul Musiconis după bunul lor plac, să facă noi conexiuni și să tragă propriile lor concluzii despre rolul muzicii din arta medievală globală.
Note:
- Sura 21 (The Prophets [al-Anbiya’]), Aya 79, Qur’an, trans. M. A. S. Abdel Haleem (New York: Oxford University Press, 2008), 206.
- 1 Samuel 16:23, Douay-Rheims Bible.
- Nizami, Haft Paykar: A Medieval Persian Romance, trans. Julie Scott Meisami (Hackett, 2015), 25, pp. 16-19.
- Li He, “Song: Li Ping at the Vertical Harp [Li Ping Konghou Yin],” in The Collected Poems of Li He, trans. J. D. Frodsham (New York Review of Books, 2016), p. 74.
Additional resources:
Nasrin Askari, The Medieval Reception of the Shahnama as a Mirror for Princes (Leiden; Boston: Brill, 2016).
Sarah E. Bond, “British Exhibitions of Ethiopian Manuscripts Prompt Questions About Repatriation,” Hyperallergic (blog), June 18, 2018.
Susan Boynton and Diane Reilly, eds., Resounding Images: Medieval Intersections of Art, Music, and Sound (Turnhout: Brepols, 2015).
Michael Camille, Image on the Edge: The Margins of Medieval Art (London: Reaktion Books; Chicago: University of Chicago Press, 2019 [1992]).
Heather Colburn Clydesdale, “The Vibrant Role of Mingqi in Early Chinese Burials,” Heilbrunn Timeline of Art History (April 2009).
Marc Michael Epstein, “The Elephant and the Law: The Medieval Jewish Minority Adapts a Christian Motif,” The Art Bulletin vol. 76, no. 3 (September 1994), pp. 464-478.
David R. M. Irving, “Psalms, Islam, and Music: Dialogues and Divergence about David in Christian-Muslim Encounters of the Seventeenth Century,” Yale Journal of Music & Religion vol. 2, no. 1 (2016), pp. 53-78.
Bo Lawergren, “Harp,” Encyclopedia Iranica, December 15, 2003.
Bo Lawergren, “Harps on the Ancient Silk Road,” in Conservation of Ancient Sites on the Silk Road: Proceedings of the Second International Conference on the Conservation of Grotto Sites, ed. Neville Agnew (Los Angeles: The Getty Conservation Institute, 2010), pp. 117-123.
Alexandra Schwartz, “Click Here to Visit Hell: An Interactive ‘Garden of Earthly Delights,’” The New Yorker, April 12, 2016.
Stéphanie Weisser, “The Ethiopian Lyre bagana: an instrument for emotion,” Proceedings of the 9th International Conference on Music Perception and Cognition (2006), pp. 376-382.
Vrei să te alături conversației?
Nici o postare încă.