If you're seeing this message, it means we're having trouble loading external resources on our website.

Dacă sunteţi în spatele unui filtru de web, vă rugăm să vă asiguraţi că domeniile *. kastatic.org şi *. kasandbox.org sunt deblocate.

Conţinutul principal
Ora curentă:0:00Durata totală:11:24

Transcript video

-Salut, sper că nu te superi că mănânc. Acesta este doar primul fel de mâncare. Pentru ziua mea, scenariștii mi-au scris un scenariu pe tot parcursul căruia pot mânca. Și nu pot să mă gândesc la o cale mai bună de prezentat funcționarea sistemului digestiv, o serie de organe cavitare, care descompun și procesează nutrimentele și energia de care avem nevoie să funcționăm. Totuși, stai o secundă, dacă îmi amintesc eu bine digestia este un proces dezgustător, deci nu ar trebui să mănânc acum. Dar ce contează, chelner. (muzică veselă) Sistemul digestiv este atât de important încât reprezintă primul pas în ghidul de alcătuire al animalelor. Poate îți amintești că în timpul dezvoltării embrionare a multor animale, tubul digestiv este primul care se formează. Când blastula, acea grămăjoară de celule, care eram de fapt noi, se transformă într-o grămăjoară de celule cu un tub, acel tub este sistemul tău digestiv. Cam fiecare animal are un sistem digestiv, însă nu toate sunt la fel. Chiar deloc. Fiecare sistem digestiv se adaptează în funcție de obiceiurile și dieta fiecărui animal. De exemplu, o muscă consumă în mare parte lichide sau mâncare granulată, dar înainte își varsă sucurile digestive peste toată mâncarea și le lasă să se digere un timp înainte de a le aspira în gură. Dacă am fi făcut și noi așa, întâlnirile la restaurant nu prea ar mai avea loc. Vertebratele își pun hrana la capătul tubului digestiv, iar sistemul digestiv o procesează, apoi scăpă de cantitatea nefolositoare la celălalt capăt al tubului. Nicio problemă! Ei bine, există câteva încurcături la final. Poate ai observat. Însă frumusețea acestui proces este faptul că este controlat de sistemul nervos automat și nici măcar nu trebuie să ne gândim la el; bine, poate până la ultimul pas când suntem în trafic și tocmai am băut cafea. Atunci trebuie să ne gândim la el puțin. Printre vertebrate, tubul digestiv poate să fie scurt sau lung sau să aibă organe care fac lucruri diferite, în funcție de dietă. De pildă, câinii sunt carnivori și se pot hrăni cu carne moartă. Se hrănesc cu carne, dar carnea poate fi moartă de ceva timp. Așa că sistemul lor digestiv s-a adaptat, absorbind cât mai mulți nutrienți și apoi depozitând resturile în curtea cuiva pentru aproximativ șase ore. Câinii au un tub digestiv extrem de mic, deoarece s-au obișnuit să mănânce carne stricată, sunt capabili să o digere mai repede. Dacă nu, bacteria rea care probabil trăiește pe carcasa unui animal se va așeza în intestin și va provoca durere. Vacile, pe de altă parte, au digestie de foarte, foarte lungă durată, aproximativ 80 de ore. deoarece trebuie să proceseze plante, în mare parte iarbă Iarba are multă celuloză în ea și evoluția încă nu a produs un animal cu un stomac ce poate descompune celuloza prin acid și enzime digestive. Astfel vacile au microorganisme în intestine care descompun celuloza. Acest proces necesită un stomac tetracameral, fiecare având un mediu microecologic puțin diferit, dar și de foarte mult rumegat sau regurgitat, și iar rumegat iarba înainte de a trece prin tot sistemul. Deci natura are o multitudine de digestii uimitoare și sincer mi-aș fi dorit să am timp să le spun pe toate. Dar haideți să ne concentrăm pe digestia umană acum, în primul rând pentru că probabil ești om, deși nu presupunem nimic aici, și probabil aștepți să știi cum face corpul tău toate aceste lucruri. Și apoi, oamenii chiar au un sistem digestiv bine pus la punct. Suntem omnivori, mâncăm plante și carne, deci sistemul nostru s-a obișnuit să gestioneze tot felul de lucruri. Ca multe animale, și oamenii au o mulțime de enzime și acizi în tubul digestiv, care descompun mâncarea pentru a fi absorbită și folosită de corpul nostru. Dar secretul unei digestii de succes este maximizarea suprafeței de contact cu enzimele, în mai multe feluri. Prima cale de maximizare a suprafeței pornește chiar de la mâncare. Să zicem că mușc din acest măr. Dacă înghit fără să mestec, nu doar că mă va durea ci și restul sistemului digestiv va avea treaba grea cu ea, deoarece enzimelor și acizilor le va fi greu să se confrunte cu material solid. Dar când dinții mei mestecă această bucată din măr, dintr-o dată se dublează, triplează, cvadruplează aria mâncării. Fac “pietricele” de măr dintr-o bucată mai mare. Poate chiar “nisip” de măr. Pentru oameni, mestecatul este cheia, deoarece fragmentarea mâncării în bucăți mici permite enzimelor și acizilor să acționeze asupra lor. Și după ce dinții noștri le-au fărâmițat destul, substanțele chimice le descompun până sunt suficient de mici pentru a fi absorbite nutrientele. Dar nu este doar suprafața alimentelor importantă. Suprafața de acțiune a sistemului digestiv este cheia ca întregului proces. Ultima dată am vorbit despre cum avem suficientă suprafață în plămâni, pentru a absorbi tone de oxigen deodată. Sistemul digestiv este, în mare parte, la fel. O bună parte din absorbția nutrienților are loc la nivelul intestinului subțire a cărui lungime medie la bărbatul adult este de șapte metri. Plus, în interiorul intestinului subțire se află vilozități și enterocite care au pe ele microvili. Chiar așa, enterocitele au pe ele microvili. Așa tare lucrează intestinul nostru să-și mărească suprafața de contact. În ultimul episod, am fost impresionat că plămânii aveau o suprafață totală de 75 de metri pătrați. Ei bine, intestinul are o suprafață de 250 de metri pătrați. Este puțin scârbos. Nu aș vrea să văd cum se întinde pe un teren de tenis. Dar am luat-o înainte. Digestia nu începe în intestinul subțire. Începe din cavitatea bucală. După cum poți să vezi, această gustare este formată dintr-un fel de pâine, dacă o pot numi pâine. Pâinea este un amidon ce se descompune în glucoză. Când încep să rod bucata de pâine, o putem face de aici, unde este mai multă pâine. Glandele salivare din gura mea secretă salivă care conține amilaza salivară, o enzimă făcută pentru a descompune amidonul în glucoză. Pe măsură ce mestec, tot mai multă amilază ajunge la toate părțile pâinii. Și de asta, pâinea începe să aibă gust mai dulce. Însă amilaza nu are efect asupra cărnii sau brânzeturilor. Avem alte enzime și acizi care se ocupă de ele mai târziu în sistem. Dar o să mestec tot, pentru ca enzimele să-și facă treaba. Acum o să înghit. Deci în acest moment bolul masticat alunecă în jos spre faringe sau gât, apoi în esofag, care ajunge la stomac. Avem un mic căpăcel numit epiglotă care blochează traheea când înghit pentru ca mâncarea să nu ajungă în sistemul meu respirator. Deci această minge de mâncare are un nume specific, și anume bol alimentar, și este condus de mișcările mușchilor esofagului spre stomac. Această contracție sub forma unor valuri a mușchilor netezi din tubul esofagian, se numește peristaltism și practic este metoda prin care majoritatea mișcărilor din tubul digestiv sunt realizate. Acum, bolul alimentar se află în stomac, care este locul unde mâncarea este descompusă. Stomacul are o abordare dură asupra digestiei. Nu se joacă. Este ca o combină de ciment care se poate contracta și să se extindă cu ajutorul celor trei tipuri de mușchi netezi din alcătuirea lui. Treaba stomacului tău este să amestece și să agite toate bucățile, într-un cocktail de acizi și enzime, numit suc gastric. Sucul gastric este format, în mare parte din acid clorhidric, enzima numită pepsină, mucus și apă. Acidul clorhidric are un pH apropiat de unu, este atât de puternic încât dacă ai băga mâna în el, ți-ar produce arsuri chimice. Deci acidul descompune chestii și, să sperăm, omoară bacteriile care s-ar putea afla pe mâncare. Și pepsina descompune proteinele în aminoacizi. Acum, și mucusul este important. Este acolo pentru a proteja stomacul ca să nu se autodigere. Când nu ai destul mucus, apare ulcerul stomacal, care se declanșează când stomacul intră în contact direct cu acidul. Și apa care este acolo să facă un fel de supă, deoarece este nevoie până ca alimentele să părăsească stomacul, de formarea unui chim, care este un lichid cu care poate ești familiar de ultima dată când ai avut un virus stomacal. Știai că această conversație va fi puțin scârboasă și nu voiam să vorbesc despre diaree, întrucât am mâncat. Dar are loc ceva rău în tubul digestiv, corpul nu prea se ocupă de absorbția de nutrienți. Doar vrea să scoată chimul de acolo. Deci chimul este ceea ce... înțelegi tu. Avem o valvulă sau sfincter între stomac și intestinul subțire care are grijă cât chim intră în intestinul subțire. Partea proximală a intestinului subțire se numește duoden. Acesta este locul unde se petrece acțiunea, în care se absorb și se secretă lucruri, ca bicarbonatul, care neutralizează acidul gastric înainte de a-și continua drumul. Abia pot exprima ce interesant e intestinul subțire. Acesta e punctul zero al schimbului celular de nutrienți în descompunerea grăsimilor. Și din nou, motivul pentru care este ideal pentru absorbție este datorită suprafeței. Acea mare suprafață de absorbție există datorită lungimii intestinului subțire. La om poate atinge lungimi de la 4,5 până la 10,5 metri. Dar asta nu e tot. Tot interiorul este acoperit cu țesut epitelial care are o mulțime de denivelări, suprafața fiind maximă. Iar aceste denivelări sunt acoperite cu aceste mici fibre de țesut ca firele de păr numitre vilozități FIecare vilozitate are capilare pe ea, pentru a absorbi nutrienți. Și fii atent! Fiecare vilozitate, care are jumate de milimetru, este acoperită de microvili și mai mici, mărind mai mult suprafața. Practic, intestinul subțire are structură ca de catifea, ceea ce este fantastic acum pot să-mi beau milkshake-ul. Un alt lucru pe care îl face intestinul subțire este că ajută colecistul să descompună grăsimile, ca cele din acest milkshake. Aproape de vârful intestinului subțire, se află o conductă, pe unde sărurile biliare secretate de ficat și depozitate în vezica biliară, sunt aduse în intestinul subțire. Bila funcționează exact ca un detergent pe o tigaie în care tocmai ai prăjit ceva. Este un bun emulsiant. Descompune moleculele de grăsime hidrofobe în acizi grași și monogliceride, care pot fi absorbite tot de acel țesut epitelial. N-am mai mâncat asta niciodată. Alune După ce mâncarea trece prin toate porțiunile intestinului subțire, chimul trece prin alt sfincter și intră în cecum, partea inițială din intestinul gros. Treaba intestinului gros este să absoarbă apa și sărurile biliare din chim pentru a nu avea diaree, deci poți să-i mulțumești pentru asta. Se numește gros întrucât este mai lat decât intestinul subțire, dar nu la fel de lung. Practic, măsoară un metru și jumătate, făcând înconjurul intestinului subțire. Totuși trebuie menționat că la sfârșitul cecumului este un tub mic unde se află apendicele. Pentru mult timp am crezut că apendicele este o structură inutilă pe care l-am folosit la un moment dat în evoluția noastră, dar nu mai e necesar. Studii recente au descoperit că scopul apendicelui la oamenii moderni este probabil este de casa pentru toate bacteriile bune de care ai nevoie pentru digestie. Dacă iei un virus stomacal sau altceva, sistemul tău digestiv va spune: ,,Scoate asta din mine”, iar apendicele are mică parte din bacteriile intestinale, pe care le elimină pentru a te ajuta. Cred ca ești probabil familiar cu ultimul pas al sistemului digestiv. Aceasta este defecația. Mâncarea poate petrece până la trei zile în tubul tău digestiv, și majoritatea îl petrece în intestinul gros, reabsorbind apa în exces din chim și formând materiile fecale. Când este gata, trece prin sfinctere, sfincterele anale, care sunt două, și, știi tu în lume. Și acesta este sfârșitul micii noastre povestiri care începe cu cavitatea bucală. Sper că o să fiți alături de noi și data viitoare pentru mai mult dezgust când vom discuta despre detalii ale sistemului excretor. Între timp, bon appetit.