Ginghis-Han și Imperiul Mongol

Este anul 1200, iar lumea este pe cale să se schimbe dramatic. Ca să înțelegem contextul, să vedem cum arăta lumea. Regii din Europa Occidentală sunt ocupați cu cruciadele. În 1200, Cruciada a Treia tocmai s-a încheiat cu succes moderat, dar Ierusalimul se află încă sub control islamic. Imperiul Bizantin, ce a mai rămas din Imperiul Roman propriu-zis, este în declin, pierzând teritorii în favoarea turcilor. În Orientul Mijlociu și în Persia Islamul trece printr-o perioadă de glorie. Califatul Abbasid continuă să existe, fiind însă împărțit în mai multe imperii islamice. Nordul Indiei moderne, Pakistanul și Afganistanul se află sub controlul Sultanatului Ghurid, iar restul Indiei este divizat în diferite regate hinduse. În est avem Dinastia Song, despre care am mai discutat și care reprezintă un punct culminant al civilizației chineze, care nu are însă încredere în vecinii săi nordici. În mijlocul tuturor se află un popor nomad despre care nu prea am discutat în incursiunea noastră prin istoria lumii, dar care devine principalul catalizator al schimbării, pe parcursul secolelor următoare. Este vorba despre mongoli. Să mergem în anul 1206. La sfârșitul secolului al XII-lea și începutul secolului al XIII-lea, în Mongolia apare un conducător pe nume Temujin care reușește să unifice mulțimea de triburi nomade și care proclamă Imperiul Mongol în 1206. Îl puteți vedea aici, cu galben. Ulterior acesta se va numi Ginghis, Ginghis-Han, Marele Han, Marele Conducător sau Conducătorul Universal. Mongolii nu avut un rol important în istoria lumii până în acest moment, însă aceștia treceau printr-o perioadă importantă. Erau crescători de animale, care trăiau în triburi, erau călăreți excelenți, dar și arcași grozavi, capabili să tragă cu arcul de pe cal în orice direcție. Soldații mongoli erau agili, extrem de rapizi și de brutali și cu abilitați de adaptare remarcabile. Pe măsură ce au cucerit alte popoare, au învățat de la acestea, și până la moartea lui Ginghis-Han, în 1227, cuceriseră o mare parte din nordul Asiei. Și au continuat și după aceea. În jumătate de secol care a urmat după moartea lui Ginghis, mongolii vor cuceri mai mult decât nordul Asiei. Momentul capturării Bagdadului este considerat de istorici drept sfârșitul epocii de aur a Islamului. Europa Occidentală a pus presiune asupra turcilor în perioada cruciadelor, însă amenințarea mongolă a fost mai semnificativă. Înainte de a se destrăma, Imperiul Mongol a fost cel mai mare imperiu contiguu. Spun „contiguu”, fiindcă Imperiul Britanic va avea o suprafață mult mai întinsă câteva secole mai târziu. Însă teritoriile Imperiului Mongol erau învecinate, deci contigue. După cum observați, acesta a început să se destrame și să fie împărțit în mai multe hanate care treptat devin independente în a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Pe măsură ce înaintăm în secolul al XIV-lea, observăm că este împărțit în mai multe imperii importante. În est se află Dinastia Yuan, condusă de Kublai Han, care controlează teritoriile Mongoliei și Chinei de astăzi, unde consolidează importanța budismului, până la recucerirea zonei de Dinastia Ming. În Asia Centrală se află Hanatul Chagatai. În nord-estul Asiei și estul Europei, ajungând până în Polonia, se află Hoarda de Aur. În Persia și Caucaz se află Ilhanatul, care, deși este un hanat subordonat, este independent. Ulterior, hanatele din vest s-au convertit la Islam. Este un aspect foarte important, pentru că multe dintre imperiile din Asia și din Orientul Mijlociu pe care le vom studia au rădăcini în Imperiul Mongol și în campaniile începute de Ginghis-Han în 1206.