If you're seeing this message, it means we're having trouble loading external resources on our website.

Dacă sunteţi în spatele unui filtru de web, vă rugăm să vă asiguraţi că domeniile *. kastatic.org şi *. kasandbox.org sunt deblocate.

Conţinutul principal

Mănăstirile budiste

De ce mănăstiri?

Bărbat credincios în picioare, c. 2900-2600 î.e.n., The Metropolitan Museum of Art
Bărbat credincios în picioare (figură votivă), c. 2900-2600 î.e.n., Eshnunna (astăzi, Tell Asmar, Irak), alabastru de gips, scoică, calcar negru, bitum, 29.5 x 10 cm, sumerian (The Metropolitan Museum of Art, New York City, S.U.A.)
Ce este o mănăstire, mai exact? O mănăstire este o comunitate de bărbați și femei (călugări și măicuțe), care au ales să se retragă din societate, formând astfel a comunitate nouă, devotată practicilor religioase.
Poate fi destul de greu să-ți dedici atât de mult timp rugăciunilor și ritualurilor religioase atunci când trebuie să-ți petreci timpul și cu activitățile zilnice care îți asigură traiul (precum hrana și adăpostul). Să ne gândim la statuetele votive antice sumeriene din Tall Asmar, de exemplu (imaginea de mai sus). Aceste statuete erau amplasate într-un templu aflat la altitudine, deasupra satului. Fiecare statuetă reprezintă un individ aflat în rugăciune continuă, ținând locul individului efectiv care era ocupat cu a trăi, cu munca câmpului, gătitul și creșterea copiilor. Persoana a fost reprezentată cu mâinile unite în rugăciune (în centru, în drept cu inima), cu ochii deschiși larg într-o interacțiune perpetuă cu zeitățile.

Munca unei mănăstiri

Totuși, în budism și creștinism, în locul statuetelor, călugării și măicuțele se roagă în numele oamenilor. O mănăstire ajunge de obicei centrul spiritual al orașului sau satului din apropriere. În creștinism, călugării se roagă pentru salvarea sufletelor celor vii. Dar în budism, nu există conceptul de suflet. Ținta nu este raiul, ci întreruperea ciclului continuu al renașterii (samsara), pentru a atinge moksha, care este libertatea sau eliberarea din atașamentul de egoul nostrul sau lumea materială și un sfârșit pentru samsara, pentru a realiza nirvana (sau eliberarea), care înseamnă a fi eliberat în stadiul infinit de a fi unul cu tot ce există.

Cele Patru Adevăruri Nobile sau Dharma

Este dificil să atingi moksha, motiv pentru care învățăturile lui Buddha se concentrează pe atingerea iluminării sau pe cunoștințe care îl pot ajuta pe practicant. Acest lucru este descris succint în Cele Patru Adevăruri Nobile, cunoscute și ca dharma (legea):
Viața este suferință (suferință=renaștere)
Cauza suferinței este dorința
Cauza dorinței trebuie răzbită
Atunci când dorința este înfrântă, nu mai există suferință (suferință=renaștere)
Adepții budismului au înțeles că nu toată lumea era pregătită pentru a face ritualurile necesare obținerii scopului final, acela al opririi samsarei (renașterea). Omul de rând putea, totuși, să-și îmbunătățească karma (o acțiune sau faptă care începe un ciclu al cauzei și efectului) prin acte caritabile care erau, în mare parte, îndreptate către comunitatea monahică.
Călugării și măicuțele budiste meditau și se rugau pentru comunitatea laică (practic, toată lumea care nu era preot sau călugăr), pentru cei fără cunoștințe de specialitate față de credință, ajutându-i în drumul lor spre atingerea Celor Patru Adevăruri Nobile. Călugării și măicuțele îi instruiau pe practicanții laici despre cum să realizeze ritualurile, cum să mediteze și le ofereau sfaturi cu privire la pe care divinitate budistă ar trebui să se concentreze (lucru care depindea de problema sau obstacolul din drumul practicantului spre iluminare). Laicii, la rândul lor, îi susțineau pe călugări donând hrană și alte lucruri necesare. Era o relație cu beneficii reciproce.

Începuturile mănăstirilor

În primii ani ai budismului, urmărind practicile religiilor contemporane precum hinduismul și jainismul (și alte religii care nu mai există), călugării s-au dedicat unei vieți ascetice (o practică specifică urmăririi unor țeluri religioase sau spirituale), călătorind prin țară fără a avea o locuință permanentă. Aceștia erau hrăniți, îmbrăcați și adăpostiți de oameni care doreau să adune merit, care funcționa precum o monedă spirituală câștigată prin fapte de virtute. În cele din urmă, complexe monahice au fost create pentru călugări, suficient de aproape de un oraș pentru ca aceștia să poată primi donații din partea locuitorilor, dar suficient de îndepărtate pentru a nu fi perturbați în timpul meditației.

Trei tipuri de arhitectură: stupa, vihara și chaitya

Budismul, prima religie indiană care a avut nevoie de spații comunale și monahice mari, a inspirat trei tipuri de arhitectură.
Primul a fost stupa, un obiect important în arta și arhitectura budistă. În cea mai simplă formă, este o movilă funerară pentru Buddha. Stupele originale conțineau cenușa lui Buddha. Relicvele sunt obiecte asociate cu o persoană importantă, incluzând oasele acelei persoane (sau cenușa, în cazul lui Buddha) sau lucruri pe care persoana le-a folosit sau le-a purtat. Venerarea, sau respectul, pentru relicve este prevalent în multe religii, mai ales în creștinism. La momentul când mănăstirile budiste au reușit să capete importanță, stupele nu mai conțineau aceste relicve și au devenit simple simboluri pentru Buddha și ale ideologiei budiste.
Al doilea a fost contruirea de vihara, o mănăstire budistă care conținea și un hol rezidențial pentru călugări.
Al treilea a fost chaitya, un hol principal care conținea o stupă (deși una fără relicve). Acestea au devenit un element important pentru mănăstirile care au fost săpate în piatră, în India centrală. Holul central al chaityei era aranjat în așa fel încât să permită circumambulația stupei.
Chaitya de la Karle, lângă Lonavala, Maharashtra, India, secolul I î.e.n.
Chaitya de la Karle, lângă Lonavala, Maharashtra, India, secolul I î.e.n., foto: Fernando Stankuns (CC BY-NC-SA 2.0)
Stupa se află la capătul naosului (culoarul principal), precum vedem în imaginea de mai sus. Pe ambele părți ale coloanelor se află culoare care permit oamenilor să se miște prin spațiu—în jurul stupei și înapoi. Acest lucru este asemănător cu arhitectura creștinismului timpuriu (de exemplu, culoarele laterale ale unei biserici creștine timpurii, precum Santa Sabina din Roma, care ajută fluxul de oameni care vin să se închine la altarul din capătul naosului).

Mănăstirile budiste din India

În India, deja de prin secolul I, multe mănăstiri au fost fondate ca și centre de învățare în locații deja asociate cu Buddha și budismul. Aceste locații includ Lumbini, unde s-a născut Buddha, Bodh Gaya, unde a atins iluminarea și cunoașterea dharmei (Cele Patru Adevăruri Nobile), Sarnath (Deer Park) unde a predicat pentru prima dată, împărtășind dharma și Kushingara, locul unde a murit.
Marea Stupă, Sanchi, India, secolul III î.e.n. spre primul secol e.n., foto R Barraez D´Lucca
Marea Stupă, Sanchi, India, secolul III î.e.n. spre primul secol e.n., foto R Barraez D´Lucca (CC BY 2.0)

Ashoka: primul rege care a îmbrățișat budismul

Locații speciale pentru Regele Ashoka (304–232 î.e.n.), primul rege (al Indiei nordice) care a adoptat budismul, au fost și ele importante pentru construirea de mănăstiri. De exemplu, complexul de la Sanchi, unde a fost creată Marea Stupă (Mahastupa) de la Sanchi ca și loc de păstrare a cenușii lui Buddha, a devenit cea mai mare dintr-o serie de stupe care au fost create mai târziu, atunci când o mănăstire a fost construită în acea locație. Ashoka a adăugat unul din stâlpii săi faimoși în această locație—stâlpi care nu proclamau doar acceptarea sa a budismului, dar care serveau ca și obiecte didactice pentru ideologia budistă.
Un exemplu al centrului monastic de la Vaishali, unde putem vedea rămășițele a mai multor stupe, stâlpul Ashokan și adițiile ulterioare, precum încăperile călugărilor și centrul administrativ, foto: Abhishek Singh
Un exemplu al centrului monahic de la Vaishali, unde putem vedea rămășițele a mai multor stupe, stâlpul ashokan și adițiile ulterioare, precum încăperile călugărilor și centrul administrativ. La puțin timp după, aceste tipuri de mănăstiri au fost înlocuite de ansamblurile săpate în piatră, din pricina durabilității lor, foto: Abhishek Singh (CC BY-SA 3.0)
Între anul 120 î.e.n. și 200 e.n. peste 1000 de viharane (o mănăstire cu un hol rezidențial pentru călugări) și de chaityane (un hol monumental pentru stupe) au fost create de-a lungul vechilor rute comerciale. Mănăstirile aveau nevoie de zone cu mulți locuitori.
Planul peșterii 1 de la Ajanta
Planul peșterii 1 de la Ajanta
O vihara este o locuință cu unul sau două etaje, având în față o veradă cu coloane. Încăperile călugărilor sau a măicuțelor erau aranjate în jurul unui spațiu central, precum vedem în planul viharei Ajanta (sus). Fiecare încăpere dispune de un pat de piatră, o pernă și o nișă pentru o lampă.
Mănăstirea a devenit importantă rapid și avea un scop triplu: ca și reședință pentru călugări, ca și centru al muncii religioase (pentru comunitatea laică) și ca și un centru al învățăturilor budiste. În ­timpul domniei lui Ashoka în secolul III î.e.n., Templul Mahabodhi (Marele Templu al Iluminării unde Buddha a atins cunoașterea dharmei—Cele Patru Adevăruri Nobile) a fost construit la Bodh Gaya, astăzi în statul Bihar din nordul Indiei. Conținea o mănăstire și un altar. Pentru a marca locul exact al iluminării lui Buddha, Ashoka a construit un tron de diamant (vajrasana, literalmente scaun de diamant), simbolizând calea indestructibilă a dharmei.

Peșterile săpate în piatră

Peșterile săpate în piatră au apărut în secolul III î.e.n. în vestul Platoului Deccan, care alcătuiește majoritatea porțiunii sudice a Indiei. Printre primele centre monahice săpate în piatră regăsim Peșterile Bhaja, Peșterile Karle și Peșterile Ajanta.
Peșterile Bhaja, c. secolul III î.e.n. spre secolul II î.e.n., foto: Andrea Kirkby. Aici se află 22 de peșteri.
Peșterile Bhaja, c. secolul III î.e.n. spre secolul II î.e.n., foto: Andrea Kirkby (CC BY-NC 2.0). Aici se află 22 de peșteri.
Obiectele găsite în aceste peșteri ne arată că exista o relație profitabilă între călugări și comercianții bogați. Peșterile Bhaja erau localizate pe o rută de comerț importantă ce pornea de la Marea Arabică spre est, în regiunea Deccan, legând nordul și sudul Indiei. Comercianții, îmbogățiți de pe urma comerțului cu Imperiul Roman și Asia de Sud-Est, sponsorizau adesea construirea de adiții arhitecturale precum stâlpi, arce, reliefuri și fațade pentru peșterile respective. Călugării budiști, servind ca și misionari, îi acompaniau adesea pe comercianți de-a lungul Indiei și înspre nord, în Nepal și Tibet, împărtășind învățăturile dharmei în timpul acestor călătorii.

Bhaja

Chaitya (holul monastic monumental) de la Bhaja, India, secolul I î.e.n., foto: Andrea Kirkby
Chaitya (holul monahic monumental) de la Bhaja, India, secolul I î.e.n., foto: Andrea Kirkby (CC BY-NC 2.0)
La Bhaja nu există reprezentări ale lui Buddha, în afară de stupă, din cauză că Bhaja era o mănăstire activă în vremea celei mai timpurii faze ale budismului, Hinayana (micul vehicul), când nicio imagine a lui Buddha nu era creată. În Hinayana, memoria lui Buddha și învățăturile sale erau încă o parte foarte reală a practicii. Buddha nu a încurajat venerarea sa (un lucru care ar fi susținut de imagistică), ci a dorit ca practicantul să se concentreze pe dharma (legea, Cele Patru Adevăruri Nobile).
Holul chaitya principal (care conținea deasupra o stupă memorială, lipsită de relicve) de la Bhaja conține o stupă solidă din piatră în naos, flancată de două culoare laterale. Este primul exemplu de astfel de peșteri săpate în piatră și se aseamănă cu structurile de lemn care au precedat-o. Coloanele se înclină spre interior, lucru care ar fi fost necesar pentru structurile din lemn din nordul Indiei, pentru a susține presiunea tavanului. În peșteri de piatră similare, coloanele sunt așezate câteodată în ghivece de piatră care mimează ghivecele în care se puneau coloanele de lemn pentru a combate termitele. Acesta este un exemplu de practică arhitecturală utilitară care ajunge să fie adoptată ca și standard vizual.
Ajanta, Peștera 19, foto: Arian Zwegers
Ajanta, Peștera 19, foto: Arian Zwegers, (CC BY 2.0)

Ajanta

La Ajanta, prima fază a construcției aparține tot de stadiul Hinayana (micul vehicul) al budismului (în care nu a fost creată nicio reprezentare umană a lui Buddha). Peșterile sunt foarte similare cu cele de la Bhaja. În timpul celei de-a doua faze de construcție, budismul se afla în stadiul Mahayana (marele vehicul), iar reprezentări ale lui Buddha, predominant luate din povestirile jataka—poveștile vieții lui Buddha—erau pictate peste tot. În Mahayana, care era mai îndepărtată în timp de viața lui Buddha, era nevoie de reamintiri fizice ale lui Buddha și a învățăturilor sale. Astfel, imagini ale lui Buddha în timpul iluminării și în timpul primei sale predici (unde a împărtășit Cele Patru Adevăruri Nobile cu laicitatea) au proliferat. Picturile de la Ajanta oferă printre cele mai vechi exemple de pictură budistă din acea perioadă. Imaginile mai oferă și documentarea unor evenimente contemporane lor și a unor obiceiuri sociale de pe vremea domniei Gupta (320-550 e.n.).
Ajanta, Peștera 19 (interior), foto: Kirk Kittell (CC BY-NC 2.0)
Ajanta, Peștera 19 (interior), foto: Kirk Kittell (CC BY-NC 2.0)

Mănăstirile săpate în piatră devin mai complexe

În cele din urmă, mănăstirile săpate în piatră au devenit destul de complexe. Au ajuns să aibă mai multe etaje, curți interioare și verande. Unele fațade aveau reliefuri, imagini care ieșeau din piatră, cu Buddha și alte divinități. O stupă încă era plasată în holul central, dar o reprezentare a lui Buddha era acum cioplită în ea, subliniind faptul că Buddha este stupa. Povești din viața lui Buddha erau și ele, câteodată, adăugate interiorului, atât sub formă de picturi, cât și în relief.
Eseu scris de Dr. Karen Shelby

Resurse adiționale: