Cum modelează muzeele semnificația

Cultura poate fi definită ca și acele practici sociale [sau discursuri sociale] a căror scop principal este semnificația, adică crearea de sens sau ordonarea "sensurilor" din lumea în care trăim. Cultura este nivelul social în care sunt produse acele reprezentări ale lumii și definiții ale realității care pot fi mobilizate ideologic pentru a legitima ordinea existentă a relațiilor de dominație și subordonare dintre clase, rase și sexe. —Griselda Pollock, Vision and Difference: Feminism, Femininity and Histories of Art, New York: Routledge, Chapman & Hall, Inc., 1988, p. 20

O premiză centrală a criticii postmoderniste este că suntem construiți prin codurile, discursurile și limbile contextelor noastre culturale. Aceste coduri nu ni se par artificiale—de fapt, ele par naturale. Dar acesta este un efect al puterii culturii în definirea noastră și a felului în care privim lumea. Cultura "naturalizează" coduri ale identității și uităm că felul în care ne definim pe noi—și pe alții—depinde de alegerile pe care le facem. În schimb, ne imaginăm că lucrurile "au fost mereu așa". Critica artistică postmodernistă oferă o cale prin care putem să provocăm acea idee, arătând cum sunt create reprezentările vizuale (culturale) ale rasei, clasei, genului și sexului, cum se schimbă acestea și cum modelează identitatea.

Ascensiunea muzeului

Instituțiile culturale sunt o parte integrală în crearea identității. Pe la sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului XIX vedem apariția unei noi instituții importante în cultura europeană: muzeul de artă public. Muzee din Anglia (British Museum și National Gallery of Art), Franța (Muzeul Louvre), Germania, Italia și, în final, State Unite au jucat roluri importante în definirea identităților naționale. Carol Duncan, în citatul de mai jos din cartea sa Ritualuri civilizatoare (Civilizing Rituals), pledează pentru rolul critic pe care l-au jucat aceste muzee:

A controla un muzeu înseamnă a controla reprezentarea unei comunități și cele mai însemnate valori și adevăruri ale acesteia. Înseamnă și puterea de a defini poziția relativă a indivizilor în cadrul comunității. Aceia care sunt cei mai pregătiți să-i facă ritualul—cei care sunt capabili să răspundă indicațiilor sale—sunt aceia ai căror identități (sociale, sexuale, rasiale etc.) sunt confirmate cel mai mult de ritualul muzeului. Tocmai din acest motiv, muzeele și practicile muzeale pot duce la conflicte intelectuale și dezbateri pasionate. Ceea ce vedem și nu vedem în muzeele de artă—și din ce motive se întâmplă asta și cine decide asta—este o problemă mai largă despre cine constituie o comunitate și cine îi definește identitatea [p. 8-9].

Ca și modalitate de a înțelege rolul pe care îl joacă muzeul de artă în formarea ideologiei, să luăm în considerare o pictură de James-Jacques-Joseph Tissot din 1874, numită Vizitatorii Londrei. Funcțiile sociale și culturale ale muzeului de artă din Anglia sfârșitului de secol XIX sunt împlicite în acest tablou. Criticul britanic din sec. XIX, William Hazlitt, articulează obiectivul principal al Galeriei Naționale de Artă în termeni care rezonează izbitor cu lucrarea lui Tissot:

Este un leac (pe moment, măcar) pentru grijile fără rost și pasiunile neîmplinite. Suntem abstractizați spre altă sferă: respirăm aer empiric; intrăm în mințile lui Rafael, lui Titian, Poussin sau Caracci și privim natura prin ochii lor; trăim într-un timp trecut și părem să ne identificăm cu formele permanente ale lucrurilor. Activitățile lumii noastre, chiar și plăcerile ei, ne par a fi vanități și impertinențe. Ce semnifică gălăgia, peisajul aflat în schimbare, nebunia, pierderea de timp, atunci când le comparăm cu singurătatea, fără liniștea, aspectul exterior și formele nemuritoare din interior? Aici este adevărata casă a minții. Contemplarea adevărului și frumuseții este adevăratul scop pentru care am fost creați, care aduce în prim-plan cele mai intense dorințe ale sufletului, de care nu se plictisește niciodată [precum este citat în Carol Duncan, Civilizing Rituals: Inside Public Art Museums, Londra, 1995, p. 15]

Pictura lui Tissot lasă impresia unei priviri neutre și la întâmplare asupra lumii. Autenticitatea acestei viziuni este întărită de faptul că putem identifica locația exactă reprezentată în tablou.

Personajele stau pe porticul de inspirație grecească al Galeriei Naționale de Artă din Londra. Printre coloane putem vedea biserica Saint Martin-in-the-Fields, concepută de James Gibbs la începutul secolului XVIII și inspirată de Christopher Wren.

Muzeul și arhitectura sa

Fațada bisericii și a Galeriei Naționale sunt direct legate de tradiția arhitecturii clasice, moștenită din arta grecească și romană. Fațada Panteonului, construit de împăratul Hadrian la începutul secolului II e.n., exemplifică această fațadă tradițională de templu.

Să ne gândim la propriile noastre experiențe cu fațade precum aceasta. Unde le găsim de obicei? Cum ne fac să ne simțim? Care sunt scopurile lor?

La dreapta tabloului ar trebuie să fie Piața Trafalgar, în centru căreia există un monument dedicat lordului Nelson, un amiral al marinei britanice care a fost ucis în timpul victoriei sale din Bătălia de la Trafalgar. Monumentul Nelson este format dintr-o statuie a lordului Nelson deasupra unei coloane corintice derivată din arhitectura grecească și romană. Forma acestui monument este în legătură directă cu forma monumentelor triumfale din arta romană, cel mai bun exemplu fiind Columna lui Traian, construită în sec. II e.n. la Roma.

Este important să privim un spațiu public precum Piața Trafalgar ca și parte a unei tradiții de spații comparabile în planificările urbane. De exemplu, Columna lui Traian din Roma era parte dintr-un complex mai mare, Forumul lui Traian. Era un lucru comun în planificările orașelor romane să existe în centru un spațiu public mare în cadrul căruia să fie plasate clădiri publice importante. Aceste foruri ale orașului roman serveau la a da o formă vizuală valorilor romane dominante și autorității statului.

Este important să identificăm diferitele monumente din Forumul lui Traian. Pentru a intra în forum, ar fi trebuit să trecem printr-un arc de triumf dedicat lui Traian. Am fi ajuns apoi într-o curte interioară în care se afla o statuie ecvestră a lui Traian în centru. Curtea se termina într-o clădire de mari dimensiuni, numită Basilica Ulpia. Una din funcțiile sale principale ar fi fost cea de tribunal. Pe lângă bazilică se aflau două biblioteci—una grecească și una latină. Aceste biblioteci flancau Columna lui Traian. Complexul se termina cu Templul Divinului Traian, ridicat de succesorul său.

Să avem în minte diferitele instituții incluse în Forum și să luăm în considerare relația lor simbolică cu autoritatea împăratului Traian și a Imperiului Roman. Să comparăm toate aceste cu Piața Trafalgar. De asemenea, să ne gândim și la spații publice deschise din orașele noastre. Să facem acum o paralelă cu National Mall din Washington, D.C, Statele Unite, un ansamblu din care face parte și Galeria Națională de Artă. Să ne gândim la implicațiile acestui tip de planificare din arhitectura vestică. Ca și idee tangentă, să ne gândim la implicațiile ideii de "imperiu". De reținut: central conceptului roman al puterii este noțiunea imperiului. Tot așa, Tissot și-a pictat tabloul în timpul apogeului Imperiului Britanic.

Evident, una din instituțiile prezente în tablou este muzeul de artă și rolul pe care îl joacă arta în viața socială, culturală și politică din Vest. Să facem o conexiune dintre această pictură și propriile noastre experiențe ale mersului la un muzeu de artă. Ce generalizări putem face în legătură cu locațiile muzeelor de artă? Ce relație înțelegem că ar fi între muzeul de artă și clădirile/spațiile din jur? Ce scop joacă o intrare grandioasă precum cea înfățișată în tablou? Ce ne așteptăm să vedem sau nu într-un muzeu de artă?

Eseu scris de Dr. Allen Farber

Resurse suplimentare

This painting at the Toledo Museum of Art

Roman Power, Roman Architecture

Vrei să te alături conversației?

Conectare

Ordonare după:

Nici o postare încă.

Înțelegi engleza? Dă clic aici pentru a vedea mai multe discuții care au loc pe site-ul în limba engleză al Khan Academy.