Civilizațiile andină și chavin

Civilizația Caral — de asemenea cunoscută ca civilizația Norte Chico —era o societate complexă, ceea ce înseamnă că oamenii aveau roluri specializate și interconectate. Era localizată în parte central nordică de coastă din Peru și a rezistat între anii 3500 și 1700 Î.e.n. Unii cercetători au ajuns la concluzia că este cea mai veche civilizație cunoscută din Americi, iar alții au argumentat cu faptul că există prea puține dovezi politice, economice și religioase pentru a putea ajunge la concluzia că era o civilizație adevărată. De exemplu, cei ce studiază siturile din Caral presupun că era nevoie de un guvern complex pentru a administra societatea, dar unii au îndoieli privind organizarea lui pentru a executa proiecte ample de construcție.

Cea mai impresionantă realizare a societății Caral a fost arhitectura ei monumentală, ce includea movile masive din pământ și piețe circulare îngropate. Complexul urban al civilizației Caral cuprinde mai mult de 150 de acri, iar la apogeul lui, aproximativ 3000 de oameni trăiau în acolo. Planul urban, care conținea o piață centrală și temple înconjurate de locuințe, a fost folosit de alte civilizații andine pentru încă 4000 de ani.

Majoritatea orașelor erau localizate de-a lungul unui râu din regiune. Acest lucru asigura irigarea pentru cultivarea bumbacului la scară mare. Dovezile pentru cultivarea în masă a hranei sunt mai puțin clare. Dovezile arheologice sugerează folosirea tehnologiei pentru textile, cu scopul creării obiectelor de îmbrăcăminte și a plaselor de pescuit, ceea ce se află în relație directă cu cultivarea bumbacului.

Nu există dovezi privind crearea sau folosirea ceramicii, care este de multe ori pusă în relație cu depozitarea mâncării și conservarea. Unii cercetători au lansat ipoteza că civilizația Caral își obținea o mare cantitate de hrană din mare, nu din cultivarea cerealelor și din surplusurile agricole, care sunt considerate esențiale pentru dezvoltarea altor civilizații antice. Acesta este unicul motiv pentru care cercetătorii nu sunt convinși că cultura Caral este cu adevărat o civilizație.

Artefactele descoperite includ flaute făcute din oase de păsări și trompete — un tip de instrument asemănător unui flaut, făcut din oase de căprioară și lamă. Aceste animale furnizau de asemenea carne pentru oameni și erau cel mai probabil vânate în sălbăticie, nu domesticite.

Unul dintre cele mai interesante artefacte găsite la Caral este o piesă textilă din bumbac înnodat numită quipu —uneori pronunțat khipu. Quipu era utilizat în multe societăți andine, incluzându-i pe incași, care foloseau acest sistem în anii 1500 e.n. când spaniolii au debarcat în America de Sud. Quipu era alcătuit dintr-o serie de noduri care le permitea utilizatorilor să efectueze calcule și să înregistreze schimburi comerciale sau alte informații. Pe lângă nelămuririle despre producția de hrană a civilizației Caral, există dezbateri privind statutul sistemului quipu ca un sistem de scriere formal. Aceste dezbateri împiedică acordul privind statutul societății Caral ca civilizație.

Civilizația Chavin s-a dezvoltat în nordul Munților Anzi din Peru în perioada cuprinsă între anii 900 și 250 Î.e.n, aproximativ la 1000 de ani după declinul civilizației Caral. Era localizată în Valea Râului Mosna, la confluența râurilor Mosna și Huachecsa.

Civilizația Chavin este denumită după templul Chavin de Huántar, fiind unul dintre cele mai importante situri legate de această cultură. Ca multe alte civilizații, societatea Chavin s-a dezvoltat și s-a schimbat în timp. În perioada cuprinsă între 900 și 500 î.e.n, trăiau în apropierea templului doar câteva sute de oameni. Cel mai probabil, templul era un centru regional ceremonial spre care oamenii călătoreau pentru a participa la evenimente importante. În jurul anilor 500 î.e.n, numărul persoanelor care trăiau în jurul templelor a crescut, drept urmare, au fost făcute renovări și modificări pentru a permite unor mulțimi mai mari să intre. Domesticirea lamelor a apărut în jurul acestei perioade; de asemenea, au apărut dovezi privind comerțul intercultural sub forma unor obiecte care nu aparțineau culturii Chavin. Acest lucru indică faptul că a existat o creștere a activității economice specializate orientată spre producerea de bunuri care puteau fi comercializate.

În perioada cuprinsă între 400 și 200 Î.e.n, civilizația Chavin a crescut în mod substanțial și au apărut mai multe forme de așezare urbană. Lucrul specializat în ceramică a apărut în această perioadă, îndicând o producție locală crescută și un nivel mărit de surplus agricol, având în vedere că ceramica era folosită pentru depozitarea hranei

Geografia unică a sitului Chavin — lângă două râuri și în apropierea munților — le-a permis locuitorilor să cultive porumb, care prosperă în câmpiile din apropierea râurilor și cartofi, care prosperă la altitudinile mari ale Munților Anzi. Este posibil ca tiparul așezării satelor mai mari în regiunile inferioare, iar satelor mai mici în regiunile superioare, să fi fost o metodă de a profita de pe urma acestor oportunități agricole prin producție specializată.

Pe lângă porumb și cartofi, oamenii creșteau și cereala quinoa și construiau sisteme de irigare pentru aceste culturi. Foloseau lame domesticite ca animale de transport a bunurilor și ca sursă de hrană. O metodă comună de conservare a carnei de lamă era uscarea. Acest lucru a fost numit mai târziu de andini ch'arki — originea cuvântului din engleză ”jerky” care înseamnă pastramă.

Modelul arhitectural al templului de la Chavin de Huántar ne dezvăluie tehnici de construire care au fost adaptate pentru zonele înalte din Peru. Pentru a evita distrugerea templului din cauza inundațiilor sezonului ploios, oamenii au creat sub templu un sistem de canalizare.

Arta Chavin a fost primul stil artistic din Anzi larg răspândit, iar templul a fost cea mai admirabilă creație a civilizației. Vechiul templu îl înfățișa pe Lanzón, o bucată de granit lungă de 4.5 metri, gravată în forma celei mai importante zeități a culturii Chavin. Numele Lanzón se referă la sculptură și vine din cuvântul spaniol pentru lance.

Deoarece cultura Chavin nu a lăsat izvoare istorice scrise iar civilizația nu mai exista când spaniolii au ajuns pe teritoriul Americii, numele Chavin al zeității rămâne necunoscut. Lanzón era situat în camera centrală a templului situat în mijlocul unui labirint de pasaje subterane. Lanzón era cel mai probabil un punct de sprijin spiritual care făcea legătura între rai, pământ și infern.

În apropierea templului a fost găsit Obeliscul Tello, un stâlp mare sculptat în granit. Obeliscul prezintă imagini cu animale și plante — caimani, păsări, culturi agricole și figuri umane — și ar putea reprezenta mitul creației. Chiar dacă scopul lui nu a fost descifrat încă de arheologi, obeliscul pare să fie pe aceași linie cu Lanzón, așadar ar fi putut servi drept punct de reper astrologic sau spiritual. Acest lucru indică că oamenii posedau o formă de cunoaștere a astronomiei.

Oamenii din societatea Chavin au creat obiecte de aur rafinate și au folosit tehnici de topire și de sudare — îmbinarea a două piese de metal prin folosirea altui metal ca liant. Arta decorativă a templelor includea gravuri, sculpturi și ceramică. Figura ce reprezenta felinele — cel mai adesea jaguarul — avea o semnificație religioasă importantă și apare în multe gravuri și sculpturi. Vulturii sunt de asemenea văzuți deseori în arta Chavin. Arta era în mod intenționat greu de decodificat, deoarece era menită să fie citită doar de marii preoți.

Există puține dovezi despre prezența războiului în relicvele culturii Chavin și nicio urmă a existenței unor structuri defensive în siturile urbane. În schimb, cetățenii erau conduși de factorii religioși și de mediu. Anzii și Pacificul jucau rol de barieră naturală împotriva migrației și limitau așezarea și călătoria maselor de-a lungul coastei. Vedeți harta de mai sus.

Structura politică a societății Chavin nu este clară, dar construirea templului și limitarea accesului la cunoașterea simbolurilor sugerează existența unei ierarhii bazată pe credințe religioase sau spirituale.

Construirea și renovarea ulterioară a templului ar fi necesitat mobilizarea unei mari forțe de muncă, așadar trebuie să fi existat un sistem care să se ocupe de acest aspect. Cea mai cunoscută teorie este cea care propune existența unui mic grup de elite cunoscuți ca șamani — oameni despre care se crede că au abilități de a comunica cu lumea spirituală — și că au menținut poziții de putere prin această abilitate exclusivistă.