If you're seeing this message, it means we're having trouble loading external resources on our website.

Dacă sunteţi în spatele unui filtru de web, vă rugăm să vă asiguraţi că domeniile *. kastatic.org şi *. kasandbox.org sunt deblocate.

Conţinutul principal

Călătoria, comerțul și explorarea în Evul Mediu

Scris de Dr. Josephine Livingstone. Publicat inițial de către The British Library
Locuitorii Europei medievale erau fascinați de ținuturile aflate dincolo de propriul lor continent. Josephine Livingstone aruncă o privire asupra călătoriilor reale și imaginare ale exploratorilor și comercianților prin lucrări precum Cartea lui John Mandeville, Călătoriile lui Marco Polo și hărțile medievale.
Din perspectiva secolului XXI – într-o eră a călătoriilor cu avionul și a comunicațiilor de mare viteză – este ușor să ne imaginăm că europenii medievali nu știau nimic despre lumea din jurul lor. Unii chiar folosesc adjectivul 'medieval' pentru a indica pe cineva care este înapoiat, barbar sau insular în gândire. Dar europenii medievali, de fapt, interacționau profund cu ținuturile din afara granițelor lor. Adesea, acele interacțiuni erau mai mult creative decât literale, având loc în texte și hărți care erau mai influențate de istoria literară decât de experiențele directe. Dar exploratorii și comercianții s-au aventurat mult mai departe pe glob decât ne sugerează stereotipul nostru, iar prin călătoriile lor, reale și imaginare, au adus înapoi influențe culturale.
'Liber secretorum fidelium crucis' de Marino Sanudo cu hărți de Pietro Vesconte, c. 1321. Explorează acest obiect aici
'Liber secretorum fidelium crucis' de Marino Sanudo cu hărți de Pietro Vesconte, c. 1321. Explorează acest obiect aici

Rolul ficțiunii și Minunile Orientului

Dintre ținuturile noneuropene cunoscute de oamenii medievali, India era probabil cea mai importantă. Europenii își luau majoritatea cunoștințelor despre subcontinentul indian din rămășițele învățăturilor grecești, care se erodaseră de-a lungul secolelor de la sfârșitul perioadei clasice, dar supraviețuiau în câteva lucrări în latină. Paradisul terestru se vestea că există în sau lângă India, la cel mai estic punct al lumii. Poveștile despre Alexandru cel Mare erau populare, fiind transmise din perioada clasică. Alexandru, liderul regatului grecesc antic al Macedoniei în secolul IV, a călătorit până în India în căutările sale de putere și teritoriu. Multe manuscrise descriu bătăliile și aventurile sale cu creaturi de legendă.
Sursele latine au oferit scriitorilor și cartografilor medievali o varietate de opțiuni creative atunci când descriau regiuni ale lumii. Multitudinea de surse, care nu erau mereu de acord una cu cealaltă, a însemnat că noile scrieri medievale se puteau amesteca cu ușurință în acea cultură deja foarte variată. Scriitori precum Julius Solinus din sec. III e.n., care s-a inspirat din munca lui Plinius cel Bătrân, a încurajat ideea că Asia și Africa ar fi ținuturi foarte fierbinți pline de monștri și oameni ciudați, de exemplu: oameni fără nas, cu picioare gigantice care le țineau umbră sau cu capete de câine. Minunile Orientului, scris în engleza veche, este unul din textele care se bazează pe astfel de idei, precum și din altele găsite într-un amalgam de surse latine. Păstrat în trei manuscrise, incluzând și cartea ce conține Beowulf, textul descrie și ilustrează o multitudine de oameni și animale ciudate și magice. Aici putem găsi dragoni, păsări phoenix și alte creaturi de legendă. Dar mai include și oameni care sunt descriși ca având piele 'neagră', pe lângă oameni care dorm încovoiați în propriile urechi gigantice. Felul în care priveau europenii medievali oamenii de alte etnii era adeseori combinat cu fascinația, frica și ficțiunea.
The Marvels of the East, adică Minunile Orientului, este o relatare fantastică a ținuturilor din afara Europei. Această versiune apare în același manuscris care conține și poemul epic anglo-saxon, Beowulf. Explorează acest obiect aici
The Marvels of the East, adică Minunile Orientului, este o relatare fantastică a ținuturilor din afara Europei. Această versiune apare în același manuscris care conține și poemul epic anglo-saxon, Beowulf. Explorează acest obiect aici

Narativele călătoriilor medievale: relatările lui Marco Polo despre Asia și Cartea lui John Mandeville

În timp ce John Mandeville, Marco Polo și Odoric din Pordenone au scris cu toții despre călătoriile lor, în care susțineau că ar fi văzut cu ochii lor oameni monstruoși, animale și diverse practici culturale, autenticitatea acestor declarații varia.
Marco Polo chiar a fost martor, totuși, la multe din cele despre care a scris. În perioada medievală, cei din familia Polo erau printre cei mai măreți călători europeni în Asia. Marco a călătorit în China ca și o consecință directă a unei vizite anterioare a tatălui său, Niccolo, și a unchiul său, Maffeo, care au pornit din Constantinopol în 1260 pe o rută comercială de rutină spre Sudak, în Crimeea. După aceea, cei doi au acompaniat o caravană care mergea de-a lungul fluviului Volga spre Sarai, capitala lui Berke Han, care era conducătorul mongolilor vestici și nepotul lui Ginghis Han. În 1262, au rămas blocați în regiune din cauza unui război. În timp ce așteptau acolo, aceștia au primit o invitație pentru un interviu din partea mărețului Kublai Han, care nu întâlnise niciodată europeni. Acesta i-a însărcinat cu livrarea unei scrisori Papei, care cerea ca 100 de creștini educați să fie trimiși la curtea sa pe post de misionari. Singurii doi oameni care au fost nominalizați pentru această sarcină au refuzat să meargă, așa că l-au luat pe Marco în locul lor, care avea atunci 17 ani. Acesta nu s-a mai întors în Veneția decât 24 de ani mai târziu.
În cartea sa, Cartea minunilor lumii, cunoscută și cu titlul de Călătoriile lui Marco Polo, Marco descrie multe din târgurile prin care a călătorit în materie de ciudățenia obiceiurilor comerciale pe care le vede, sugerând că acestea nu sunt rezonabile și sunt dificil de înțeles. Acuză o populație brahmină de superstiție față de credința lor că deciziile în afaceri ar putea fi influențate de direcția dinspre care intră tarantulele într-o cameră. În unul din cele mai interesante momente, acesta se declară șocat în mod pozitiv de folosirea banilor de hârtie la curtea hanului. Marco Polo se vede pe sine ca și un bureau de change imaginativ, un venețian cosmopolit ajuns într-o țară străină din propriile decizii.
Spre deosebire de Marco Polo, despre 'călătorul' medieval John Mandeville se crede că nici măcar nu a existat. În popularul text Cartea lui John Mandeville, scriitorul pretinde că este un cavaler englez din St Albans. Nu există, totuși, vreo dovadă care să indice că ar fi existat cu adevărat. 'Cartea' lui conține afirmații că John Mandeville a fost un soldat în armata marelui Han și că ar fi călătorit de-a lungul și de-a latul Orientului. Aici, cartea ne relatează cum aceasta ar fi întâlnit tot felul de creaturi monstruose și oameni ciudați, de felul pe care le-am recunoaște din Minunile Orientului. Povestea călătorului fals era atât de populară încât Leonardo da Vinci și Cristofor Columb au consultat copii ale acesteia, iar lipsa autenticității nu pare că ar fi făcut vreo diferență pentru felul în care a fost primit textul. Supraviețuiește ca și 300 de manuscrise și a fost tradusă în cel puțin zece limbi.
The Travels of John Mandeville, adică Călătoriile lui John Mandeville, vrea să spună povestea unui anume John Mandeville, un cavaler din St Albans din sudul Angliei, care a pornit spre Tărâmul Sfânt și spre Asia și Africa în 1332. De fapt, Mandeville nu a existat niciodată, iar relatările sunt niște descrieri ciudate și fantastice ale unei lumi îndepărtate de Europa. Explorează acest obiect aici
The Travels of John Mandeville, adică Călătoriile lui John Mandeville, vrea să spună povestea unui anume John Mandeville, un cavaler din St Albans din sudul Angliei, care a pornit spre Tărâmul Sfânt și spre Asia și Africa în 1332. De fapt, Mandeville nu a existat niciodată, iar relatările sunt niște descrieri ciudate și fantastice ale unei lumi îndepărtate de Europa. Explorează acest obiect aici
În viețile oamenilor medievali reali, călătoriile globale se încadrau de obicei în categoriile pelerinajelor, războaielor (precum conflictele numite Cruciade) sau ale comerțului pe distanțe lungi. Din jurul sec. VIII înspre sec. XV, comercianții venețieni au avut un adevărat monopol asupra comerțului cu Orientul Mijlociu și Asia. Materiale precum mătase, ierburi, condimente și droguri călătoreau din Asia de Sud, peste Oceanul Indian înspre Orientul Mijlociu, de unde comercianții le transportau în Europa. Între timp, europenii vestici au început o serie de războaie împotriva țărilor musulmane, orientate spre oprirea expansiunii islamului și a puterii adepților săi. Aceste puteri europene și-au numit războaiele ca fiind conflicte spirituale: aceștia își trimiteau soldații să recupereze Pământul Sfânt de la musulmani. Pe termen lung, controlul musulman al fostelor teritorii creștine, precum Palestina și Siria, a rămas ferm.

Crearea hărților medievale și Mappa Mundi

Dacă o persoană medievală dorea să pornească într-o călătorie lungă, intercontinentală, ne-am aștepta să înceapă prin a consulta un glob sau o hartă a lumii. Dar majoritatea hărților medievale ale lumii care au supraviețuit până astăzi nu au fost concepute pentru călătorii; în schimb, acestea conțineau informații spirituale și imaginative despre lume. Unele din cele mai mari exemple sunt expuse în biserici pentru a fi admirate de către public, precum Mappa Mundi din Hereford, care încă poate fi găsită în catedrala acelui oraș.
Sunt mai multe tipuri ale acestor hărți ale lumii, pe care cercetătorii le numesc mappa mundi. În jur de 1100 au supraviețuit, mult mai puține decât manuscrisele medievale pe care le avem. Hărțile medievale au estul în partea de sus, în loc de nord, motiv pentru care spunem că o hartă este orientată (oriens fiind latinescul pentru est).
Majoritatea mappa mundi sunt versiuni ale formatului noachid, numit după Noe din Vechiul Testament. Despre fiecare continent se spune că a fost fondat după Marele Potop de către cei trei fii ai lui Noe – Sem, Iafet și Ham. Aceste hărți mai sunt cunoscute și ca forma de roată, tripartită sau T-O, numită așa fiindă conturul lumii este reprezentat în cadrul unui forme de 'O', care este divizată în trei continente de către un 'T' format din apele Nilului, Mediteranei și Donului. Multe dintre aceste hărți ne arată doar forma T-O, fără adiții de text sau desene.
Mappa Mundi anglo-saxonă. Această hartă a lumii probabil că a fost făcută în Canterbury între 1025 și 1050. Explorează acest obiect aici
Mappa Mundi anglo-saxonă. Această hartă a lumii probabil că a fost făcută în Canterbury între 1025 și 1050. Explorează acest obiect aici
Această hartă, datând din c. 1400, apare într-o istorie a lumii scrisă de Ranulph Higden (d. 1364), care a fost un călugăr al abației benedictine a St. Werburg, Chester, Anglia. Explorează acest obiect aici
Această hartă, datând din c. 1400, apare într-o istorie a lumii scrisă de Ranulph Higden (d. 1364), care a fost un călugăr al abației benedictine a St. Werburg, Chester, Anglia. Explorează acest obiect aici
Există și mappa mundi macrobiene, denumite după scriitorul roman Macrobius, care împart lumea în zone climatice. Aceste hărți oferă mai puțin conținut narativ față de alte tipuri de hărți medievale, dar zonele lor climatice sunt în strânsă legătură cu teoriile medievale care leagă rasele de factorii de mediu. Ideea că soarele a 'ars' pielea etiopienilor înspre o nuanță de maron, de exemplu, este exprimată în repovestirea din engleza veche a Exodului.
Hărțile beatus sau cvadripartite, în schimb, nu sunt deloc rotunde – sunt relativ dreptunghiulare și prezintă călătoriile Apostolilor în încercările acestora de a evangheliza lumea.
Această hartă este în forma T-O. Apare într-o lucrare de la începutul sec. VII — Etimologii de Isidor din Sevilla. Manuscrisul pe care îl vedem aici a fost creat în secolul XI. Explorează acest obiect aici
Această hartă este în forma T-O. Apare într-o lucrare de la începutul sec. VII — Etimologii de Isidor din Sevilla. Manuscrisul pe care îl vedem aici a fost creat în secolul XI. Explorează acest obiect aici
Harta aceasta provine din faimoasa 'Apocalipsă de la Silos' care a fost făcută în mănăstirea spaniolă de la San Domingo de Silos în 1106. Explorează acest obiect aici
Harta aceasta provine din faimoasa 'Apocalipsă de la Silos' care a fost făcută în mănăstirea spaniolă de la San Domingo de Silos în 1106. Explorează acest obiect aici
Mai supraviețuiesc și câteva hărți de mari dimensiuni pe care le numim mappa mundi 'complexe', incluzând-o pe cea care se află în Catedrala Hereford. Aceste hărți sunt relativ bazate pe structura T-O, dar sunt pline de desene, texte și alte detalii care le fac să pară mai mult niște povești ilustrate decât hărțile pe care le folosim astăzi.
The Psalter World Map, o hartă a lumii găsită într-o psaltire, a fost creată în Londra în anii 1260. Explorează acest obiect aici
The Psalter World Map, o hartă a lumii găsită într-o psaltire, a fost creată în Londra în anii 1260. Explorează acest obiect aici
În secolul XIII, un învățat din St Albans, numit Matthew Paris, a creat un tip diferit de hartă. El însuși nu a părăsit vreodată Britania, dar a creat un document care înfățișa un intinerariu care pornea din Londra înspre Palestina. Munca este parțial o hartă, parțial un document spiritual și parțial o descriere a unei călătorii. Mai este și o lucrare hibrid de ilustrații și text. Deși cartea este, într-un fel, o călătorie pentru suflet, mai oferă și desene ale unor locuri și lucruri reale precum castele, dealuri și copaci.
Hărțile intinerariilor lui Mattew Paris de la Londra în Palestina. Deși nu a fost vreodată în Palestina, călugărul și istoricul Matthew Paris (c. 1200-1260), a creat un intinerariu din Londra până în Palestina. Explorează acest obiect aici
Hărțile intinerariilor lui Mattew Paris de la Londra în Palestina. Deși nu a fost vreodată în Palestina, călugărul și istoricul Matthew Paris (c. 1200-1260), a creat un intinerariu din Londra până în Palestina. Explorează acest obiect aici
Niciuna dintre hărțile medievale nu pune Europa în centrul său. Iar nici literatura de 'călătorie' a scriitorilor medievali precum John Mandeville nu compară, în mod explicit, alte culturi cu obiceiurile europene. Asta nu înseamnă că europenii medievali nu erau egocentriști sau eurocentriști. Dar oamenii medievali se gândeau la ei în spațiul global într-un fel care este, în mod subtil, diferit față de gândirea noastră geografică. Influențele din Biblie și din gândirea clasică erau suficient de puternice pentru a modela perspectiva unei persoane medievale față de sine în această lume. Granița dintre gândirea textuală și cea geografică despre locurile îndepărtate de pe pâmânt a fost una poroasă în perioada medievală, iar lumea largă făcea parte, cu adevărat, din viața oamenilor.

Scris de Dr. Josephine Livingstone
Dr. Josephine Livingstone scrie despre cultură la revista New Republic. Doctoratul ei a fost în literatură medievală și studii postcoloniale, pe care l-a primit de la Universitatea New York în 2015. Disertația sa a fost concentrată pe rasă și peisaj în poezia și hărțile medievale târzii. A predat literatură medievală în New York, dar acum se concentrează pe critică culturală ca și o meserie "alt ac", adică o alternativă academică. Încă scrie destul de des despre perioada medievală, mai ales în contextul mișcării alt-right.
Publicat inițial de The British Library (CC BY-NC 4.0)