Dacă vedeți acest mesaj, înseamnă că avem probleme cu încărcarea resurselor externe pe site-ul nostru.

If you're behind a web filter, please make sure that the domains *.kastatic.org and *.kasandbox.org are unblocked.

Conţinutul principal

Polisul grec

Prezentare generală

  • Orașele-stat grecești au dezvoltat forme de guvernare distincte, cu structuri și puteri politice foarte diferite.
  • Prin colonizare, limba greacă și cultura s-au răspândit, fapt ce a generat tensiuni cu Imperiul Persan vecin, tensiuni care au culminat cu războaiele medice.
  • Atena a dezvoltat instituții democratice și a devenit un spațiu al filosofiei, științei și culturii; s-a dovedit un stat puternic și, alături de alte polisuri, a format Liga de la Delos.
  • În cele din urmă, încercarea altor orașe-stat - și în special a Spartei - de a rezista influenței și puterii Atenei a dus la izbucnirea Războiului peloponesiac.

Ascensiunea polisului

Teritoriul Greciei are un relief montan; ca urmare, Grecia antică era formată din multe regiuni mai mici, fiecare cu propriul dialect, particularități culturale și de identitate. Regionalismul și conflictele regionale au fost o trăsătură importantă a Greciei antice. Orașele aveau tendința de a fi situate în văi între munți sau pe câmpiile de coastă și domina peisajul rural din jurul lor.
Potrivit legendarului poet Homer, a cărui autenticitate istorică este dezbătută, în jurul anului 1200 î.e.n., micenienii au fost implicați într-un conflict cu orașul Troia din Anatolia, numit războiul troian. Așa cum a scris Homer în faimoasa sa lucrare, Iliada, în același timp cu războiul, diferite „Popoare Marine” străine au început să invadeze așezările miceniene, determinând locuitorii să migreze către insulele din Marea Egee, Anatolia și Cipru. În acel moment, scrisul părea să fi dispărut, iar viața din peninsula greacă și insulele grecești se caracteriza prin conflict și instabilitate.
Această hartă arată câteva dintre numeroasele orașe-stat ale Greciei antice și include locurile din care se presupune că au provenit diverse personaje din Iliada și Odiseea. Sursă imagine: Wikipedia, Creative Commons 3.0 license, Pinpin
Această instabilitate a fost contextul apariției orașelor-stat grecești. Fără un stat puternic și centralizat, organele de conducere mai mici au creat ordine politică. Un astfel de tip de organ de conducere era orașul-stat sau polisul. Inițial, termenul polis se referea la o zonă fortificată sau cetate, care oferea protecție în timpul războiului. Datorită siguranței relative pe care o confereau aceste structuri, oamenii s-au adunat la acestea și au înființat comunități și centre comerciale. În timp, polisurile—pluralul polisului—au devenit centre urbane a căror putere și influență s-au extins la regiunile agricole înconjurătoare, care furnizau resurse și plăteau taxe.
Până în jurul anului 800 î.e.n., au existat multe polisuri care funcționau independent. Ca răspuns la propriile contexte specifice, fiecare oraș-stat a creat o formă diferită de guvernare, variind de la monarhii și oligarhii la societăți militariste și proto-democrații. Monarhiile erau uneori conduse de un tiran - un conducător care nu respectă nicio lege stabilită. Oligarhii erau grupuri mici de indivizi puternici care conduceau guvernul orașului-stat. Oligarhii și tiranii concurau adesea pentru putere. Democrațiile erau guverne care permiteau cetățenilor să voteze și să participe la luarea deciziilor de stat.
Unele dintre cele mai importante orașe-stat au fost Atena, Sparta, Teba, Corint și Delfi. Dintre acestea, Atena și Sparta au fost cele mai puternice două orașe-stat. Atena era o democrație, iar Sparta avea doi regi și un sistem oligarhic, dar ambele au fost importante în dezvoltarea societății și culturii grecești.
Care au fost unele dintre efectele lipsei unui stat central puternic?

Sparta

Situată într-o zonă fertilă din Peloponez, o peninsulă din sudul Greciei, populația Spartei a crescut constant între 800 și 600 î.e.n. Pe măsură ce Sparta a dezvoltat o economie complexă și puternică, aceasta și-a extins puterea în toată peninsula Peloponez și a adus oamenii din satele vecine sub controlul său. Cu toate acestea, oamenilor din aceste sate nu li s-a acordat un statut egal cu spartanii. În schimb, au devenit iloți, care erau o clasă de muncitori fără drepturi. Spre deosebire de persoanele robite care erau deținute în mod privat, iloții erau supuși ai statului spartan. Au putut avea familii și au exercitat un anumit grad de libertate, dar erau legați de pământ și li se cerea să aprovizioneze Sparta cu alimente.
Spartanii au cheltuit resurse vaste pentru a dezvolta un aparat militar puternic și structurat pentru a preveni și supune rebeliunile.
Deși a existat o deosebită distincție între spartani și iloți, societatea spartană însăși nu avea o ierarhie socială complexă, cel puțin teoretic. În loc ca bogăția să fie un reper distinctiv, statutul social a fost determinat de realizările militare. Forța și disciplina au fost accentuate chiar și la copii, de la o vârstă foarte fragedă. La vârsta de șapte ani, băieții spartani erau separați de familiile lor și trimiși să locuiască în cazarmele militare, unde urmau o pregătire militară serioasă, ceea ce ducea la serviciul activ când abia ieșeau din perioada adolescenței.
Deși societatea spartană nu avea o ierarhie socială rigidă, ea avea totuși câteva grupuri influente. La fel ca toate societățile grecești, Sparta a fost dominată de cetățenii bărbați, iar cei mai puternici dintre aceștia proveneau dintr-un grup select de familii. Sistemul politic spartan era neobișnuit prin faptul că avea doi regi ereditari din două familii separate. Acești monarhi au fost deosebit de puternici atunci când unul dintre ei a condus armata în campanie.
Regii erau, de asemenea, preoți ai lui Zeus și ședeau în consiliul de bătrâni cunoscut sub numele de gerusia, care era și cea mai înaltă curte din Sparta. A existat, de asemenea, un comitet executiv format din cinci efori, aleși la sorți din organismul cetățean, capabil să servească doar cel mult un an, după care au fost neeligibili pentru viitoarea funcție. Doi dintre efori l-au însoțit și pe unul dintre regi când se aflau în campanie. Nu se știe sigur cum au interacționat aceste diferite elemente politice, dar în mod clar a fost necesar un consens pentru ca aparatul de stat să funcționeze.
Femeile din Sparta aveau mai multe drepturi decât femeile din alte orașe-stat grecești. În Sparta, puteau deține proprietăți, pe care le câștigau adesea prin zestre și moșteniri. Unele femei s-au îmbogățit când bărbații din familiile lor au fost uciși în război. De fapt, femeile au controlat în cele din urmă aproape jumătate din terenul spartan. În plus, femeile spartane se puteau deplasa cu o libertate rezonabilă, puteau să poarte îmbrăcăminte fără restricții, să se bucure de atletism și chiar să bea vin.
Prin ce se deosebeau iloții spartani de robi?
Cum a fost determinat, în primul rând, statutul social în Sparta?

Atena

Atena a apărut ca putere economică dominantă în Grecia la sfârșitul secolului al VI-lea î.e.n., puterea și bogăția sa au fost consolidate și mai mult de descoperirea argintului în munții vecini. Atena se afla în centrul unui sistem comercial eficient cu alte orașe-stat grecești. Comerțul a fost incredibil de important pentru Atena, deoarece nu avea condițiile agricole pentru a cultiva suficiente cereale pentru populația sa.
Atena a făcut tranziție prin diferite sisteme de guvernare pe măsură ce populația sa a crescut și a devenit mai bogată prin comerțul maritim. Această bogăție a devenit din ce în ce mai concentrată în mâinile câtorva membri ai aristocrației, care erau și lideri politici, lăsând datorii altor membri ai societății, uneori până la punctul de a fi forțați să fie sclavi. Mai mult, a fost percepută o lipsă de coerență între legile orașului.
Prima serie de legi scrise pentru a soluționa aceste inechități a fost furnizată de omul de stat Draco în jurul anului 621 î.e.n., dar legile erau considerate prea severe—pedeapsa pentru majoritatea infracțiunilor era moartea! De aici primim termenul de draconian! Un aristocrat numit Solon a fost chemat să modifice și să revizuiască aceste legi dure; el a creat o serie de legi care au egalizat puterea politică. Două dintre modificările pentru care Solon a fost responsabil au fost anularea datoriilor și abolirea sclaviei datoriilor. De asemenea, a creat oportunități pentru ca unii oameni obișnuiți să participe la guvernarea Atenei. Făcând acest lucru, Solon a pus bazele democrației la Atena.
Pericle a condus Atena între 461 și 429 î.e.n.; era un lider incredibil de apreciat, cunoscut pentru încurajarea culturii, filosofiei și științei și pentru pledoaria pentru oamenii de rând. Sub Pericle, Atena a intrat în epoca sa de aur și marii gânditori, scriitori și artiști au înflorit în oraș. Herodot—„tatăl istoriei”—a trăit și a scris la Atena. Socrate—„tatăl filosofiei”—a predat în piață. Hipocrate—„tatăl medicinei”—a practicat acolo. Sculptorul Phidias și-a creat marile opere pentru Partenonul de pe Acropole și Templul lui Zeus la Olimpia. Democrit a imaginat un univers atomic. Eschil, Euripide, Aristofan și Sofocle și-au scris piesele celebre. Această moștenire a continuat, deoarece, mai târziu, Platon și-a fondat Academia în afara zidurilor Atenei în 385 î.e.n. și, chiar mai târziu, liceul lui Aristotel a fost fondat în centrul orașului.
Totuși, democrația ateniană era limitată la cetățenii săi de sex masculin. Străinii, sclavii și femeile au fost excluși din aceste instituții. Rolurile femeilor se limitau în mare măsură la sfera privată, unde erau responsabile de creșterea copiilor și de administrarea gospodăriei, inclusiv a persoanelor robite, dacă gospodăria își permitea. În timp ce femeile din clasele superioare erau adesea alfabetizate, cele mai multe dintre ele nu aveau șanse să primească o educație mai presus de nivelul necesar pentru a-și îndeplini sarcinile casnice. Acestea aveau nevoie de însoțitori de sex masculin pentru a se deplasa în public.
Oamenii sclavi, deși nu erau implicați în afaceri politice, făceau parte integrantă din economia ateniană. Au cultivat alimente, au lucrat la proiecte mari de construcții și au lucrat în mine și cariere. Sclavii erau prezenți în majoritatea gospodăriilor ateniene, îndeplinind o serie de sarcini domestice.
De unde vine termenul de draconian?

Colonizarea și războaiele persane

Din cauza populației în creștere a orașelor-stat și a resurselor insuficiente disponibile, mulți greci au început să privească spre exterior și să creeze așezări în afara Greciei continentale. Între secolele VIII și VI, sute de colonii au fost înființate pe coastele Mării Mediterane și a Mării Negre. Mai târziu, comunitățile grecești s-au stabili în Sicilia modernă și în sudul Italiei, chiar până în sudul Franței moderne. În cele din urmă, mai mulți greci au trăit în aceste așezări decât în Grecia continentală.
Colonizarea greacă și feniciană între 800 - 550 î.e.n. Sursă imagine: Ancient History Encyclopedia
Colonizarea greacă a revigorat rețelele de comerț și schimb în toată Marea Mediterană. Limba și cultura greacă s-au răspândit în toată regiunea. Cu toate acestea, a adus și conflicte și tensiuni cu imperiul persan, inaugurând războaiele persane de două decenii, din 500 până în 479 î.e.n. Pe măsură ce Persia și-a consolidat controlul asupra cuceririlor din Anatolia, comunitățile grecești care locuiau în acea zonă, numită Ionia, au rezistat stăpânirii persane. Pentru a-i sprijini pe grecii ionieni, atenienii și-au trimis flota impresionantă, ceea ce a determinat răzbunarea persanilor. Conflictul care a urmat a atras alte orașe-stat grecești, în special Sparta. Conflictul dintre greci și persani a continuat timp de peste 100 de ani.

Liga de la Delos și Războiul peloponesiac

Deși orașele-stat grecești au fost unificate într-o oarecare măsură în fața unei amenințări externe, pe măsură ce această amenințare a scăzut, conflictele între orașele-stat au reapărut. După războaie, Atena a apărut ca puterea navală supremă în Grecia. A format Liga de la Delos, aparent pentru a crea o rețea greacă coezivă între orașele-stat, pentru a evita atacurile persane. Sub conducerea lui Pericle, Atena a devenit atât de puternică încât Imperiul atenian putea dicta efectiv legile, obiceiurile și comerțul tuturor vecinilor săi din Attica și insulele din Marea Egee.
Alianțele Războiului peloponesiac. Sursă imagine: Wikipedia
Puterea Imperiului atenian a încurajat o aroganță în factorii politici atenieni din acea vreme, care a devenit intolerabilă pentru alte orașe-stat. Când Atena a trimis trupe pentru a ajuta Sparta să oprească o rebeliune a iloților, spartanii au refuzat gestul și au trimis forța ateniană înapoi acasă în dezonoare, provocând astfel războiul care se pregătea de mult timp. Mai târziu, când Atena și-a trimis flota pentru a ajuta la apărarea aliatului Korkyra—Corfu—împotriva unei invazii corintice în timpul bătăliei de la Sybota din 433 î.e.n., acțiunea lor a fost interpretată de Sparta ca o agresiune în loc de asistență, întrucât Corintul era un aliat al Spartei.
Războiul peloponesiac—care a avut loc între 431 și 404 î.e.n. între Atena și Sparta, deși a implicat direct sau indirect toată Grecia—s-a încheiat dezastruos pentru Atena, când a fost învinsă. Imperiul și bogăția sa au fost decimate, zidurile sale distruse, doar reputația Atenei ca un mare sediu al învățării și culturii a împiedicat înrobirea populației.