Stela antropomorfă

Această stelă este înaltă de aproximativ un metru. Însă nu doar înălțimea îi conferă acestei sculpturi de piatră de sine stătătoare un aspect uman sau antropomorf.

Deși ambele părți sunt sculptate, cea din față este cea evidențiată, în special chipul, pieptul și talia: un cap trapezoidal care se sprijină direct pe umerii drepți, conturul feței încadrând doi ochi foarte apropiați și un nas turtit. Un lanț cu două fire traversează diagonal corpul figurii, având atașată o lamă (un obiect mic și ascuțit), iar un pumnal cu două tăișuri este prins într-o curea largă care îi înconjoară spatele. Sculptura este simplă, chiar abstractă, dar în mod evident reprezintă o figură umană.

Găsită într-un sătuc de lângă Ha’il, în nord-vestul Arabiei Saudite, această stelă antropomorfă (cu aspect uman) a fost una dintre cele trei descoperite în această regiune. Acest trio a însoțit mai mult de 60 de basoreliefuri cu o formă umană datând din mileniul IV î.e.n. și descoperite de-a lungul Peninsulei Arabice în ultimele patru decenii. În ciuda teritoriului vast în care au fost găsite (aproximativ 2300 de kilometri, întinzându-se din Iordania, aflată în nord, până în Yemen, aflat în sud) aceste stele împărtășesc anumite caracteristici. Cum este posibil?

Deși astăzi Arabia Saudită este cunoscută pentru deșerturile și rezervele sale de petrol, în vremurile preistorice mediul înconjurător și peisajul erau complet diferite—mai fertile și mai luxuriante, fiind ușor accesibile oamenilor: petroglife de piatră timpurii înfățișează oameni vânând struți (a se vedea mai jos), o pasăre care nu poate zbura și care de mii de ani nu a mai putut supraviețui în această regiune.

În timpul perioadei neolitice, între mileniile VI-IV î.e.n., când Peninsula Arabică era mai degrabă o savană decât un deșert, grupuri mici de vânători-culegători au trecut de la a fi prădători la a fi producători prin domesticirea animalelor de turmă precum oile, caprele și vitele și prin așezarea în oaze sau regiuni montane legate una de cealaltă prin drumurile caravanelor. Din cauza schimbării condițiilor climatice, aceste așezări erau adesea doar temporare—ocupate sezonier, dar în mod repetat—cu toate acestea, nevoia constantă de deplasare a fost cea care a stimulat comunicarea între regiuni și interacțiunea între societăți. Dar nu doar oamenii au călătorit de-a lungul acestor rute, ci și ideile și obiectele.

Pe un perete stâncos din Tabuk, în apropierea graniței cu Iordania, două siluete umane datând din perioada neolitică târzie prezintă aceleași elemente precum stela Ha’il: funii, lame și pumnale. În Riqseh, în sudul Iordaniei, a fost găsită o stelă crăpată care avea, similar, o lamă și un pumnal. Deși în sudul Arabiei, stelele sunt mai mici decât în nord (unele ating doar înălțimea de 40 cm), exemplele din Rawk, Yemen afișează aceeași lipsă a detaliilor precum stela Ha’il. Această dovadă a influenței stilistice, asociată cu prezența unor materiale exogene (materiale care își au originea în alt loc) confirmă că în timpul perioadei neolitice obiectele erau transportate și interschimbate de-a lungul unor teritorii foarte întinse.

La fel de interesant precum acest repertoriu vizual este și antropomorfismul împărtășit: fiecare stelă prezintă o figură de sex masculin în poziție verticală, sculptată în piatră—remarcabil, deoarece este o reprezentare figurativă pe un teritoriu care pentru mult timp s-a crezut că nu are așa ceva. Într-adevăr, pentru mulți, istoria Peninsulei Arabice a început odată cu apariția islamului în secolul VII e.n. când exprimarea artistică se concentra pe cuvântul scris, iar forma umană era în mare parte absentă. Dar ceea ce dezvăluie stela Ha’il—ceea ce ne indică întreg ansamblul de stele antropomorfe—este existența unei Arabii preislamice în care figura umană domina.

Arheologia este un domeniu de studiu relativ nou în Peninsula Arabică: în mod surprinzător, abia în ultimii 40 de ani, oamenii de știință au reușit să clarifice cultura materială timpurie a Arabiei Saudite pentru a cunoaște un trecut istoric și cultural în mare parte ignorat și anterior considerat ca neavând nicio importanță.

Înainte ca Arabia să facă comerț cu tămâie, înaintea islamului (când musulmanii mergeau în pelerinaj la Mecca), în timpul perioadei neolitice, rutele de comerț ale caravenelor timpurii s-au extins, devenind o serie de rute intraregionale și, într-un final, interconectate între Arabia de Est și Mesopotamia. Această legătură timpurie a poziționat peninsula, în Epoca Bronzului și în Antichitate, în centrul lumii antice active și interconectate—o intersecție comercială și culturală care lega Estul și Vestul—conectând rutele de comerț și de pelerinaj care se întindeau din India și China până la Marea Mediterană și Egipt, Yemen și Africa de Est spre Siria, Iran și Mesopotamia.

În ciuda aparentelor similarități vizuale, ar fi greșit să presupunem că semnificațiile și simbolurile fiecărei stele erau aceleași oriunde—se crede că fiecare regiune, sat și trib avea obiceiuri diferite și că s-au dezvoltat tradiții locale puternice. Pentru a evita riscul de a atribui semnificații generalizate stelelor antropomorfe distincte găsite în Peninsula Arabică, cercetătorii și-au concentrat tot mai mult atenția asupra culturii locale pentru a analiza istoria materialelor. În alte cuvinte, au privit dincolo de ceea ce părea a fi un stil comun pentru a realiza o analiză detaliată a contextului unic al practicilor locale, sociale și ritualoce asociate fiecărei sculpturi. În acest sens, cum poate fi interpretată stela Ha’il, unul din primele artefacte ale Peninsulei Arabice?

Arheologii consideră că stela Ha’il a fost probabil asociată practicilor religioase sau de înmormântare, fiind posibil folosită ca piatră de mormânt într-un cimitir în aer liber. Deși nu știm cine a realizat stela (să ne imaginăm un sculptor în piatră specializat lucrând printre păstori și crescători de animale), continuăm să fim intrigați de calitatea sculpturii și de reprezentarea minimalistă, dar expresivă, a figurii umane.

Eseu scris de Nathalie N. Hager

Deși stelele din piatră sculptate sau inscripționate au fost folosite în principal ca pietre de mormânt, au mai fost folosite și pentru dedicare, comemorare și demarcare. Stelă este termenul utilizat cel mai adesea în lumea mediteraneană, însă obiecte similare, dar numite diferit și datând din mai multe perioade, au fost găsite pe tot globul, inclusiv în Orientul Apropiat antic, Egipt, Grecia și Roma antică, China, ținuturile islamice, Mesoamerica precolumbiană și America de Sud.

Câteva exemple de la Smarthistory:

Victory Stele of Naram-Sim, Akkadian (2254-2218 B.C.E.)

Rémy Crassard and Phlipp Drechsler, "Towards New Paradigms: Multiple Pathways for the Arabian Neolithic.” Arabian Archaeology and Epigraphy 24 (2013), p. 3-8.

Ute Franke, “Early Stelae in Stone," Roads of Arabia: The Archaeological Treasures of Saudi Arabia, editat de Ute Franke și Joachim Gierlichs (Tubingen: Wasmuth Verlag, 2011), p. 68-71.

Tara Steimer-Herbert, “Three Funerary Stelae from the 4th Millennium BC,” în Roads of Arabia: Archaeology and History of the Kingdom of Saudi Arabia, editat de Ibrahim Al-Ghabban, Béatrice André-Salvini, Françoise Demange, Carine Juvin și Marianne Cotty (Paris: Somogy Art Publishers: 2010), 166-169.