Creștinismul, o introducere pentru studiul istoriei artei

Cât de puţin ştim

Nu se cunoaşte aproape nimic despre Iisus dincolo de descrierile biblice, deşi ştim destul de multe despre contextul cultural şi politic în care a trăit—de exemplu, Ierusalimul în primul secolul. Ce urmează, este o scurtă introducere istorică despre creștinism. Aproape că nu are rost să mai spunem că există multe interpretări și dezacorduri între istorici cu privire la acest subiect.

Bunul Păstor (The Good Shepherd), Mausoleul Galla Placidia, 425 e.n., mozaic, Ravenna, Italia

Iisus, descris în Evanghelii ca fiul unui tâmplar, a fost un evreu și un lider al celor dezavantajați. El s-a revoltat împotriva ocupării romane a Palestinei de atunci (în acel moment, Imperiul Roman se întindea peste Marea Mediterană). El a fost crucificat pentru tulburarea ordinii sociale şi contestarea autorităţii romane şi a liderilor evrei locali. Romanii l-au crucificat pe Iisus, o metodă tipică de execuţie – în special pentru cei acuzaţi de crime împotriva guvernului.

Ucenicii lui Iisus susţin că după trei zile s-a ridicat din mormânt şi a urcat în rai. Ucenicii lui iniţiali, cunoscuţi drept discipoli sau apostoli, au parcurs distanţe mari şi au răspândit mesajul lui Iisus. Viaţa sa este redată în Evangheliile după Matei, Luca, Marcu și Ioan din Noul Testament. "Hristos" înseamnă Mesia sau Mântuitorul (această credință într-un salvator este o parte tradițională a teologiei evreiești).

La început, au existat multe moduri în care creștinismul era practicat și înțeles. De-abia în secolul al II-lea, creştinismul a început să fie înţeles ca o religie distinctă de iudaism (mai ales că iudaismul însuşi avea multe secte diferite). Creştinii au fost uneori persecutaţi de romani. La începutul secolului al IV-lea, împăratul roman Constantin s-a convertit la creștinism, legalizând mai apoi religia. După mai puţin de o sută de ani, împăratul roman Teodosiu a promulgat creştinismul ca și singura religie oficială a statului.

Primii creștini au fost evrei (biblia lor fiind Vechiul Testament sau Biblia ebraică). Dar la scurt timp și păgânii au început să se convertească la această nouă religie. Creștinii au fost de părere că prevestirile profeților din Biblia ebraică s-au materializat în viața lui Iisus Hristos—de aceea "Biblia" creștinilor include atât Biblia ebraică (sau Vechiul Testament), cât și Noul Testament.

Pe lângă împlinirea profeţiei, creştinii au văzut paralele între evenimentele Bibliei evreieşti şi Noul Testament. Aceste paralele, sau prefigurări, sunt numite tipologii. Un exemplu ar fi încuviințarea lui Avraam să-și sacrifice fiul, Isac, și sacrificiul ulterior al lui Iisus Hristos pe cruce. Deseori vedem aceste comparații în arta creștină înțelese ca și o revelație a planului lui Dumnezeu în salvarea omenirii.

Spre deosebire de religiile grecilor şi romanilor (au existat atât o religie oficială de "stat”, cât şi alte culte), creștinismul a pus accent pe credință și pe o relație personală cu Dumnezeu. Doctrinele sau principalele învăţături ale creştinismului au fost stabilite într-o serie de concilii în perioada creştină timpurie; precum Conciliul de la Niceea din 325. Acest eveniment a avut ca rezultat o declarație comună de credință, cunoscută sub numele de Crezul de la Niceea, care încă este utilizat de anumite biserici și astăzi.

Cu toate acestea, credința și practicile creștine prezintă o mare diversitate. Acest lucru era valabil chiar și în primele zile ale creștinismului, când, de exemplu, arienii (care au considerat că cele trei părți ale Sfântei Treimi nu erau egale) și donatiștii (care erau de părere că preoții care renunțaseră la credința creștină în timpul perioadelor de persecuție nu mai puteau oficia sacramentele) erau considerați eretici (o persoană care se îndepărtează de doctrina oficială). În prezent există aproximativ 2,2 miliarde de creștini care aparțin unei multitudini de confesiuni și secte.

Cele două ramuri principale ale creştinismului au fost Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă, înrădăcinate în Europa de Vest şi, respectiv, de Est. Protestantismul (şi diferitele sale forme) a apărut abia mai târziu, la începutul secolului XVI. Înainte de asta, exista în esență o singură biserică în Europa de Vest — ceea ce numim astăzi Biserica Romano-Catolică (pentru a o diferenția de alte forme de creștinism din Occident precum luteranism, metodism etc.). Creștinismul s-a răspândit în întreaga lume. În secolul XVI, iezuiții (un ordin catolic), au trimis misionari în Asia, America de Nord și de Sud și Africa, de cele mai multe ori în paralel cu expansiunea colonială a Europei.

Creștinismul consideră că Dumnezeu are trei părți—că este o trinitate (Dumneazeu Tatăl, Duhul Sfânt și Iisus Hristos)* și că moartea lui Iisus a permis oamenilor să aibă posibilitatea unei vieți veșnice în rai. În teologia creştină, Iisus Hristos este văzut ca al doilea Adam, iar Fecioara Maria este văzută ca al doua Evă. Adam și Eva au făcut păcatul originar și au fost expulzați din paradis (Grădina Edenului), iar apoi Fecioara Maria și Iisus Hristos au făcut posibil ca oamenii să aibă o viață eternă în paradis (rai), prin sacrificiul lui Hristos pe cruce.

Practica creştină are ca punct central Taina Euharistiei, care se mai numește și împărtășanie sau cuminecătură. Creştinii mănâncă pâine şi beau vin ca să îşi amintească sacrificiul lui Iisus pentru păcatele umanităţii. Iisus însuşi a iniţiat această practică la Cina cea de Taină. Catolicii şi ortodocşii estici cred că pâinea şi vinul se transformă literalmente în corpul şi sângele lui Hristos. În timp ce protestanții și alți creștini văd în euharistie un memento simbolic și o reconstituire a sacrificiului lui Hristos.

Creştinii îşi demonstrează credinţa făcând fapte bune (caritabile) (opere de artă—precum frescele lui Giotto din Capela Arena—au fost deseori create ca opere de caritate). Aceștia practică adesea ritualuri (sacramente), cum ar fi împărtășania sau botezul. Bisericile creştine tradiţionale au o structură ierarhică de cler. Bărbaţi şi femei devotate decid uneori să devină călugări sau călugărițe şi se separă de lume ca să trăiască o viaţă retrasă dedicată rugăciunii în mănăstire.

*Există, de asemenea, creștini non-trinitarieni.

Eseu scris de Dr. Nancy Ross, Dr. Beth Harris şi Dr. Steven Zucker