Caracteristicile sociale, politice și de mediu ale civilizațiilor timpurii

Cu aproximativ 12 000 de ani în urmă, comunitățile umane au început să funcționeze foarte diferit față de cele din trecut. În loc să se bazeze pe vânătoare și cules, multe societăți au creat sisteme de producție a hranei. În jurul anilor 10 000 î.e.n., oamenii au început să construiască așezări agricole.

Acest lucru a condus la ramificații masive în sfera socială, marcând o tendință de îndepărtare de sistemele sociale din trecut; oamenii trăiau în așezări mai mari, mai populate și mai stabile și nu toată lumea trebuia să își dedice tot timpul producției hranei. De aceea, specializarea muncii a devenit posibilă. Așadar, surplusul de hrană care nu mai era necesar familiilor agricultorilor era distribuit altor membri ai societății.

Un alt efect remarcabil al acestei noi ordini sociale a fost evoluția ideii de proprietate; spre deosebire de triburile migratoare de vânători-culegători, agricultorii investeau mult timp și energie în cultivarea de suprafețe întinse de teren, începând astfel să se simtă legați de acestea. Ca urmare s-au iscat conflicte, apărând nevoia de conducători puternici și coduri de legi.

Apariția agriculturii nu a avut loc în același timp și peste tot în lume; unele comunități au adoptat agricultura înaintea altora sau mai mult decât altele, iar unele nu au adoptat-o deloc. În ciuda acestor diferențe, agricultura a revoluționat incontestabil istoria umanității. Așezările agricole s-au răspândit rapid peste tot în lume. Oamenii au trăit în societăți de vânători-culegători peste un milion de ani, și totuși, în ultimii 12 000 de ani, agricultura a înlocuit culesul aproape în întregime. Foarte puține societăți de vânători-culegători au dăinuit până în zilele noastre.

Ce tipuri de schimbări sociale au rezultat ca urmare a transformării modului de producere a hranei? Surplusul de hrană pe care sistemele agricole îl puteau furniza le-a permis oamenilor să trăiască în așezări mai mari și mai stabile. Acestea erau mai productive, nu numai din perspectiva agriculturii, ci și a creativiătății. Oamenii creau textile, ceramică, construcții, unelte, picturi, sculpturi și prelucrau metale, aceste activități fiind legate de agricultură, dar și de faptul că prosperau în așezări mai mari.

Agricultura a devenit mai intensivă, ceea ce însemna că mult mai mulți oameni puteau fi susținuți într-o anumită zonă având în vedere că se puteau produce mai multe calorii pe hectar. Ca urmare, populația lumii a crescut rapid. În perioada cuprinsă între anii 10 000 și 1000 î.e.n., populația lumii a crescut de la 6 milioane la aproximativ 120 de milioane. Având o populaţie tot mai mare, societățile aveau nevoie să se schimbe radical și să devină mai complexe prin felul în care își organizau viața.

Deși revoluția agriculturii a avut influență certă asupra dezvoltării societăților complexe, există o dezbatere semnificativă care caută răspunsul la întrebarea: De ce unele societăți agricole au evoluat spre civilizații avansate în timp ce altele nu au evoluat? Într-adevăr, în unele cazuri, se pare că regimurile politice complexe au fost mai degrabă cauza decât consecința dezvoltării sistemelor agricole. Istoricii și antropologii încă încearcă să înțeleagă ce alți factori au jucat un rol în dezvoltarea societăților complexe, cum ar fi: proiectele de irigație la scară mare, acţiunile miltare, comerțul, poziția geografică și concurența. Fiecare societate a devenit din ce în ce mai complexă ca răspuns la propria combinație de factori de mediu, sociali și politici.

În mai multe părți ale lumii, incluzând văile fluviilor Tigru și Eufrat, Nil, Ind și a Fluviului Galben, au început să apară așezări mai întinse, cu o densitate mai mare a populației. Aceste concentrări mari de oameni sunt definite ca societăți complexe sau civilizații, care au multe trăsături comune incluzând: o mare densitate a populației, o ecomonie bazată pe agricultură, o ierarhie socială, diviziunea și specializarea muncii, o guvernare centralizată, monumente, evidențe, un sistem de scriere și sisteme complexe de credințe.

Aceste societăți complexe cel mai adesea luau forma unor orașe sau orașe-stat cum ar fi Uruk sau Ur. Aceste prime orașe erau niște centre nodale ale puterii, producției, culturii și inovației. Susținerea acestora nu era simplă. Era nevoie de intervenții masive și adeseori ireversibile asupra mediului înconjurător pentru a extrage resurse cum ar fi lemnul de foc, materiale de construcții cum ar fi piatra și resurse consumabile cum ar fi hrana și apa. Din această cauză, orașele erau foarte sensibile la fluctuațiile vremii și climei. De exemplu, o inundație putea distruge întreaga recoltă de orz și o secetă putea reduce semnificativ proviziile de apă. Deoarece aceste societăți erau atât de populate, bolile, conflictele și lipsurile erau resimțite mai dramatic. Izbucnirea unei boli putea deveni rapid o epidemie. Pentru a preveni aceste situații, comunitățile au creat metode de a anticipa schimbările din mediul lor natural, de exemplu prin realizarea de provizii de hrană și de apă.

Pe măsură ce aceste comunități s-au dezvoltat din sate în orașe cu mii de locuitori, ele s-au confruntat cu probleme din ce în ce mai mari, fiind necesar să dezvolte mecanisme de organizare socială pentru a surmonta mai eficient aceste obstacole.

Ideea de civilizație ne evocă imagini ale unor ziduri de piatră, monumente și drumuri, dar o civilizație reprezintă mai mult decât o infrastructură fizică robustă. Pentru a facilita organizarea și administrarea comunităților în creștere, cu o densitate mare a populației, oamenii au început să creeze infrastructuri de tip social: instituții economice, politice și religioase care au creat noi ierarhii sociale. Aceste ierarhii erau formate din oameni care dețineau un rol specializat, cum ar fi administratori, agricultori, meșteșugari, negustori, comercianți și conducători spirituali. În plus, ca urmare a comerțului înfloritor și conflictelor cu alte civilizații din exterior, orașele aveau nevoie de diplomați, armate și o conducere centralizată.

Majoritatea orașelor s-au dezvoltat prin evoluția satelor, iar unele au devenit în final orașe-stat, care cuprindeau centre urbane autoguvernate și zonele agricole aflate sub controlul lor. Surplusul de hrană generat de satele din apropiere le-a permis unor locuitori să nu mai participe la producția de hrană, ceea ce a dus la dezvoltarea unor roluri specializate și apariția claselor corespunzătoare.

Pentru a facilita cooperarea dintre aceste clase sociale diferite și a organiza munca unui mare număr de oameni în cadrul unor proiecte de proporții mari cum ar fi sisteme de irigație, monumente și alte proiecte, era nevoie de conducători care făceau parte dintr-o nouă clasă socială. Deși, conducerea politică a luat multe forme diferite în civilizațiile timpurii, totuși statele puternice și sistemele centralizate de conducere au reprezentat modul obișnuit de guvernare.

De ce credeți că unele civilizații au adoptat agricultura, iar altele nu? De ce credeți că unele societăți agricole nu au evoluat pentru a deveni civilizații avansate?

Credeți că sistemele agricole au dus întotdeauna la apariția de orașe și state sau există dovezi că de multe ori statele au creat condițiile necesare pentru sistemele agricole?

Ce fel de regimuri politice credeți că erau cel mai des întâlnite în societățile complexe timpurii și de ce?

Ce efecte credeți că au avut orașele asupra mediului?

La ce ne referim când vorbim despre civilizații? Definiți, folosind cuvintele voastre, ce anume constituie o civilizație.