Conţinutul principal
Istoria lumii
Cruciadele. Introducere
Cruciadele încep în urma apelului papei Urban al II-lea de a sprijini Imperiul Bizantin în recuperarea teritoriilor aflate sub dominație musulmană (mai ales Ierusalimul).
Vrei să te alături conversației?
Nici o postare încă.
Transcript video
Suntem în anul 1095. A trecut circa jumătate de secol
de la Marea Schismă dintre Biserica Ortodoxă cu centrul la Constantinopol și Biserica Romano-Catolică
sau de Rit Latin având centrul la Roma. Imperiul Bizantin continuă
să pierdă teritorii. În secolul al VII-lea, Islamul s-a extins
în Peninsula Arabică și a cuprins în scurt timp
o mare parte din Țara Sfântă, care la momentul respectiv
era sub stăpânire bizantină. Cuvântul „bizantin” se referă
la Imperiul Roman de Răsărit. Până la perioada acestei hărți, Orientul Mijlociu
intrase sub dominație islamică. La fel, Țara Sfântă, Africa de Nord și chiar o mare parte
din Peninsula Iberică au fost sub dominație islamică
timp de câteva secole, aproape 400 de ani. Pe măsură ce ne apropiem
de această perioadă, turcii selgiucizi cuceresc
părți din Imperiul Bizantin, extinzându-și stăpânirea
în Asia Mică. Tot în această perioadă, suntem în plin Ev Mediu, Europa Occidentală mai ales
cunoaște un mare avânt. Crește productivitatea
în agricultură, iar populația se mărește. La acest moment, împăratul Bizanțului,
al Imperiului Roman de Răsărit, caută sprijin. Împăratul Alexie I trimite o delegație, un ambasador
la papa Urban al II-lea, solicitând mercenari pentru a recupera de la musulmani
teritorii din Asia Mică. Papa Urban al II-lea
întrevede o ocazie favorabilă. A trecut circa o jumătate de secol
de la Marea Schismă. Papalitatea se confruntă
cu propriile lupte interne, precum și cu conflicte
cu unele dintre statele învecinate. Astfel că papei i se oferă ocazia
de a abate atenția în altă parte. Așa că în același an,
în noiembrie 1095, papa ține o predică
la Clermont, în Franța. Există diverse variante
ale discursului său. Iată una dintre ele: „Eu, sau mai degrabă Dumnezeu,
vă conjur” „ca purtători
ai însemnului lui Hristos,” „să dați de veste pretutindeni” „și să convingeți pe toți oamenii,
indiferent de stare,” „pedestrași și cavaleri,
săraci și bogați,” „să ducă imediat ajutor
acelor creștini,” adică bizantinilor, „și să stârpească
această rasă spurcată” „de pe pământurile
prietenilor noștri.” Când spune „rasă spurcată”, se referă la musulmanii care luaseră în stăpânire Asia Mică și Țara Sfântă. „O spun pentru cei care sunt aici,” „dar și pentru cei care nu sunt.” „Mai mult, Hristos însuși o poruncește.” Conform acestei variante,
papa spune în continuare: „Tuturor celor care vor pieri pe drum,” „pe uscat sau pe mare
sau luptând cu păgânii” „li se vor ierta pe loc păcatele.” Aceasta este chiar ideea indulgențelor: Dacă faci ceva pentru mine,
eu îți pot ierta păcatele. „Aceasta o dau
prin puterea lui Dumnezeu” „cu care sunt investit.” „O, ce rușine, dacă o rasă
atât de infamă și de lepădat...,” Din nou, se referă la musulmani. „...care adoră demonii,” „va cuceri un popor” „care are credința
atotputernicului Dumnezeu” „și este slăvit cu numele lui Hristos.” Discursul papei Urban al II-lea
are un răsunet imens. În întreaga Europă Occidentală
ajunge vestea predicii papei, vestea chemării sale
la recucerirea Țării Sfinte, de a lupta împotriva
acestei „rase infame și de lepădat”, adică a musulmanilor. Și chiar înainte ca papa
să înceapă să strângă o armată, un om numit Petru Eremitul conduce așa-numita
„Cruciadă a Săracilor” în 1096. Aceasta este considerată
prima parte a Primei Cruciade. Cruciații au trecut prin Renania,
pe teritoriul actual al Germaniei, unde au masacrat mii de evrei, numindu-i ucigașii lui Hristos, urmându-și apoi drumul
către Țara Sfântă. Această temă reapare
pe parcursul cruciadelor. Deși, în aparență, cruciații erau acolo pentru a-i ajuta pe bizantini
și pentru a recuceri Țara Sfântă, prin regiunile prin care trec,
ei distrug totul în cale, provocând, de multe ori, dezastre
chiar și bizantinilor. Dar Cruciada Săracilor
nu a a avut niciun rezultat. Când a ajuns în Asia Mică, gloata condusă de Petru Eremitul în care erau femei, copii,
țărani nedeprinși cu armele, a fost masacrată de turci, cum spuneam,
când a ajuns în Asia Mică. Dar, până la urmă, papa reușește
să strângă o armată mai serioasă pentru ceea ce s-a numit
„Prima Cruciadă”. Din nou, așteptările papei
sunt depășite. La fel și cele ale lui Alexie,
împăratul Bizanțului, care este chiar puțin înspăimântat de cei circa 100 000 de soldați care vin din vestul Europei pe diverse trasee, atât pe uscat, cât și pe mare. În 1099, cruciații reușesc
să recucerească Ierusalimul din mâinile musulmanilor. Și în Antiohia, și în Ierusalim,
conform majorității surselor, luptele au fost foarte sângeroase, o mare parte a populației
fiind măcelărită. Aceasta este o pictură ce redă
imaginea cuceririi Ierusalimului. Începând din acea perioadă și aproape tot secolul al XII-lea, Țara Sfântă a rămas
sub stăpânirea cruciaților. Așa arată harta la 1135. Au apărut anumite modificări. Imperiul Bizantin a recucerit
părți din Asia Mică, în special în vest și în nord. Iar aceste zone
marcate cu albastru sunt așa-numitele state cruciate. Dacă mărim imaginea, putem observa ceva interesant
la aceste state cruciate. Cruciații din Occident
nu s-au numit așa de la început. Ei aveau o cruce pe haine
de la care și-au primit numele. Deși, aparent, aveau drept scop
recucerirea teritoriilor bizantine, când au pus mâna pe ele
nu le-au mai dat drumul. Așa au fost înființate statele cruciate
sau regatele cruciate pe care le putem vedea aici și pe care le vor stăpâni aproape tot secolul al XII-lea. La jumătatea secolului al XII-lea, musulmanii recuceresc
câteva orașe importante, ceea ce va constitui impulsul
pentru Cruciada a Doua. În 1187, sultanul Saladin
recucerește însă Ierusalimul. Așa cum vom vedea
în materialul următor, acest lucru va declanșa
Cruciada a Treia.