Imperiul roman

Republica Romană a devenit Imperiul Roman în 27 î. Hr. când fiul adoptiv al lui Iulius Cezar, cel mai bine cunoscut ca Augustus, a ajuns conducătorul Romei. Augustus a stabilit o formă de guvernământ autocratic, în care el era conducătorul unic ce lua toate deciziile importante. Deși ne referim la el ca primul împărat al Romei, Augustus nu a luat titlul de împărat sau rege și nici succesorii lui; ei au preferat să se numească princeps, primul cetățean sau primus inter pares, primul printre semeni. Alegerea titlului menținea aspectul puterii limitate ce era atât de importantă sub Republică.

Multe dintre reformele adoptate de Augustus și succesorii lui au avut un efect profund și de durată asupra structurilor interne, politice și economice ale Romei.

Pax Romana - literalmente ‘’Pacea romană’’ - este un termen dat deseori perioadei dintre 27 î. Hr. și 180 d. Hr. pe parcursul căreia stăpânirea romană era relativ stabilă și războaiele erau mai puțin frecvente. Existau conflicte, ca revoltele provinciale și războaiele de-a lungul graniței - vezi harta de mai jos ce arată amploarea controlului roman - dar Roma nu a avut nimic asemănător cu războaiele civile ce dominau o mare parte din primul secol î. Hr. Împărații și Senatul au preluat majoritatea alegerilor și pur și simplu alegeau pe cine voiau în funcție, așadar erau mai puține funcții politice desemnate pentru care să se lupte.

Augustus - care trebuie evidențiat că, a ajuns la putere prin victorie într-un război civil - a pus capăt unui șir de conflicte interne dăunătoare. Stabilitatea internă a avut efecte pozitive asupra relațiilor externe. Deoarece structurile politice și sociale ale imperiului pe care Augustus le-a stabilit au rămas neschimbate pentru mai multe secole, Roma a putut să stabilească comerț obișnuit cu India și China, crescând în continuare bogăția materială prin metode pașnice.

Augustus și moștenitorii lui au muncit din greu pentru a menține o mare parte din imaginea Republicii în timp ce, în practică, exercitau ceva apropiat de putere absolută. Sub Republică, puterea era împărțită între mulți funcționari guvernamentali și era limitată la termeni scurți. Augustus modifica acest sistem luând multe din funcții și puterea lor pentru el în timp ce menținea ideea că acestea încă erau funcții separate ce puteau, cel puțin în teorie, fi transferate altcuiva. De exemplu, el era Pontifex Maximus (marele preot) și, de asemenea, cenzorul (supraveghetorul recensămintelor în scopuri fiscale) dar niciodată nu a renunțat la funcții.

O componentă majoră a noii puteri a lui Augustus a fost controlul asupra armatei. Sub Republică, consulii aleși aveau rolul de comandanți militari pe parcursul termenului lor de un an. Acest lucru se schimba ocazional în practică, mai ales în timpul războaielor civile din primul secol î. Hr., dar ideea generală că o comandă militară era mereu temporară era importantă pentru romani. Așa că, mai degrabă decât să revendice putere militară cu totul, Augustus a preluat control ca guvernatorul suplinitor a celor mai periculoase provincii romane, unde majoritatea legiunilor romane erau plasate. Acest lucru a fost o mișcare inteligentă fiindcă îi dădea lui Augustus control asupra armatei făcând să pară, în același timp, că face o favoare oamenilor din Roma.

Sub imperiu, valuta romana nu era doar un instrument economic; ci și un instrument politic. Iulius Cezar, tatăl adoptiv al lui Augustus, a fost primul roman care șî-a pus propriul portret pe monede, iar Augustus a continuat acest obicei. Înaintea lui Cezar, numai romani morți sau zei erau imprimați pe monede. Plasarea portretului actualului împărat consolida conexiunea dintre puterea economică și împărat și a ajutat la modelarea imaginii populare a împăratului printre oamenii romani. Împărații foloseau imaginile de pe monede ca să popularizeze alți membrii ai familiei, aliați politici și, mai ales, moștenitorii lor aleși.

O mare parte din tehnologia folosită de romani a rămas relativ similară celei foloste de republică si imperiu. Totuși, Augustus a modificat sistemele pentru supravegherea lucrărilor publice, inclusiv drumuri, apeducte și canalizări. El a făcut permanente pozițiile celor care supravegheau construcția și întreținerea acestor proiecte, ceea ce a ajutat la îmbunătățirea responsabilității. De asemenea, a oferit o cale pentru împărat să își răsplătească susținătorii cu locuri de muncă importante și sigure.

Augustus a comandat direct și a încurajat indirect construcția numeroaselor temple, a unui nou forum, a unor saune și teatre. El a clădit un arc monumental și faimosul Ara Pacis, altar al păcii augustiniene. Aceste proiecte au ajutat la solidificarea influenței lui Augustus și a servit, de asemenea, scopurilor mai concrete de înfrumusețare a orașului și de reducere a riscurilor de incendiu (clădirile din piatră sunt mai puțin susceptibile la foc, ceea ce a fost o sursă frecventă de distrugere a proprietății de-a lungul istoriei romane).

Ca mulți romani importanți și bogați înaintea lui, Augustus a trăit într-o casă tipică romană pe dealul Palatin în orașul Roma, întârind iluzia că el era doar un alt cetățean înstărit. Împărații următori și-au stabilit reședința pe Palatin și au construit un palat imperial pe deal.

Împărații flavieni - Vespasian, Titus și Domițian - au venit la putere în 69 î. Hr. după un război civil scurt. Au construit și restaurat câteva temple, un stadion și un odeon (o clădire pentru spectacole muzicale și piese de teatru). Colosseumul a fost comandat de Vespasian. Domițian a construit un palat mai mare pe dealul Palatin și multe alte lucrări monumentale, inclusiv Arcul lui Titus, un monument dedicat victoriei militare a lui Titus în Ierusalim. Multe dintre aceste proiecte au fost finanțate de jafuri din Războiul Evreiesc, în care Vespasian și fiul lui, Titus, au fost comandanții romani.

Imperiul Roman a ajuns la apogeu în 117 d. Hr., sub împăratul Traian. Când Traian a murit, majoritatea teritoriului pe care l-a cucerit în Mesopotamia a fost pierdut rapid, dar din acel moment, frontierele Romei au devenit relativ stabile.

Granițele mai stabile au dus la un accent pus pe politica externă. Sub Republică și imperiul ulterior, armata era deseori o forță expansivă, cucerind teritorii și aducând înapoi jafuri și oameni înrobiți. În imperiul ulterior, legiunile romanilor erau plasate de-a lungul graniței și serveau un rol mai mult de apărare, construind fortificații și lucrări publice, reglând mișcarea oamenilor și a bunurilor. Majoritatea politicii externe romane sub imperiu s-a axat pe controlul oamenilor ce trăiau de-a lungul hotarelor și pe interferență mai mult politică, decât militară.

Deși Augustus a reorganizat fundamental felul în care funcționa statul roman, puțini romani obișnuiți au simțit o mare schimbare în viața lor de zi cu zi. Reformele lui Augustus au făcut o mică diferență în structurile sociale și economice. Deși proiectele lui de construcții masive au crescut comerțul extern ce a adus bunuri, cunoștințe și amuzament romanilor, aceste schimbări pot fi înțelese că romanii și-au înlocuit vechii patroni patricieni cu împăratul. Adică, împăratul devine patronul tuturor romanilor.