If you're seeing this message, it means we're having trouble loading external resources on our website.

Dacă sunteţi în spatele unui filtru de web, vă rugăm să vă asiguraţi că domeniile *. kastatic.org şi *. kasandbox.org sunt deblocate.

Conţinutul principal

Persia antică

Această prezentare generală a Persiei Antice explică originile termenilor "Persia" și Zoroastrianism; de asemenea, plasează în context Media, Imperiul Ahemenid, Imperiul Seleucid, Imperiul Part și dinastia sasanidă.

Transcript video

În acest videoclip vom face o prezentare generală a Persiei, unul dintre cele mai importante imperii și civilizații ale lumii antice și nu numai. După cum vedem pe hartă, acestea sunt granițele Imperiului Persan, sub conducerea lui Darius cel Mare, în jurul anului 500 Î.e.n. În videoclipurile următoare vom vorbi mai multe despre Cyrus cel Mare și Darius cel Mare, precum și mulți alți padișahi și regi ai Imperiului Persan, dar după cum vedeți, a fost un imperiu masiv. Nu includea doar Iranul modern, care era de fapt inima imperiului, dar și mare parte a Orientului Mijlociu, inclusiv Turcia și Egipt, ajungând până în Asia Centrală și Afganistan, chiar și o parte din Pakistan. Dar înainte să discutăm despre cum a fost întemeiat și cine l-a întemeiat, o să vorbesc puțin despre cuvântul „Persia”, pentru că așa cum Grecii antici nu se refereau la teritoriul unde locuiau drept Grecia, Grecia fiind doar numele în latină, grecii foloseau numele „Elada” pentru teritoriul unde locuiau, se pare că nici persanii nu foloseau „Persia” pentru teritoriul unde locuiau. Din cercetările mele, termenii folosiți de ei erau înrudiți ideii de pamânt al arianilor, precum Aria-Vega, Aran-Shah și Aran. Se pare că numele modern al țării, Iran, este probabil mai adecvat sau mai asemănător denumirii acelei regiuni, dată de iranieni sau persani regiunii unde trăiau și poporului lor. Aceștia se numeau ariani, iar teritoriul unde locuiau se numea Aryanan-Vega, Aran sau Aran-Shah, sau o versiune similară, iar versiunea modernă a acestuia este Iran. Acum, s-ar putea să te întrebi: „De ce Grecii îi spuneau Persia?” Imperiul Persan pe care îl considerăm a fi primul și adevăratul Imperiu Persan este Imperiul Ahemenid, și vom discuta într-o secundă de ce îi spunem Ahemenid, dar imperiul Ahemenid a apărut într-o regiune a Persiei, pe această hartă putem spune că numele regiunii este Persus, dar are și alte denumiri, precum Pars, chiar și în Iranul modern avem regiunea Fars care îi corespunde aproape în întregime. Și pentru că liderii Imperiului Persan, mai ales Cyrus cel Mare, au provenit din această regiune, au fost numiți Persani, și Imperiul Persan, s-a format în această regiune, pe care o numim Pars sau Fars. Fars provine din arabă unde sunetul P nu există, dar fie că vrei să îi zici Pars sau Persus, așa a luat naștere numele Imperiului Persan. Acesta nu a fost însă primul imperiu din zonă. Înainte de întemeierea Imperiului Persan, sau ceea ce noi asociem cu persanii sau cu Imperiul Ahemenid condus de Cyrus cel mare, mare parte a regiunii care astăzi de numește Iran era controlată de către Mezi, puteți vedea regiunea Media chiar aici. În 549 Î.e.n (sau 550 în alte surse), Cyrus cel Mare reușește să îl învingă pe împăratul Mezilor, care, întâmplător, era chiar bunicul său. Acesta a fost, de fapt, începutul dinastiei Ahemenide. Acum, la următoarea întrebare, și să notez și aici că a fost întemeiat de Cyrus cel Mare, care a fost Cyrus al II-lea, dar a devenit Cyrus cel Mare pentru că a reușit să înlăture mezii de la conducere, și să întemeieze un imperiu masiv. Și motivul pentru care a fost numit Ahemenid, si nu imperiul Cyric, este faptul că Cyrus pretindea că provine din patriarhatul lui Achemene, și multe dintre numele acestora derivă din greacă și de aceea par a fi grecești. Dar Achemene este o figură semi-legendară, care nu suntem siguri când a trăit, dar cele mai multe surse spun că ar fi trăit la începutul secolului 7 Î.e.n. Cyrus cel Mare provine din familia lui Achemene, și pentru că atunci când vorbim de primul Imperiu Persan nu ne referim la Imperiul Media, ci la Imperiul Ahemenid, care a preluat conducerea, și de aceea a fost numit imperiul Ahemenid. În videoclipurile următoare vom vorbi mai pe larg despre ce s-a întâmplat cu Imperiul Ahemenid, dar vă puteți da seama că a jucat un rol important timp de 200 de ani până a fost cucerit de străini. Iar străinii care l-au cucerit au fost grecii. Alexandru cel mare, fiul lui Filip al Macedoniei, reușește, într-o oarecare măsură, să unifice Grecia si Persia. Este interesant pentru că multe dintre informațiile pe care le cunoaștem despre Persia provin de la greci, de la oameni precum Herodot, dar în perioada Greciei clasice, Grecia se cam dădea în spectacol, și era un fel de ghimpe în coasta Persiei. Adevărata putere se afla în Persia. Pe măsură ce înaintăm spre mijlocul, sau sfârșitul secolului al patrulea Î.e.n, Persia pierde din putere, Grecia este unificată de Filip al Macedoniei și Alexandru cel Mare, iar Alexandru cel Mare reușește să cucerească Imperiul Persan. Și are o viață scurtă, avem videoclipuri despre el, pe care vă încurajez să le vedeți, viața lui este scurtă, și nici imperiul său unificat nu rezistă mult, dar avea acest vis, de a avea un popor unificat, cu o cultură mixtă. Odată cu moartea sa imperiul se destramă, iar mare parte a Imperiului Persan intră sub controlul Imperiului Seleucid. Iar dinastia Seleucidă, care este, de fapt, o conducere străină, pentru că Seleucus, întemeietorul dinastiei, și general al lui Alexandru, este de origine greacă, și astfel conducătorii dinastiei Seleucide sunt greci. Și nu vor mai avea conducător persan până în anul 238 Î.e.n. În anul 238, parții cuceresc imperiul și abia acum putem spune din nou, „Ei bine, ne-am întors conducători autohtoni”. Este important de reținut pentru că la acea vreme Imperiul Ahemenid era unul dintre cele mai mari, dacă nu chiar cel mai mare imperiu din lume. În perioada sa de glorie, Imperiul Ahemeind, condus de Darius cel Mare, despre care vom vorbi mai târziu, a fost un personaj interesant, avea o populație de aproximativ 50 de milioane de oameni. Este o populație foarte mare în orice perioadă a istoriei, dar cu atât mai mult în acea perioadă, pentru că la acea vreme, populația totală a lumii însuma puțin peste 100 de milioane de oameni, sau cel puțin atât estimăm noi. Aceasta este cea mai mare proporție din populația lumii pe care un imperiu a avut-o, în toată istoria lumii, din ce cunoștem, asta facându-l să fie unul dintre cele mai mari, dacă nu chiar cel mai mare imperiu din istoria lumii. Și pe măsură ce vom discuta despre Seleucid și Imperiul Part, în vest se vorbește mult despre gloria Imperiului Roman, dar parții erau chiar acolo, lângă ei și cumva, puterea era cand la unul, cand la celălalt, dar erau împreună, perioada de glorie a Imperiul Part coincide cu perioada de glorie Imperiului Roman, oferindu-și spațiu, împărțind puterea mai ales în jurul Orientului Mijlociu. Și de la acest imperiul al parților ajungem la Imperiul Sasanid, iar în cele din urmă, islamul pătrunde în imperiu și devine religia dominantă. Și poate vă întrebați, ”Care era religia dominantă înainte de asta?” Iar răspunsul este Zoroastrismul. Zoroastrism. Și chiar Cyrus cel Mare este cel care ajută la răspândirea Zoroastrismului, prin întemeierea imperiului. Zoroastrismul este bazat pe profetul lor, Zarathustra. Nu se stie exact când a trăit Zarathustra, unii spun aproximativ 1500 Î.e.n, alții susțin că ar fi trait cu puțin înainte sau chiar în timpul vieții lui Cyrus cel mare, așa că este discutabil când a trăit Zarathustra, dar era o religie monoteista, având o singură divinitate, Ahura Mazda. Ahura Mazda. Și se baza pe ideea că gândurile bune atrag cuvinte și fapte bune. O altă idee importantă a Imperiului Persan a fost sistemul de guvernare, și guvernanții. Pentru că era un imperiu destul de vast, aveau delegați. Împăratul, padișahul, Marele Rege, erau autorități delegate în fiecare regiune astfel încât fiecare satrapie avea propriul guvernator, numit satrap. Cu timpul, unii dintre aceștia au devenit neașteptat de puternici, ajungând în cele din urmă la conducere. Dar acesta a fost un imperiu foarte important în istoria lumii, au unficat popoare, erau faimoși pentru Drumul Regal care se întindea de la Sardes până la Susa, drum care, vă puteți imagina, a facilitat transferul de cunoștințe dar și transportul comercial. Sub Seleucid, influența grecilor era majoră dar era bidirecțională. Nu doar grecii au avut influență asupra persanilor, persanii la rândul lor și-au pus amprenta asupra grecilor. În videoclipurile următoare vom vorbi mai amănunțit despre Imperiul Persan și mai ales despre cel Ahemenid.