Evangheliile iluminate

Dintre cele peste 60.000 de manuscrise grecești care au supraviețuit, aproximativ 5.400 conțin texte evanghelice. Popularitatea Evangheliilor este explicată de către rolul lor central în liturghia bisericii ortodoxe, care necesita o citire (un pasaj) dintr-una din Evanghelii. În sărbătorile speciale precum Vinerea Mare, mai bine de o duzină de astfel de citiri aveau loc de-a lungul zilei. Astfel, manuscrisele evanghelice grecești pot fi împărțite în două tipuri:

Lecționarele conțin adesea două coloane de text, pe motiv că ar fi fost mai ușor de citit cu voce tare. Multe cărți evanghelice grecești au fost adaptate pentru a funcționa drept lecționare, deci este important să știm câte ceva despre ambele tipuri de manuscrise. Acest articol se concentrează pe o mică selecție de manuscrise iluminate, selectate dintre cele peste 200 de Evanghelii grecești aflate în colecția Bibliotecii Britanice.

Istoricii de artă studiază textele evanghelice care dispun de decorațiuni figurative și/sau nonfigurative. În timp ce imagini inspirate de către cele patru Evanghelii pot fi găsite în multe mediumuri de dinaintea secolului VI, cele mai vechi manuscrise evanghelice grecești cu o imagistică figurativă provin din sec. VI și, cel mai probabil, sunt creațiile unui scriptorium imperial din Constantinopol. Acestea sunt Evangheliile Rossano (aflate acum în Rossano, Italia) și Evangheliile Sinope (acum la Biblioteca Națională a Franței). Ambele Evanghelii sunt incomplete, dar prezintă scris din aur sau argint pe pergament purpuriu. Aceste caracteristici, împreună cu splendidele lor miniaturi narative sugerează un patron de rang înalt, probabil un împărat bizantin sau un membru al familiei regale.

Sistemul nostru contemporan al capitolului și versetului pentru a cita Evangheliile nu a fost perfecționat până în sec. XVI, iar din acest motiv, multe manuscrise evanghelice grecești conțin elemente ajutătoare pentru cititori care nu mai sunt găsite în textele contemporane ale Noului Testament. Cititorii depindeau de un sistem de referințe inițiat de Ammonius (sec. III) și rafinat de Eusebiu din Cezareea (263–339). Ammonius a numerotat secțiuni ale Evangheliilor pentru a face pasajele importante mai ușor de găsit. Aceste numere se găsesc de obicei pe margini, lângă pasajul corespunzător. Eusebiu a creat mai apoi o serie de zece tabele canonice unde numerele secțiunilor ammoniene erau organizate în așa fel încât cititorii să poată descoperii pasaje paralele în alte Evanghelii.

Primul tabel canonic conținea patru coloane etichetate Matei, Marcu, Luca și Ioan. În coloana lui Matei aveau să fie prezente toate numerele secțiunilor ammoniene pentru pasaje găsite în toate cele patru Evanghelii. Coloanele pentru celelalte trei Evanghelii includeau numerele secțiunilor corespunzătoate pasajului în cauză din prima coloană a lui Matei. Tabelele canonice sunt incluse la începutul multor Evanghelii grecești și sunt adesea prefațate de o scrisoare scrisă de Eusebiu care le explica funcția.

Biblioteca Britanică deține cel mai vechi exemplu al unui tabel canonic iluminat. Supraviețuind pe doar două folii și scris pe aur, aceste iluminări ne oferă o scurtă privire asupra a ceea ce era, probabil, o Evanghelie bogat decorată. Aceste așa-numite tabele canonice aurii păstrează doar tabelele canonice finale, anume 8, 9 și 10, dintr-o serie de zece, unde tabelul canonic 10 înșiruie numerele secțiunilor pentru pasajele unice fiecărei Evanghelii.

Manuscrisele evanghelice complete vor supraviețui în număr mai mare după sfârșitul Iconoclasmului în 842 și devine posibil să descriem formatul tipic al unei astfel de cărți. Chiar și o Evanghelie modestă, cu decorațiuni minime, realizată doar în cerneală de către scrib, era o sarcină scumpă, date fiind costurile pergamentului și ale timpului necesar pentru a copia un manuscris care deseori se apropia de 300 de folii (600 de pagini) în lungime.

Mai mult, un număr surprinzător de mare de Evanghelii includ și portrete încadrate ale evangheliștilor la începutul Evangheliilor aferente. Evangheliștii sunt înfățișați de obicei stând jos și scriind la birouri în fața unor fundaluri aurii. Pe pagina opusă reprezentării evangheliștilor, înrămând titlul de la începutul evangheliei în cauză, se afla un ornament decorativ care complementa paleta de culori a evanghelistului și/sau a ramei sale. Aceste caracteristici, împreună cu tabelele canonice decorate de la începutul manuscrisului, necesitau un iluminator priceput.

Culoarea aurie a tabelelor canonice, fundalurile portretelor evangheliștilor, ornamentele decorative de la începutul fiecărei Evanghelii, diverse titluri, precum și oricare inițială decorată, adăugau semnificativ la costul obiectului. Astfel de manuscrise erau rezervate elitelor.

Decorațiunile figurative și nonfigurative aveau și un rol funcțional în manuscrisele grecești. Dacă luăm în considerare că paginația și, prin asta, tabelele de conținut și indicele erau practic inexistente, atunci putem începe să apreciem indiciile vizuale oferite de către potretele evangheliștilor și de către ornamentele din aceste manuscrise. Aceste indicii ajutau cititorul să localizeze începuturile fiecăreia din cele patru Evanghelii. Localizarea exactă a unor pasaje evanghelice specifice era mai apoi ajutată de prezența numerelor secțiunilor ammoniene, presupunând că, cititorul știa numărul pasajului dorit, din moment ce nu era inclus un index pentru aceste numere de secțiuni. Numerele secțiunilor ammoniene erau adesea împreunate cu numărul corespunzător din tabelul canonic, pentru ca cititorul să poată consulta acel tabel și să determine imediat dacă alte Evanghelii conțineau paraje paralele.

Un alt ajutor era inclus în multe Evanghelii, dar nu în toate. Acesta constând din capitolele numerotate (kephalaia) și titlurile lor descriptive, deseori înșirate la începutul fiecărei Evanghelii (de obicei pe paginile dinaintea portretului evanghelistului). Titlurile capitolelor individuale ar fi fost repetate în marginea de sus a foliei unde începea capitolul. Deși titlurile capitolelor măcar informau cititorul despre subiectul textului respectiv, acestea erau relativ puține ca număr, astfel fiind ineficiente în găsirea unor pasaje evanghelice mai obscure.

Unele dintre Envagheliile grecești create spre sfârșitul sec. IX și în sec. X sunt printre cele mai rafinate manuscrise iluminate produse vreodată în vremea Imperiului Bizantin. Add MS 28815/Egerton 3145 (deasupra), o lucrare de mari dimensiuni, în două volume, ce conține întreg Noul Testament, este un exemplu. Portretul lui Luca aflat la începutul Faptelor Apostolilor (Add MS 28815, f. 162v) este printre cele mai superbe portrete de autor dintr-un manuscris bizantin. Chipul pictural al lui Luca se contrastează cu nuanțele eterice ale veșmintelor sale pastelate. Abordarea clasicistă a artistului față de drapaj se diferențiază și ea de redarea aproape impresionistă a sulului pe care îl ține Luca. Portretul șezând al lui Luca dinaintea Evangheliei sale (fol. 76v) probabil că a fost făcut de același artist. Aici, totuși, efectele expresive ale suprafeței hainelor evanghelistului compromit integritatea figurii de sub ele și sunt asemănătoare, cel puțin în zona toracelui, cu glazura unui tort luând-o la vale. Instabilitatea rezultată este exacerbată mai apoi de designul mult prea complex al scaunului și unghiul ciudat al suportului de picioare.

Burney MS 19 este o Evanghelie de secol X în care portretele evangheliștilor au fost adăugate în prima jumătate a sec. XII. Portretele sunt exemplare superbe ale, așa-numitului, Maestru Kokkinobaphos, un artist sau un atelier care a creat lucrări foarte calitative în mai multe manuscrise din perioada c. 1125–1150. Portretele din Burney MS 19 sunt într-o condiție excelentă și dispun de expresii faciale foarte animate și veșminte colorate în pasteluri. Ornamentul lui Ioan (f. 166r), totuși, datează din sec. X și este un exemplu al stilului bizantin de ornament-înflorit care a fost popular în manuscrisele grecești de-a lungul sec. XIV.

Harley MS 1810 este un manuscris evanghelic neobișnuit prin faptul că conține—pe lângă tabele canonice, portrete și ornamente—17 miniaturi narative înrămate în cadrul textelor sale evanghelice. Această lucrare de sec. XII a fost atribuită unui mare grup de manuscrise supranumite "grupul stilului decorativ". Compus din peste 100 de manuscrise, majoritatea fiind texte evanghelice, stilul decorativ dispune de evangheliști în nuanțe pastelate luminoase și de o "grafie epsilon" distinctă, într-un negru intens. Unii cercetători atribuie manuscrisele stilului decorativ Ciprului sau Palestinei, iar alții sunt reticenți în a atribui cel mai mare grup de manuscrise grecești unui alt loc decât Constantinopolului. Precum multe alte Evanghelii grecești, Harley MS 1810 a fost adaptată pentru uzul liturgic, adică, să fie folosită ca și lecționar.

Putem să ne încheiem discuția cu Add MS 39603, un lecționar evanghelic grecesc spectaculos. Acest manuscris este compus din texte evanghelice aranjate conform citirilor din anul liturgic. Lecționarul începe cu citirile pentru posturile nefixate, începând cu Duminica Paștelui. Prima folie înfățișează o superbă ramă cruciformă și un titlu din aur care anunță că următoarea citire este pentru Paște.

Mai remarcabil este că întreg textul este scris în această formă de cruce, cu mici proiecții decorative marcând toate cele opt colțuri ale textului. Folosirea unui text cruciform este foarte neobișnuită, deoarece se asigură că spațiul destinat scrierii nu este folosit în întregime, crescând astfel costul manuscrisului. Mai face și munca scribului dificilă în materie de formatare a textului. Puține astfel de manuscrise supraviețuiesc și au fost, probabil, comisionate de către un patron imperial.

Poți studia mai multe Evanghelii grecești iluminate pe Digitised Manuscripts.

J. Lowden, The Jaharis Gospel Lectionary: the Story of a Byzantine Book (New York, 2009)

T. S. Pattie, Manuscripts of the Bible: Greek Bibles in the British Library, ediția revizuită (Londra, 1995)

A. Weyl Carr, Byzantine Manuscript Illumination 1150-1250 (Chicago, 1987)

Kathleen Maxwell este profesoară de istoria artei la Santa Clara University. Cercetările sale se concentrează pe Envangheliile grecești iluminate din epoca bizantină. Cartea sa: "Between Constantinople and Rome: An Illuminated Byzantine Gospel Book (Paris gr. 54) and the Union of Churches" a fost publicată la editura Ashgate în 2014.

Articol publicat inițial de către British Library aici