Activitatea 7: Dansator despre călătoria sa profesională

Numele meu este Michael Novak. Am 34 de ani și sunt dansator la Compania de Dans Paul Taylor din New York. Am ceea ce eu numesc rețeta, ceva ce am construit pe parcursul mai multor ani de dans. Primul ingredient este un program de antrenament încrucișat. Iar asta poate implica ridicări de greutăți Gyrotonic, yoga, un fel de activitate aerobică, cum ar fi înotul în piscină, cardio. A doua parte este pregătirea pentru repetiții. Iar asta poate varia de la cursuri zilnice de tehnică, care pot fi de balet sau de dans modern, revizuirea tuturor dansurilor pe care trebuie să le fac într-o anumită zi, care pot varia între un dans și șase sau șapte dansuri. Al treilea element este reprezentat de spectacole. Deci ziua de spectacol este puțin diferită, deoarece avem ceea ce se numește repetiție tehnică, în care practic rulăm întregul spectacol. Așa ca tind să nu fac antrenamente cu greutăți sau orice fel de pregătire fizică intensă înainte de un spectacol, deoarece despre asta e vorba. Încerc să păstrez cât mai multă energie pentru spectacol. Al patrulea lucru este timpul de recuperare. Iar acesta este un lucru pe care îl implementez pe măsură ce înaintez în vârstă și corpul meu începe să se schimbe. Acel timp de recuperare devine mai crucial. Am început să dansez pe la vârsta de 10 ani, iar în jurul vârstei de 13 sau 14 ani, am început să dezvolt o bâlbâială severă. Și timp de un an și jumătate, am făcut sesiuni intense de logopedie, pentru a-mi recâștiga abilitatea de a vorbi. Pentru că nu puteam vorbi, dansul a devenit o formă de comunicare și de eliberare a frustrărilor, a tuturor sentimentelor pe care le aveam în interior și pe care nu le puteam exprima. În jurul vârstei de 18 ani, știi, când ești în liceu și încerci să decizi ce vrei să faci mai departe, credeam că vreau să merg la facultate și să obțin o diplomă în dans. Am fost acceptat la Universitatea de Arte din Philadelphia cu o bursă completă. Am început să dezvolt o durere în zona tibiei, cam de când am început să iau lecții de balet, din cauza tehnicii necorespunzătoare. Și, ca dansator, m-am forțat și am crezut că voi fi bine, că voi persevera și voi depăși toate obstacolele și că va fi grozav. Apoi durerea s-a înrăutățit și am ajuns să dezvolt fracturi de stres la ambele tibii. Combinația dintre fracturile de stres și faptul că stăteam în picioare 80 de ore pe săptămână, nefăcând foarte mulți bani în perioada aceea m-a afectat mult din punct de vedere emoțional. Până în punctul în care am clacat. Am renunțat. Am terminat. Urma să mă întorc la școală. Dar în timp ce eram la Columbia, am început să am setea asta de a mă reapuca de dans. Am studiat mult istoria dansului, teoria dansului, critica dansului, amintindu-mi cât de mult iubesc dansul, industria aceasta și în special istoria ei. ȘI cred că acea pasiune, înțelegerea istoriei dansului, chiar a reaprins flacăra dorinței de a avea o carieră de dans. Și spre sfârșitul carierei mele universitare, am decis că voi mai încerca încă o dată. Voi vedea dacă reușesc să fac asta să se întâmple.