If you're seeing this message, it means we're having trouble loading external resources on our website.

Dacă sunteţi în spatele unui filtru de web, vă rugăm să vă asiguraţi că domeniile *. kastatic.org şi *. kasandbox.org sunt deblocate.

Conţinutul principal

Confucius și cele 100 de școli de gândire

Vorbim despre confucianism, daoism și legalism, precum și alte filosofii din China în perioada Statelor Combatante.

Transcript video

Voi vorbi despre unul dintre filosofii și formatorii cei mai importanți din istoria lumii, Confucius, cunoscut în China sub numele de Kongzi, care înseamnă „Maestrul Kong”, sau Kong Fuzi, adică „Mare Maestru Kong”. Și încă o dată, scuze pentru pronunție. „Confucius” este varianta latină pentru „Kong Fuzi”. Îți poți imagina astfel: Kong Fuzicius, Confucius. Ce este interesant în legătură cu Confucius este că a crescut într-o perioadă în care China era din ce în ce mai divizată. Am vorbit în alte materiale despre Dinastia Zhou, care începe la sfârșitul mileniului al doilea. Dar Confucius trăiește într-o perioada cunoscută ca perioada Primăverii și a Toamnei. Confucius a trăit între 551 și 479 î.e.n. Și încheiem Perioada Primăverii și a Toamnei și începe în perioada Statelor Combatante. Așadar, în timpul lui Confucius situația dintre state era tensionată. Oamenii nu prea mai aveau încredere în guvern, și, după cum vom vedea, spre sfârșitul acestei perioade, și mai ales în această perioadă violentă, cunoscută ca perioada Statelor Combatante, încep să apară mulți filosofi și multe filosofii pentru că oamenii își puneau întrebări. „Care este rolul statului?” „Ce înseamnă să fii o persoană bună?” „Care este locul umanității în ordinea universului?” Un alt lucru interesant este că însuși Confucius susține că el nu vine cu nici o noutate. El încearcă mai degrabă să resusciteze, să reîntinerească unele tradiții din trecut. Însă istoricii îl consideră mult mai important. Deși Confucius se inspiră din perioada timpurie a Dinastiei Zhou, și din tradițiile strămoșilor, acesta le conferă un cu totul alt sens care va da naștere unei filosofii importante, ba chiar unei religii, am putea spune. în timpul perioadei Statelor Combatante și în perioada de unificare a Chinei, sub dinastiile Qin și Han. Vom vedea că, mai ales în timpul dinastiei Han, confucianismul devine religie de stat. Acum să ne facem o idee despre învățăturile sale și despre viața sa, Confucius petrecându-și viața învățându-i pe alții și propovăduind. Multă lume îl compară cu Socrate, deși acesta îl precede pe Socrate. În același timp, el își construiește o carieră ca funcționar public, dar moștenirea sa stă, evident, în învățăturile sale. Își trăiește majoritatea vieții în regiunea Lu din estul Chinei. În învățăturile lui Confucius se regăsesc trei teme generale. Te încurajez să citești „Analecte”, o colecție interesantă unde vei descoperi și alte teme. Însă multe sunt despre respectarea tradițiilor și înaintașilor. Avem și un citat din Analecte. „Un tânăr trebuie să își servească părinții” „și să respecte bătrânii din afara familiei.” „Trebuie să fie serios, onest și iubitor,” „dar să aibă o legătură intimă cu propria blândețe.” „Dacă după toate acestea îi va rămâne energie” „poate studia literatura și artele”. Cu alte cuvinte, spune că pentru a fi un bun cetățean, trebuie să fie întâi un copil bun. Trebuie să fie un fiu bun. Apoi vorbește despre ce înseamnă să fii un conducător drept. „Dacă conduci oamenii prin pedeapsă,” „aceștia nu vor comite crime, dar nu vor cunoaște simțul rușinii”. „Dacă îi guvernezi cu virtute și corectitudine, își vor dezvolta un simț al rușinii și se vor schimba singuri.” După cum vom vedea, moralitatea și etica vor juca un rol important pentru Confucius, atât la nivel personal, cât și la nivel statal, și vom vorbi despre alte filosofii pentru care acestea nu sunt la fel de importante. O altă temă majoră pentru Confucius este auto-analiza. Prin dezvoltare personală poți deveni un cetățean, un copil sau un lider mai bun. ”A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii.” „Învățarea fără gândire este o muncă pierdută;” „gândirea fără învățare este primejdioasă.” „Când vezi o persoană valoroasă,” „gândește-te cum o poți imita”. „Când vezi o persoană fără valoare, „examinează-ți propriul caracter.” Îmi place asta. „Nu fă altora ceea ce nu vrei să ți se facă ție.” O afirmație asemănătoare Regulii de Aur. Am menționat că nu au existat doar Confucius și confucianismul în Perioada Primăverii și a Toamnei, și mai ales în perioada Statelor Combatante. În această perioadă observăm Cele o sută de școli de gândire, o perioadă care începe în timpul lui Confucius și continuă până la sfârșitul dinastiei Qin și începutul perioadei Statelor Combatante, și care, într-o oarecare măsură, unifică China. Am vorbit deja despre confucianism, care pune accentul pe etică, dar scopul acestuia... să ne reamintim că Confucius era un funcționar public, un administrator. S-a gândit mult la ce înseamnă să fii un conducător drept. De aceea se concentrează mult pe partea practică. Mulți consideră că este un sistem etic, dar majoritatea îl consideră și religie, pentru că abordează subiecte precum metafizicul, noțiunea cerului, și preia elemente din trecutul Chinei. Printre alte exemple ale Celor o sută de școli de gândire, care au avut un impact semnificativ asupra istoriei Chinei, chiar și asupra Chinei moderne, se numără și legalismul. Legalismul propune un pragmatism puternic. Aceștia desconsideră noțiunea confucianistă a simțului etic care ghidează oamenii și conducătorii. Legaliștii consideră că au mai mare nevoie de un stat organizat și centralizat. Trebuie să facă tot ce le stă în putință, inclusiv asuprirea oamenilor, pentru a avea stabilitate și pentru a conduce. Îți poți închipui contextul în care apare legalismul. Este vorba de perioada Statelor Combatante, o perioadă marcată de violențe în care China este divizată, și îți dai seama, oamenii erau realiști. Ei susțin că a trecut vremea confucianismului și a altor filosofii, și că au nevoie de o conducere puternică și centralizată. Iar filosofia legalistă câștigă această luptă odată cu apariția dinastiei Qin în 221, care va da numele Chinei moderne, fiind considerată prima dinastie care va unifica cu adevărat China și care creează sistemul birocratic și administrativ. Acestea se bazează pe legalism și va însemna sfârșitul perioadei Statelor Combatante, printr-o putere centralizată și conducători influenți, care erau dispuși să fie violenți și să reprime oamenii pentru a obține stabilitate. Apariția dinastiei Qin a pus capăt Celor o sută de școli de gândire, pentru că aceștia au început să persecute celelalte curente filosofice pentru a păstra ordinea, chiar și pe adepții lui Confucius. Acum să vedem alte curente filosofice, care au avut o influență semnificativă. Avem Daoismul. Conform credinței daoiste, acesta vine de la Laozi, și nu avem informații istorice clare cu privire la acesta, spre deosebire de Confucius, dar se crede că ar fi trăit în aceeași perioadă. Unii cred că ar fi mai degrabă un personaj de legendă. Daoismul este preocupat cu partea spirituală mai mult decât confucianismul. Vom vedea în citate, Dao înseamnă Calea. Se referă la armonia cu universul. „Fără dorință înțelegi misterul.” „Prins în dorință, observi doar manifestările.” Tao Te Ching. Mergem mai departe și avem Budismul. Este interesant că Buddha trăiește în aceeași perioadă, și nu se cunosc cu exactitate detalii despre originile sale și când s-ar fi născut spre deosebire de Confucius, și trăiește în nord-estul Indiei, în zona Nepalului, și Budismul apare în India, ajungând, în cele din urmă, în China la începutul primului mileniu al erei noastre. În China modernă, multe dintre aspectele culturale, religioase și filosofice combină, în mare parte, confucianismul cu daoismul și budismul. Dar au existat și altele. De exemplu, mohismul, care este foarte interesant, despre care poți citi. Aceasta se referă la noțiunea de iubire imparțială. Are foarte multe similarități cu învățăturile lui Isus prezentate în Evanghelii. Dar aceste noțiuni nu au fost considerate practice de mulți dintre adepții lui Confucius, mai ales de legaliști, așadar mohismul nu a rezistat prea mult după Dinastia Qin. Am putea să ne gândim că legalismul a ajutat dinastia Qin să pună capăt perioadei Statelor Combatante și să centralizeze China. Dar a fost o dinastie scurtă, făcând tranziția către Han, care a preluat structura administrativă și într-o mare măsură, și stabilitatea dinastiei Qin transformând confucianismul într-o filosofie de stat, sau, am putea spune, într-o religie de stat. Ca să înțelegem importanța confucianismului pentru cultura chineză, voi încheia cu un ultim citat, a istoricului Huston Smith. ”Deși Confucius nu a scris cultura chineză...” însuși Confucius susținând „Nu am inventat nimic.”, „el a fost redactorul suprem.”