Originile artei pe piatră din Africa

Cea mai veche artă pe piatră din Africa are între 26.000-28.000 de ani și a fost găsită în Namibia.

Între anii 1969-1972, în timp ce cerceta o regiune cunoscută local sub numele de "Goachanas", arheologul german, W.E. Wendt, a dezgropat câteva plăcuțe pictate într-o peșteră pe care a denumit-o Apollo 11, fiind inspirat de misiunea de aselenizare pe lună a agenției NASA.

Șapte plăcuțe de piatră pictate compuse din cuarțit de o culoare maronie-gri, evidențiind o varietate de animale desenate cu cărbune, ocru și alb, au fost localizate într-un zăcământ datând din perioada Mezoliticului (de acum 100.000–60.000 de ani). Vietățile ilustrate pe plăcuțe nu sunt ușor de identificat la nivel de specie, însă au fost interpretate ca fiind feline și/sau bovine; în mod particular, una dintre acestea a fost considerată ca fiind fie o zebră, o girafă sau un struț, demonstrând natura ambiguă a acestor reprezentări.

Deși plăcuțele Apollo 11 ar putea fi cea mai veche formă de artă reprezentativă descoperită în Africa, acestea nu evidențiază începutul poveștii artei. Se știe că oamenii moderni anatomic (Homo sapiens sapiens) s-au dezvoltat în Africa acum peste 100.000 de ani; iar un grup restrâns dintre aceștia a părăsit continentul acum 60.000-80.000 de ani și s-a răspândit în toate colțurile lumii.

Descoperirile recente de piatră texturată, de ocru și de coajă de ou de struț, precum și dovezi ale podoabelor personale începând din Mezolitic (Epoca de piatră mijlocie) în Africa, au demonstrat că "arta" nu este doar un fenomen mai arhaic decât se credea inițial, dar și că își are rădăcinile în continentul african. Africa este locul de unde împărtășim o umanitate comună.

Primele exemple de ceea ce am putea numi "artă" în Africa, datând de acum 100.000-60.000 de ani, s-au ivit sub două forme foarte distincte: podoabele personale sub formă de scoici perforate și înșirate pe o sfoară și pietrele incizate și gravate, alături de ocru și coji de ou de struț. În ciuda faptului că unele situri arheologice sunt separate între ele de 8.000 de km și 40.000 de ani distanță, o caracteristică intrigantă a celei mai timpurii forme de artă este că primele sale incursiuni sunt remarcabil de similare. Merită menționat că în acest context, termenul de "artă" este destul de problematic, deoarece nu putem presupune că oamenii care au trăit acum 100.000 de ani sau chiar și acum 10.000 de ani, au perceput arta precum o facem noi astăzi, în particular în maniera vestică modernă. Cu toate acestea, rămâne un termen general util pentru nevoile noastre din acest eseu.

Practica gravării și a incizării, care a apărut acum în jur de 12.000 de ani în arta pe piatră din Sahara, are antecedente mult mai vechi, până la 100.000 de ani în urmă. Au fost descoperite o multitudine de obiecte din piatră, os, ocru și coajă de ou de struț incizate și gravate în situri arheologice din sudul Africii. Aceste obiecte marcate împart aceleași caracteristici în ceea ce privește maniera de proiectare și de tipologie a modelelor, care au fost clasificate ca fiind hașuri.

Unul dintre cele mai emblematice și mai mediatizate situri arheologice care ne-au oferit ocru incizat cu hașuri a fost Peștera Blombos de pe malul sudic al Africii de Sud. Dintre cele peste 8.500 de fragmente de ocru provenite din Mezolitic, 15 prezintă dovezi ale gravării. Două dintre acestea, cu o vechime de 77.000 de ani, au ajuns în centrul atenției datorită modelului hașurat.

Pentru mulți arheologi, fragmentele incizate de ocru din Blombos sunt cele mai complexe și mai bine conturate dovezi ale unor reprezentări abstracte timpurii, acestea fiind și mărturii sigure ale unei gândiri marcate de simbolistică și ale prezenței unui limbaj. Dezbaterea referitoare la momentul în care am devenit o specie care comunica prin simboluri și care își însușise complet limbajul sintactic – ceea ce arheologii numesc "comportament uman modern" – este pe atât de complexă pe cât este și contestată. A fost sugerat faptul că aceste hașuri sunt o dovadă clară a gândirii simbolice, deoarece motivele nu sunt figurative și, prin urmare, sunt construite cultural și arbitrar. De asemenea, pentru ca semnificația acestei hașuri să fie transmisă și altora, limbajul este o condiție prealabilă.

Gravurile din Blombos nu sunt apariții izolate, din moment ce au fost întâlnite în peste șase situri din Africa de Sud, sugerând că acest model este cu adevărat important într-un anumit fel, nefiind rezultatul unui comportament ieșit din comun. Notabil este, oricum, faptul că pentru anumiți cercetători, premisa cum că acest model ar fi simbolic este incertă. Modelele pot avea, într-adevăr, o însemnătate, dar este felul în care acea semnificație este asociată, fie prin asemănare (iconic), fie prin corelație.

Podoabele personale și modelele gravate sunt cea mai timpurie dovadă a manifestării artistice în Africa și este strâns legată de dezvoltarea cunoașterii umane. De zeci de mii de ani, nu a existat doar capacitatea, ci și motivația de înfrumusețare și de inscripționare, pentru a arăta sub formă vizuală ce este important. Problema interesantă și pertinentă în contextul acestui proiect este că descrierea și cercetarea artei pe piatră pe care o catalogăm, își are originea într-o tradiție veche a preistoriei africane. Tehnicile și tematica rezonează de-a lungul mileniilor.

© Trustees of the British Museum