Dacă vedeți acest mesaj, înseamnă că avem probleme cu încărcarea resurselor externe pe site-ul nostru.

If you're behind a web filter, please make sure that the domains *.kastatic.org and *.kasandbox.org are unblocked.

Conţinutul principal

Istoria evreilor—1750–1945

Moritz Daniel Oppenheim, Autoportret (Self-Portrait), 1814-16 (The Jewish Museum, New York, S.U.A.). "Viața și opera lui Moritz Oppenheim simbolizează călătoria evreilor germani de la viața tradițională spre modernitate. Născut în ghetoul din Hanau, acesta a studiat pictura academică, o oportunitate anterior indisponibilă evreilor.... A primit comenzi atât de la evrei, cât și de la non-evrei.... În această lucrare, unul din primele autoportrete ale unui artist evreu, un tânăr Oppenheim se înfățișează ținând-și cu mândrie paleta, o mărturie vie a apariției artiștilor evrei în timpul secolului XIX." Sursa
Emanciparea evreilor europeni din ghetouri devenise un fel de punct de referință care indica transformarea unei națiuni din una medievală, în una modernă. Până la formarea unei națiuni seculare, evreii francezi au primit drepturi civile în 1791 și 1792. Alte națiuni europene au urmat exemplul de-a lungul secolului XIX. Comunitățile naționale s-au distanțat de vechile forme ale creștinismului, tolerându-i pe evrei, deși cu anumite rezerve.

Iluminismul evreiesc (Halaha)

În Germania, care nu va deveni o națiune unificată până în 1871, evreilor nu li s-a acordat egalitate deplină. Drepturile depindeau de municipalitățile locale, iar în anumite locuri, evreilor li se acordau drepturi, dar erau retrase mai apoi. Nu este o coincidență că Germania a fost locul de naștere al iudaismului reformat. Gânditori progresiști au căutat să transforme iudaismul din interior atunci când nu au putut opri prejudecățile împotriva evreilor venite din exterior.
Moses Mendelssohn a fost pionierul iluminismului evreiesc (sau Halaha), care a susținut multe dintre aceleași idei despre libertate și drepturi egale pe care le-au explorat și filozofi precum Jean-Jacques Rousseau și Immanuel Kant. Mendelssohn a adus în discuție felurile în care evreii ar putea trăi într-o societate multireligioasă. "Adoptați moravurile și constituția țării în care vă aflați", scria acesta, "dar fiți fermi în păstrarea religiei părinților voștri." În generațiile următoare, mulți evrei—printre ei, părinții lui Karl Marx—au găsit că era mai ușor să se convertească la creștinism pentru a avea acces la locuri de muncă, proprietate și alte drepturi de bază.

Mișcarea de reformă

Isador Kaufmann, Bărbat cu pălărie de blană (Man with Fur Hat), c. 1910, Viena, Austria (The Jewish Museum, New York). "Portretele evreilor devodați religioși realizate de Kaufmann transmiteau audienței sale, de evrei aculturați și non-evrei, aspecte ale tradițiilor iudaice pe care le puteau înțelege și ei. Aici, ortodoxia celui înfățișat este indicată de shtraymel-ul său (pălăria îmblănită) și kapote-ul negru (haina). Agățate în saloanele de seamă…acestea…ofereau o legătură cu moșternirea evreiască prin conectarea lumii cosmopolitane a Vienei cu stilul de viață tradițional care persista în afara capitalei." Sursa
Dar mai exista un alt răspuns pentru paradoxul impus de modernitate. Inspirați de Mendelssohn, scepticii evrei, de pe întinsul teritoriilor vorbitoare de limbă germană de la începutul secolului XIX, au dezvoltat mișcarea de reformă. Reformiștii considerau că misiunea lor era să aducă iudaismul în ton cu vremurile moderne; aceștia au mai promovat și ideea că rugăciunile ar trebui rostite în limba locală, nu în ebraică. I-au încurajat pe rabini să privească dincolo de Talmud și Tora pentru ghidare. Reformatorii au respins ideea că trecutul ar mai fi putut dicta un mod de viață într-un context din ce în ce mai secular și industrial. Aceștia au modelat multe dintre practicile lor religioase după creștinii germani, încurajând “decorum”-ul în sinagogă, introducând muzică similară cu cea auzită în biserică, iar mulți dintre ei doreau să mute Șabatul duminica. Acești reformatori doreau să rămână evrei, în timp ce arătau similaritățile iudaismului cu creștinismul.

Mișcarea ortodoxă

Aceste eforturi de reformă i-au înfuriat pe tradiționaliști, care au reacționat cu un conservatorism ferm. Unii rabini tradiționaliști s-au opus multă vreme emancipării, dar ca răspuns la reformatori, un grup de adepți ai Halaha au conturat noua mișcare ortodoxă. S-au opus multora dintre reformele culturale seculare pe care iudaismul le-a adoptat în deceniile următoare: mișcarea idișistă, sionismul și alte divergențe de la Halaha strictă. Unii insistau ca tradițiile care nu apăreau în legile evreiești să capete statut de Halaha—din această cauză unele grupuri de astăzi continuă să se îmbrace și să vorbească precum strămoșii lor din urmă cu un secol, dacă nu mai mult. Aceste forme extreme de respectare a tradițiilor sunt și ele un produs al modernității, pe cât de mult este și reforma.

Iudaismul hasidic

În Europa de Est, o altă mișcare religioasă, numită hasidism, a câștigat teren în paralel cu reforma și ortodoxia. Fondat în secolul XVIII de către un rabin și mistic care se prezenta ca și Israel Baal Shem Tov, iudaismul hasidic a crescut de pe urma unei reacții populiste la elitismul academiei tradiționale talmudice. Iudaismul hasidic se concentrează pe interpretarea mistică a textelor sfinte și pe potențialul evreilor needucați să experimenteze sfințenia. Mișcarea s-a răspândit rapid în Europa de Est și Centrală. Hasidismul a dat naștere unei opoziții din cel puțin două părți: structurile rabinice tradiționale care se învârteau în jurul studiului organizat al Torei și evreii "luminați", care intenționau să scape de structura opresivă a familiei evreiești tradiționale și să se aculturalizeze în societatea europeană.
În ciuda istoriei tensionate a iudaismului hasidic cu ceea ce avea să fie cunoscut ca și ortodoxie, a devenit mai greu să distingem dintre evreii ortodocși și omologii lor hasidici. Pe măsură ce iudaismul reformist câștiga popularitate, cele două grupuri și-au unit forțele pentru a susține Halaha și pentru a se opune reformelor radicale. Cunoscuți pentru înfățișarea lor distinctă (bărbi, pălării îmblănite, perciuni și caftane pentru bărbați), hasidiștii sunt printre cele mai ușor de recunoscut grupuri de evrei.
În 1894, căpitanul francez Alfred Dreyfus a fost acuzat și condamnat pentru vânzarea de secrete germanilor. "O sabie militară fixează o notă de vinovăție în trupul hidrei care a încolțit din capul lui Dreyfus. Bestia cu multe capete, un simbol al răului de neoprit, este doar una din numeroasele tactici folosite de adversarii antisemiți ai lui Dreyfus pentru a fabrica imaginea răutății sale lăuntrice." Sursa

Pogromurile

Coroană Tora, 1698-99, Bolzano, Italia (The Jewish Museum, New York), "Dedicată inițial unei sinagogi italiene în 1698/99, această coroană a fost furată în timpul unui pogrom rusesc și recuperată mai apoi. A devenit parte a colecției Marii Sinagogi din Danzig la începutul secolului XX. În 1939, a fost trimisă la seminarul teologic evreiesc din New York pentru păstrare, atunci când ascensiunea la putere a naziștilor a forțat desființarea comunității evreiești din Danzig." Sursa
În mijlocul frământărilor politice și economice, în Europa de Vest și Centrală, naționalismul a luat amploare, iar ideile pseudo-științifice au proliferat. Un val de antisemitism s-a așternut asupra evreilor din Europa și din coloniile europene. Din Rusia la Damasc, de la Danzig la Alger, evreii erau atacați ca fiind infiltratori și erau învinuiți pentru o gamă largă de probleme sociale și economice. Acuzațiile și zvonurile au dus la revolte și pogromuri (un cuvânt rusesc care înseamnă a distruge violent, folosit pentru a descrie revoltele din Europa de Est din sec. XIX și începutul sec. XX care au dus la ucideri de evrei și la jefuirea și distrugerea proprietăților acestora).

Sionismul

Mai multe evenimente din mijlocul sec. XIX spre începutul sec. XX au demonstrat că evreii nu erau primiți ca și egali. În Rusia, pogromurile violente și instabilitatea economică au împins peste două milioane de oameni să emigreze în anii 1880. Majoritatea au fugit către America de Nord, iar un grup restrâns de pionieri a călătorit spre Palestina, locația originilor antice ale iudaismului. Anumiți lideri evrei, ca răspuns la naționalismul și antisemitismul în creștere de la acea vreme, l-au susținut pe Theodor Herzl, care pleda pentru un fel de naționalism evreiesc secular și pentru întoarcerea în patria biblică a poporului evreu. Evreii religioși se rugaseră cu fața către Ierusalim și susțineau o întoarcere mesiatică în Țara lui Israel încă de la distrugerea celui de-al doilea templu. Dar mișcarea politică modernă, cunoscută ca și sionism, a combinat impulsul religios al "întoarcerii" cu ideile seculare despre construirea unei națiuni pentru evrei după modelul statal european. De reținut faptul că sionismul era doar una dintre formele naționalismului evreiesc care s-a format în sec. XIX. Unii evrei au luptat pentru autonomie teritorială și politică în diferite părți ale globului, alții au luptat pentru autonomie culturală în țările în care locuiau. Majoritatea dintre aceste mișcări naționaliste din diasporă au dispărut în 1948, când Israelul a devenit un stat independent.
Doris Clare Zinkeisen, Spălătoria umană, Belsen: aprilie 1945 (Human Laundry, Belsen: April 1945), (Imperial War Museums, Londra), "Pe 15 aprilie 1945, soldații britanici au întrat în lagărul de concentrare de la Bergen-Belsen pentru a găsi o scenă absolut îngrozitoare. Zece mii de cadavre zăceau neîngropate, iar în jur de 60.000 de oameni înfometați și bolnavi erau înghesuiți în cazarmele lagărului, fără hrană sau apă. Doris Zinkeisen a ajuns la puțin timp după. Spălătoria umană este, fără îndoială, cea mai puternică lucrare produsă de artiștii care erau prezenți acolo.... Deținuții din lagăr trebuiau să fie spălați și despăducheați pentru a preveni răspândirea tifosului înainte să poată fi admiși în spitalul improvizat al Crucii Roșii din apropriere." Sursa

Holocaustul

"Antisemitul crează evreul", scria filozoful francez Jean-Paul Sartre în 1945. Antisemitismul a generat o imagine falsă despre ceea ce este un evreu, făcându-i pe evrei să pară un pericol public pentru majoritatea europenilor. După Primul Război Mondial, democrațiile liberale de pretutindeni păreau să eșueze. Ideea că evreii erau responsabili pentru crizele sociale și economice i-a convins pe mulți să folosească rasa și etnia ca și un test pentru a determina cine merita să fie inclus și cine trebuia exclus. Într-un astfel de climat, în 1933, partidul nazist câștiga alegerile și ajungea la putere. Combinând viziunea lor expansionistă cu teorii false despre puritatea rasială, naziștii au ajuns rapid să controleze majoritatea Europei Centrale și de Est.
Genocidul a devenit un fenomen din viața zilnică—legile de la Nürnberg i-au forțat pe evrei să se identifice printr-o insignă și au criminalizat relațiile sexuale dintre evrei și non-evrei. Astfel de legi au fost instaurate de-a lungul Europei și Mediteranei care-i excludeau pe evrei din anumite profesii și de la dreptul la educație. Cetățenia le-a fost revocată și mulți oameni au fost dați afară din casele lor și forțați să trăiască în spații comune înghesuite. Inspirați de ghetourile medievale, naziștii au mers un pas mai departe—uciderea prin restricționarea hranei și medicamentelor, înghesuirea a mii de oameni în spații mult prea mici și, mai apoi, interzicându-le evreilor să părăsească perimetrul. Lucrând în colaborare cu guverne de pe întinsul Europei, oficialii naziști au conceput o "soluție finală" pentru "problema evreiască" în 1942. Evreii au fost adunați împotriva voinței lor și trimiși către lagăre de concentrare locale și către lagăre de exterminare din Polonia și Uniunea Sovietică. Șase milioane de evrei au murit în timpul Holocaustului.
Text scris de Dr. Jessica Hammerman și Dr. Shaina Hammerman
*Moses Mendelssohn, "19. Judaism and civil law," Jerusalem: Religious Power and Judaism, 1783
Sugestii de lectură:
Pierre Birnbaum și Ira Katznelson, eds., Paths of Emancipation: Jews, States, and Citizenship (Princeton: Princeton University Press, 1995)
Patrick Desbois, The Holocaust by Bullets: A Priest's Journey to Uncover the Truth Behind the Murder of 1.5 Million Jews (Palgrave Macmillan, 2009)
Shmuel Feiner, The Jewish Enlightenment, translated by Chaya Naor (Philadelphia: University of Pennsylvania Press, 2004)
Zvi Y Gitelman, A Century of Ambivalence: the Jews of Russia and the Soviet Union, 1881 to the Present (New York: Schocken Books, 1988)
Deborah Hertz, How Jews Became Germans: The History of Conversion and Assimilation in Berlin (New Haven: Yale University Press, 2007)
Gershon Hundert, ed., Essential Papers on Hasidism: Origins to Present (New York: NewYork University Press, 1991)
Marion Kaplan, Between Dignity and Despair: Jewish Life in Nazi Germany (Oxford University Press, 1999)
Jacob Katz, Out of the Ghetto: the Social Background of Jewish Emancipation, 1770-1870 (Cambridge: Harvard University Press, 1973)
Michael Marrus și Robert Paxton, Vichy France and the Jews (Stanford University Press, 1995)
Michael Meyer, Response to Modernity: A History of the Reform Movement in Judaism (Oxford: Oxford University Press, 1988)
Ada Rapoport-Albert, ed. Hasidism Reappraised (Oxford: Littman Library of Jewish Civilization, 1998)
Jean-Paul Sartre, Anti-Semite and Jew, traducere de George J. Becker (New York: Schocken Books, 1948)
Art Spiegelman, Meta Maus (New York: Pantheon Books, 2011)