Conţinutul principal
Curs: Istoria lumii > Unitatea 1
Lecția 5: Arta antică și artefacteStindardul din Ur
Stindardul din Ur este un obiect vechi de aproximativ 4500 de ani, provenit din Mesopotamia care înfățișează scene de război și pace. Este fabricat din lemn și materiale prețioase de pe tărâmuri îndepărtate. Dezvăluie ierarhia și activitățile societății antice, dar funcția obiectului nu este cunoscută. Creat de Beth Harris şi Steven Zucker.
Vrei să te alături conversației?
Nici o postare încă.
Transcript video
Pe spatele bancnotei de 1 dolar american se află emblema unui vultur. Ține într-o gheară săgeți,
simbolizând războiul. În cealaltă gheară
ține o ramură de măslin, un simbol al păcii. Nu este diferit de acest obiect, vechi de circa 4500 de ani și cunoscut ca Stindardul din Ur, provenind din orașul-stat UR,
care se afla în locul Irakului de azi. În Mesopotamia,
locul de naștere al civilizației, Ur era considerat
unul dintre orașele importante. Cuvântul „stindard” este înșelător, pentru că un stindard este un steag care este purtat
pe câmpul de luptă. Arheologul care l-a găsit a presupus că acesta
ar fi fost înfipt într-un catarg și purtat pe câmpul de luptă. În realitate, nu știm cu certitudine. Când ne aflăm într-un muzeu și discutăm despre obiecte antice, ne referim la obiecte
care au fost îngropate, însă îngropate datorită trecerii timpului. Aici putem vedea obiecte
îngropate intenționat. Par să fi făcut parte
dintr-un ritual funerar elaborat. Acestea au fost excavate în anii 20,
și în prima parte a anilor 30, de către Leonard Woolley, care a descoperit 16 morminte
pe care le-a numit „morminte regale”. Dar nu se știe cu certitudine. Știm însă că aceste obiecte
erau fabulos de scumpe. Și unul dintre aceste obiecte valoroase este ceea ce numim azi Stindardul din Ur, acest obiect mic,
însă frumos și elaborat decorat. Istoricii au presupus că acesta ar fi fost cutia unui instrument muzical. Alții au spus că ar fi conținut
ceva important, poate chiar moneda
folosită pentru cheltuielile de război. Pur și simplu nu știm. Acesta este un aspect minunat
al acestui obiect, că ne spune atât de mult. Dar în același timp,
ne spune atât de puțin. Să începem cu o simplă descriere. Este suficient de mic
încât să poată fi cărat cu ușurință. Pe una dintre laturile lungi este reprezentată o scenă
de pace și prosperitate. Este împărțită în trei fâșii, frumos înrămate cu bucăți de cochilii. Este un aspect important care ne arată comerțul la mare distanță în care societatea era implicată. Avem lapislazuli albastru, provenit din minele din Afganistan. Avem și piatră roșie
care ar fi provenit din India. Iar aceste cochilii proveneau probabil din golful aflat
în sudul Irakului modern. Ne reamintește că primele orașe importante au fost posibile
datorită agriculturii reușite. În valea dintre fluviile
Tigru și Eufrat a fost posibilă cultivarea
unui surplus de hrană care a permis o organizare societății astfel încât nu mai trebuia
ca toată lumea să lucreze pământul. Când hrana a devenit suficientă, unii oameni au putut
să se dedice conducerii, alții să devină artiști și artizani. Iar alții s-au dedicat preoției, nu? Această organizare a societății cu oameni în diferite roluri
a devenit posibilă dintr-o dată. Putem observa
acest mod de organizare reprezentat în cele trei fâșii. Persoanele importante, puternice și bogate
se află în partea de sus. Muncitorii de rând se regăsesc
în partea de jos. Este specific artei din Orientul Apropiat ca scenele să fie împărțite astfel. Să începem de jos în sus. Observăm o figură umană
cărând un sac greu. Putem observa asta în toată fâșia de jos, oameni care duc lucruri undeva. Vedem animale, oameni cărând
lucruri pe umeri sau în spate. Iar deasupra
putem vedea oameni care mână animale
ușor de identificat. Cineva păstorește
o oaie sau un berbec. În față e un taur mânat de doi oameni. Și apoi vedem capre, poate oi,
și un alt taur în față. Acești oameni par să ducă aceste animale
pentru a fi sacrificate. Sau poate le duc sub formă de taxă. Nu știm sigur. Dar există ipoteze
că reprezintă o colectă, poate pentru rege,
pentru oraș. Fâșia de sus înfățișează un om evident mai important
decât ceilalți. Regele este mai mare,
de fapt, atât de mare încât capul acestuia
străpunge rama fâșiei. Poartă haine diferite care ne ajută să îl identificăm. Este așezat pe un scaun interesant, pentru că are trei picioare drepte, și unul care pare să fie
un picior de animal. Unele dintre obiectele
pe care le vedem aici au fost regăsite și în morminte. Dar nu cred că au găsit
un scaun ca acesta. Ar fi interesant de văzut. Printre obiectele găsite, însă,
au fost aceste pocaluri pe care multe personaje le țin în mână. În mod evident, aceștia participă,
alături de rege, la o libație. Beau bere, sau poate chiar vin. Nu știm sigur. Are loc un fel de sărbătoare. O festivitate
sau poate o ceremonie religioasă. Trebuie remarcat
că inclusiv personajele secundare, personajele care sunt așezate,
dar care nu sunt regele, sunt mai mari decât servitorii
din jur, care sunt în picioare. Așadar, în fiecare fâșie
există o ierarhie care demonstrează importanța
celor trei pături sociale. Apoi avem două personaje
în capătul îndepărtat care par să ofere divertisment personajelor de pe scaune
care beau. Unul cântă la harpă, iar celălalt, în capăt,
pare să cânte cu vocea. Să vedem cealaltă parte. Este o poveste foarte diferită. Avem din nou
o scenă împărțită în trei fâșii. Dar aici observăm
scene teribile, violente. Vedem o reprezentare clară
a unei bătălii. Sunt patru care trase
de patru asini masculi. În fiecare car pare să fie un vizitiu
și un războinic. Observăm că personajul din spate ține fie o suliță sau o bardă. Apoi, călcați în picioare de cai sau
răpuși de arme, vedem inamicii. Poți observa detalii extraordinare
dacă privești cu atenție. Privește unul dintre oamenii
căzuți sub cal. Îi poți observa rănile. Poți vedea sângele curgând. Dacă privești cu atenție
poți observa mecanismul roților carelor. O inginerie foarte specifică
este reprezentată aici. Un lucru foarte interesant
la fâșia de jos este naturalismul cu care este reprezentată această bătălie. Trece de la un mers,
la cantar, apoi la galop. Pe de altă parte,
unele elemente sunt simbolice, precum acei inamici căzuți
menționați anterior. Nu trebuie să considerăm că doar patru oameni
au murit în această bătălie. Însă doar atâția vedem. Dar evident, reprezintă mult mai mulți. Fâșia din mijloc înfățișează
un șir de soldați gata de luptă. Poartă uniforma completă.
Poartă coifuri. Aceste coifuri
au fost găsite în mormintele regale. Ce este minunat la acești soldați
este poziția obișnuită. Ne oferă sentimentul real
al unei armate în marș. Ne oferă un sentiment de ordine. Ne oferă un sentiment
de structură și disciplină. Spre mijlocul fâșiei
se desfășoară adevărata luptă. Și observăm soldații învingători,
ucigându-și inamicii. În partea dreapta a fâșiei
observăm soldații capturați. Iar în fâșia de sus observăm imediat
personajul mare, central, care este evident regele, al cărui cap străpunge
marginea decorativă superioară. În stânga, observăm un car și soldați, iar în dreapta, alți soldați sau slujitori aduc prizonierii de război
în fața regelui. Ne dăm seama că sunt prizonieri de război
pentru că sunt dezbrăcați. Au fost dezbrăcați,
sunt răniți și sângerânzi. Reprezintă umilința, înrobirea acestora și victoria regelui. Sunt interesante convențiile stilistice în reprezentarea acestor personaje. Aproape toate sunt prezentate
dintr-un profil perfect. Vedem un ochi, care nu privește înainte,
ci spre exterior. Este aproape frontal,
într-o parte a feței. Într-un stil familiar artei egiptene observăm umerii drepți
în planul imaginii. Iar picioarele sunt îndreptate
într-o direcție, în loc să fie arătate în perspectivă. Așadar, putem face muncă de detectiv, însă sunt atât de multe mistere. Ceea ce ne spune însă acest obiect este că felul în care spunem o poveste
pe parcursul timpului, modul în care societatea
este organizată în secolul XXI are multe în comun
cu mileniul al III-lea î.e.n.