Iudaismul, o introducere

Iudaismul este o religie monoteistă care a apărut odată cu israeliții din estul Mediteranei (Levantul de Sud) în contextul civilizațiilor mesopotamiene. Israeliții erau doar unul dintre triburile nomadice din zonă, numiți astfel fiindcă se considerau descendenții lui Iacob, care își schimbase numele în Israel.

Iudaismul se trage dintr-o colecție de povești care explică originile "copiilor lui Israel" și legile pe care le-a poruncit divinitatea lor. Poveștile ne spun cum au ajuns israeliții să se stabilească, să construiască un templu pentru unicul lor Dumnezeu și, în cele din urmă, să formeze o monarhie—după instrucțiunile divine—în Țara lui Israel. De-a lungul secolelor, literatura, istoria și legile israelite au fost adunate și editate într-o serie de texte, scrise între secolele XI - VI î.e.n. (deși poveștile incluse sunt mult mai vechi). Biblia ebraică (sau Tanah) conține trei mari secțiuni: Tora (Învățăturile), Neviim (Profețiile) și Ketuvin (Scrierile).

O tradiție orală a apărut alături de Biblia scrisă. Uneori numită "Tora orală", Mișna este o culegere minimalistă de dezbateri atribuită marilor cărturari religioși, rabinii, transcrisă și publicată în secolul II e.n. Urmașii intelectuali ai rabinilor și-au exprimat părerile asupra dogmelor și au extins Mișna printr-o serie de scrieri numite Ghemara (adică completare, desăvârșire), iar generațiile următoare au compilat Mișna și Ghemara în Talmud.

În timp ce Biblia ebraică este cel mai sacru text al iudaismului, multe dintre legile oferite se referă la practica sacrificiului de la Templu și comportamentul preotesc. Dar atunci când împăratul roman Titus a atacat Ierusalimul ca și răspuns pentru o revoltă a israeliților din 70 e.n., armatele sale au distrus Templul din Ierusalim și au adus prada de război înapoi la Roma (eveniment consemnat pe Arcul lui Titus din Roma, vezi imaginea de mai sus). Pierderea Templului a dus la sfârșitul sacrificiilor ritualice și a preoției, iudaismul devenind o religie bazată pe discuțiile și practicile interpretative, care au fost în cele din urmă compilate în Talmud. Câteodată, iudaismul este numit și "iudaism rabinic", din moment ce secole de interpretare rabinică, mai degrabă decât Biblia, informează practica evreiască.

Legea evreiască, numită Halaha, fiind interpretată și reinterpretată timp de milenii, s-a schimbat în timp. Chiar și așa, iudaismul religios funcționează ciclic, iar felul liniar în care istoricii moderni privesc istoria nu corespunde acestui tip de viziune asupra lumii. După cum a explicat istoricul Yosef Yerushalmi, rabinii "par să se joace cu timpul ca și cum ar fi un acordeon, întinzându-l și scurtându-l după bunul lor plac".${}^1$‍ Marile sărbători, precum Șabatul săptămânal sau Anul Nou evreiesc (Roș Hașana), oferă un ritm prin care se structurează o distincție între sacru și lumesc. Alte festivaluri aduc în prim-plan evenimente din antichitate, oferind o conexiune între evreii moderni și israeliții antici. De exemplu, ele au în vedere primirea Torei la muntele Sinai, exodul din Egipt, recoltele de toamnă și victoria macabeilor asupra regatului elenistic persan.

O colecție de eseuri despre culturile evreiești din jurul lumii începe cu fraza "cultura este practica vieții zilnice".${}^2$‍ Iudaismul este un fel de a trăi care onorează ciclul zilelor, săptămânilor, lunilor, anilor și ciclul vieții. Șabatul servește ca și o amintire a ciclului evreiesc al timpului. Bazat pe ideea că în a șaptea zi a creației Dumnezeu s-a odihnit, Șabatul marchează timpul sacru. Evreii ortodocși se abțin de la orice fel de muncă în ziua de Șabat și își petrec ziua cu familiile și comunitățile lor, rugându-se, ascultând pe măsură ce o parte din Tora este citită (citirile sunt determinate de către un program fix) și servind mese îmbelșugate. Un mare rabin al secolului XX, Abraham Joshua Heschel, a descris Șabatul ca și "o catedrală a timpului".

În ciuda autorității vocii rabinilor în Talmud, iudaismul este lipsit de ierarhie. Nu există—și nici nu a existat vreodată—o autoritate unică. Religia este întruchipată de o colecție de opinii care adesea se contrazic între ele. Avem tendința să ne gândim la iudaism ca și la o religie antică—bazată în Levant, unde Dumnezeu le-a dat israelițiilor Tora. Dar o parte importantă a tradiției religioase a fost faptul că rabinii au continuat să dezbată, să discute și să reconceapă legile antice.

Diviziunile tribale antice, alături de mișcările sectante ulterioare, precum creștinismul timpuriu, au trasat un precedent pentru diversitatea culturală evreiască. Până și Biblia evreiască nu a fost scrisă exclusiv în ebraică; include secțiuni în greacă și aramaică. Dar religia este unificată sub umbrela bibliotecii de texte sacre, începând cu Biblia evreiască, Talmud și diferite cărți de rugăciune și tracturi mistice. Iudaismul, religia, este distinctă față de poporul evreu. Deși este de la sine înțeles că nu toți evreii practică iudaismul, toți cei care practică iudaismul se consideră evrei. Cu alte cuvinte, există evrei și fără iudaism, dar nu poate exista iudaism fără evrei.

În timp ce textele și calendarul îi unesc pe evreii din întreaga lume, există și diviziuni culturale și politice adânci. Gastronomia, muzica, literatura, limba și practicile interpretative evreiești variază foarte mult în funcție de originile fiecărei comunități. Iudaismul american, de exemplu, este împărțit pe confesiuni, precum este și creștinismul american. Aceste confesiuni au comitete de rabini care votează pentru a determina filozofia și felul în care comunitățile lor urmează datinele religioase. Dar disputele interne nu sunt doar un lucru comun în cadrul confesiunilor, sunt parte a unei tradiții vechi a dezbaterilor evreiești.

Text scris de Dr. Jessica Hammerman și Dr. Shaina Hammerman

${}^1$‍ Yosef Hayim Yerushalmi,  Zakhor: Jewish History and Jewish Memory (New York:Schocken Books, 1989).

${}^2$‍ David Biale, Cultures of the Jews: A New History (Schocken, 2002).

David Biale, ed. Cultures of the Jews: A New History (New York: Schocken, 2006)

Nicholas De Lange, An Introduction to Judaism (Cambridge: Cambridge University Press, 2000)

John Efron, et al., The Jews: A History (Upper Saddle River NJ: Prentice Hall, 2008)

Abraham Joshua Heschel, The Sabbath (New York: Farrar, Straus and Giroux, 1951)

Barry W. Holtz, ed. Back to the Sources: Reading the Classic Jewish Texts (New York: Simon and Shuster, 1984)

Robert Seltzer, Jewish People, Jewish Thought (Upper Saddle River: Prentice Hall, 1980)

Yosef Hayim Yerushalmi,  Zakhor: Jewish History and Jewish Memory (New York:Schocken Books, 1989)