Conţinutul principal
Istoria lumii
Curs: Istoria lumii > Unitatea 1
Lecția 4: Egiptul anticCivilizația Egiptului antic
Prezentare generală
- Civilizația egipteană s-a dezvoltat în mare parte de-a lungul Nilului , deoarece inundațiile anuale ale râului asigurau un sol bogat pentru culturi agricole.
- Luptele repetate pentru controlul politic al Egiptului au arătat importanța resurselor agricole și economice ale regiunii.
- Egiptenii țineau registre folosind un sistem de scriere numit ”hieroglife”.
- Conducătorii egipteni foloseau ideea de regalitate divină și construiau clădiri de arhitectură monumentală pentru a-și demonstra și menține puterea.
- Egiptenii antici au dezvoltat rețele de comerț ce ajungeau departe de-a lungul Nilului, până la Marea Roșie și până în Orientul Apropiat.
Egiptul timpuriu
O mare parte din istoria Egiptului este împărțită în perioadele a 3 ”regate” - Vechi, De mijloc, și Nou - cu perioade scurte intermediare care le separă. Termenul ”intermediar”, în acest context, se referă la faptul că, în aceste vremuri, Egipt nu era o putere politică unită și prin urmare a fost împărțit între 3 regate puternice. Chiar și înainte de Regatul Vechi fundația civilizației egiptene fusese deja construită de mii de ani, deoarece oamenii ce trăiau de-a lungul Nilului începuseră să se concentreze din ce în ce mai mult pe agricultura sedentară, ceea ce a dus la urbanizare și activitate economică specializată, neagricolă.
Dovezi ale locuirii umane în Egipt se întind cu zeci de mii de ani în urmă. Cam în anii 6000 î.e.n. a început colonizarea în masă a regiunii. În această perioadă, deșertul Sahara s-a lărgit. Unii oameni de știință cred că această lărgire a fost cauzată de o schimbare ușoară în înclinația Pământului. Alți oameni de știință au studiat tiparele de modificarte a precipitațiilor, dar cauzele specifice nu sunt clare. Cel mai important rezultat pentru civilizația egipteană ale acestei lărgiri a deșertului Sahara a fost faptul că i-a împins pe oameni mai aproape de Nil în căutarea surselor de apă stabile.
În afară de regiunea deltei, unde râul se varsă în mare, majoritatea așezărilor din Valea Nilului au fost restrânse la doar câțiva kilometri de râu (vezi harta de mai sus). Nilul inunda anual; aceste inundații erau atât de regulate încât vechii egipteni au denumit cele trei anotimpuri în jurul lor: -Inundația, Cultivarea și Recoltarea.
Aceste inundații anuale erau vitale pentru agricultură deoarece depozitau în fiecare an un nou strat de sol bogat în substanțe nutritive. În anii în care Nilul nu inunda, nivelul de nutrienți din sol era scăzut și posibilitatea ca foametea să apară era mai mare. Rezervele de hrană aveau de asemenea importanță politică iar perioadele de secetă au contribuit la prăbușirea unității politice egiptene la sfârșitul Regatului Vechi și cel de Mijloc.
Chiar dacă nu cunoaștem datele și evenimentele specifice, majoritatea oamenilor de știință care studiază această perioadă cred că undeva în jurul anului 3100 î.e.n., un conducător pe nume Narmer sau Menes a câștigat controlul asupra Egiptului de Sus și de Jos, realizând astfel unificarea politică a Egiptului. Sursele sunt neclare privind certitudinea identității acestei persoane!
Ceea ce este derutant este faptul că privind harta acestei regiuni, Egiptul de Jos se află în regiunea nordică a deltei, iar Egiptul de Sus se află în porțiunea sudică a țării, în amonte faţă de la deltă. Ați putea întâlni această terminologie când veți citi despre râuri în istorie, așadar un truc bun pentru a vă aminti este faptul că râurile curg în aval (la vale), deci râul este mai jos spre mare și mai sus în apropierea izvorului său.
Dupa unificarea politică, regalitatea divină (ideea că un conducător politic își menținea puterea prin îngăduința zeilor - sau prin ideea că este o reîncarnare a zeilor) - a fost consolidată în Egipt. De exemplu, în mitologia care s-a dezvoltat în jurul ideii de unificare, Narmer era portretizat ca Horus, un zeu al Egiptului de Jos, pe care Narmer l-a condus. El l-a învins pe Set, un zeu al Egiptului de Sus. Versiunea mitologizată a evenimentelor politice a oferit legitimitate regelui Narmer.
Folosirea hieroglifelor (o formă de scriere care folosea imagini pentru a exprima sunete și sensuri) probabil a început în această perioadă. Pe măsură ce statul egiptean creștea în putere și influență, era mai capabil să mobilizeze resurse pentru proiecte de amploare și necesita metode mai bune de a păstra registrele pentru a organiza și administra un stat aflat în plin progres. În timpul Regatului de Mijloc egiptenii au început să scrie literatură. Unele scrieri au fost conservate pe piatră sau plăcuțe de lut, în timp ce altele au fost conservate pe papirus, un fel de hârtie făcută din fibră de trestie. Papirusul este foarte fragil, dar, datorită climatului uscat și fierbinte al Egiptului, câteva documente de papirus au rezistat. De asemenea, scrierea hieroglifică a devenit o unealtă importantă pentru istoricii care studiază Egiptul Antic odată ce a fost decodificată la începutul anilor 1800.
Pe măsură ce conducătorii deveneau din ce în ce mai puternici, erau din ce în ce mai capabili să coordoneze munca și resursele pentru construirea proiectelor de amploare, iar mai mulți oameni necesitau cantități mai mari de hrană. Proiectele de îmbunătățire a producției agricole, cum ar fi digurile și canalele au devenit mai importante. Practicile de irigare constau în construirea digurilor de noroi - care erau ziduri din aluviuni presate, ce direcționau inundațiile anuale către ferme și țineau apa departe de zonele locuite - și în săparea canalelor pentru a direcționa apa către câmpurile de culturi.
Elitele, acei indivizi bogați și influenți, au început să construiască morminte somptuoase din ce în ce mai mari, precursoare ale piramidelor. Aceste morminte reprezentau diferențele care divizau elitele de oamenii obișnuiți din societatea egipteană. Numai cei bogați își permiteau morminte și înmormântări sofisticate.
Egiptul Regatului Vechi: 2686-2181 î.e.n.
În timpul perioadei Regatului Vechi, Egipt era în mare parte unificat sub un singur stat; a crescut în complexitate și și-a dezvoltat armata. Conducătorii Regatului Vechi au ridicat primele piramide, care erau atât morminte cât și monumente pentru regii care le construiau. Pentru construirea arhitecturii monumentale - cum ar fi Marea Piramidă și Sfinxul din Giza și temple dedicate zeilor - era nevoie de un guvern centralizat care să administreze resurse în masă.
Constructorii acestor piramide nu erau sclavi, ci fermieri ce lucrau la piramide în timpul anotimpului inundației. Acești fermieri lucrau împreună cu specialiști cum ar fi pietrari, matematicieni și preoți. Ca formă de impozitare, fiecare casă era obligată să asigure câte un lucrător pentru aceste proiecte, cu toate că cei bogați puteau să plătească pentru un înlocuitor. Acest lucru demonstrează puterea statului de a forța oamenii să lucreze și avantajele de care se bucurau elitele, care puteau să plătească pentru a nu lucra la proiecte.
Egiptenii au început de asemenea să construiască bărci făcute din scânduri de lemn legate împreună cu o sfoară și burdușite cu stuf, pentru a face comerț cu bunuri cum ar fi abanos, tămâie, aur, cupru și cedru libanez - care era bun în special la construcții - de-a lungul rutelor maritime.
Regatul de Mijloc: 2000-1700 î.e.n.
În timpul Regatului de Mijloc Egiptul s-a unificat din nou, pe măsură ce regii găseau modalități de a prelua puterea de la guvernatorii locali. Începând cu era Regatului de Mijloc, regii egipteni dețineau armate stabile bine antrenate. Capacitatea statului egiptean de a crea și menține o armată stabilă și de a construi fortificații, arăta că acesta a recâștigat controlul asupra resurselor importante.
Fragmentarea politică a dus la A Doua Perioadă Intermediară. Data exactă nu este clară; chiar dacă scrisul a permis ca mai multe evenimente să fie înregistrate, majoritatea lucrurilor nu erau, iar multe izvoare istorice scrise au fost pierdute sau distruse de-a lungul timpului.
Văzând o oportunitate în instabilitatea politică a Egiptului, populaţiile Hyksos au apărut în jurul anului 1650 î.e.n.. Erau populaţii de origine semită, ceea ce înseamnă că vorbeau o limbă ce-și are originea în Orientul Mijlociu, acest fapt indicând că nu erau nativi ai Egiptului. Hyksos și-au impus proprii lor conducători politici și au adus multe inovații culturale și tehnologice, cum ar fi modelarea bronzului și tehnici de olărit, noi specii de animale, noi plante, calul și carul, arcul compozit, topoare de luptă și tehnici de fortificare pentru război.
Regatul Nou: 1550-1077 î.e.n.
În jurul anului 1550 î.e.n. a început perioada din istoria egipteană numită a Regatului Nou, odată cu alungarea triburilor Hyksos din Egipt și cu restaurarea unui guvern centralizat. Această perioadă a Egiptului a fost cea mai prosperă și a marcat apogeul puterii Egiptului.
De asemenea, în această perioadă, Hatshepsut, cel mai faimos conducător feminin al Egiptului a înființat rețele comerciale care au ajutat să pună bazele bogăției Egiptului, împreună cu ridicarea a sute de construcții, statui și un templu mortuar impresionant la Deir el-Bahri. Ea a ordonat de asemenea ca templele care au fost neglijate sau deteriorate în perioada conducerii oamenilor Hyksos să fie reparate.
Termenul de faraon, care inițial se referea la palatul regelui, a devenit o formă de adresare pentru însuși regele în timpul acestei perioade, astfel evidențiind ideea de regalitate divină. Ca o practică religioasă, faraonii se asociau cu zeul Amun-Ra, în vreme ce recunoşteau si alți zei.
Pe la mijlocul anilor 1300 î.e.n., un faraon a încercat să modifice această tradiție când a ales să îl venereze pe Aten în mod exclusiv, schimbându-și până și numele în Akhenaten în cinstea acelui zeu. Unii oameni de știință interpretează acest lucru ca primul exemplu de monoteism sau credința într-o singură divinitate. Această schimbare nu a rezistat după sfărșitul perioadei lui Akhenaten.
Regatul Nou al Egiptului a ajuns la apogeul puterii sale sub conducerea faraonilor Seti I și Ramses II, care au luptat împotriva libienilor în vest și hitiților în nord, pentru a lărgi teritoriul și puterea Egiptului. Orașul Kadesh de la granința dintre cele două imperii a fost o sursă de conflict între egipteni și hitiți, care au purtat mai multe bătălii asupra teritoriului, în final încheind primul tratat de pace cunoscut în lume.
A Treia Perioadă Intermediară: 1069-664 î.e.n.
Pagubele războiului, secetele, foametea, protestele civile și coruperea guvernului au fragmentat Egiptul într-un grup de orașe-stat guvernate de un conducător local. Văzând o oportunitate în această diviziune politică, forța militară din sudul Regatului Nubian din Kush a cucerit și a unificat Egiptul de Jos, Egiptul de Sus și Kush. Kushiții au fost mai departe alungați de asirieni din Egipt în 670 î.e.n., care au înființat un stat vasal (o grupare politică care se autoguvernează dar care dă tribut unui stat mai puternic) în Egipt.
În 656 î.e.n., Egiptul a fost reunit și a scăpat de controlul asirian. Țara a avut o perioadă de pace și prosperitate până în 525 î.e.n., când regele persan Cambyses i-a înfrânt pe conducătorii egipteni și a preluat titlul de faraon, împreună cu titlul lui de rege al Persiei.
Voi ce credeți?
- De ce era Nilul atât de necesar civilizației egiptene?
- Cum ar fi putut un sistem de scriere ca hieroglifele să îi ajute pe conducători să preia și să-și mențină puterea politică?
- Care era diferența esenţială dintre oamenii obișnuiți și elitele?
- Cum foloseau conducătorii religia pentru a-și menține pozițiile?
- De ce credeți că Egipt a fost invadat de atât de multe ori de-a lungul istoriei?
Vrei să te alături conversației?
Nici o postare încă.