Cele cinci mari religii ale lumii

Traducător: Cristina Nicolae Corector: Ariana Bleau Lugo Mereu și pretutindeni de-a lungul istoriei, oamenii s-au întrebat: „De unde venim? Care ne este locul în lume? Ce se întâmplă cu noi după ce murim?” Religiile sunt sisteme de credință care s-au dezvoltat și au evoluat de-a lungul timpului ca răspuns la astfel de întrebări și alte mistere eterne, pornind de la sentimentul că unele întrebări își găsesc răspunsul doar prin credință și se bazează pe intuiția că există ceva mult mai măreț decât noi înșine, o putere mai mare în fața căreia răspundem, sau o sursă din care provenim cu toții și la care trebuie să ne întoarcem. Hinduismul înseamnă religiile Indiei. Nu e doar o singură religie, ci mai degrabă o varietate de credințe și practici spirituale înrudite. Datează de acum cinci milenii din timpul lui Krishna, un bărbat de o asemenea virtute încât a devenit cunoscut ca un avatar al lui Vishnu, o încarnare în formă umană a unui zeu. El spunea că viața urmează karma, legea cauzei și efectului, iar sarcina noastră e să ne facem datoria, sau dharma, în funcție de locul nostru în societate fără să ne facem griji pentru ce se va întâmpla. Când murim, ne reîncarnăm într-un alt corp. Dacă ne-am urmat dharma și ne-am făcut datoria în viața anterioară așa cum se cuvine, o să avem o karma bună, lucru care o să ne trimită sufletul mai sus pe scara socială. Astfel, renașterea noastră în următoarea viață e determinată de ceea ce facem în viața aceasta. Ciclul renașterilor se numește samsara. E posibil ca o persoană foarte sfântă să trăiască o viață cu suficientă karma bună ca să scape de acest ciclu. Această eliberare e numită moksha. Hinduismul ne învață că toate sunt una. Întregul univers este o realitate transcedentă numită Brahman, și există doar un Brahman dar mulți zei în el, iar rolurile lor, aspectul și formele diferă în funcție de diverse tradiții. Brahma este creatorul, Vishnu este păstrătorul care ia uneori formă umană, iar Shiva este cel ce transformă, sau Lordul Dansului. Durga e mama divină înverșunat de protectoare, Ganesha are cap de elefant și este patronul înțelept al succesului. Hinduismul este a treia mare religie din lume. Și cu toate că majoritatea hindușilor trăiesc în India, pot fi găsiți pe fiecare continent, ajungând la un miliard. Să mergem acum spre vest, peste deșerturi și munți, până în perioada fertilă de acum 4.000 de ani. Iudaismul a început cu Dumnezeu cerându-le lui Abraham și Sarah să plece din Mesopotamia și să meargă în ținutul Canaan. Ca răsplată pentru buna lor credință în Dumnezeu cel adevărat, un concept revoluționar în lumea politeistă din acele vremuri, ei primeau pământ și aveau mulți descendenți. Din această promisiune a apărut Israelul și poporul ales, dar a rămâne în acel ținut și a-i ține pe toți acei oameni laolaltă urma să fie foarte dificil. Israeliții erau sclavi în Egipt, dar dumnezeu i-a eliberat cu ajutorul profetului Moise, care a primit cele Zece Porunci și alte sute mai târziu. Au cucerit pământul promis, dar l-au putut păstra doar câteva sute de ani. Israel se află la o răscruce de drumuri pe unde multe armate au mărșăluit de-a lungul secolelor. În anul 70, Romanii au distrus templul din capitala lor, Ierusalim. Așadar, religia s-a transformat de la o religie a templului cu sacrificii și preoți, la o religie a cărții. Din această cauză, Iudaismul e o credință a simbolismului, venerației, și sensurilor profunde legate de literatura istoriei sale. Multele scripturi sacre alcătuiesc biblia ebraică sau Tanah, și sute de discuții și interpretări scrise sunt cuprinse într-un compendiu vast al sensurilor profunde, numit Talmud. Evreii găsesc un sens bogat, simbolic, în viața de zi cu zi. La masa de Paștele evreiesc, fiecare fel de mâncare din meniu simbolizează un aspect al ieșirii din sclavie. Importanța maturizării e evidențiată când tinerii ajung la vârsta „bar” și „bat mitzvah”, ceremonii în cadrul cărora tinerii își asumă responsibilitatea acțiunilor lor și sărbătoresc împletirea propriilor lor vieți cu credința, istoria și textele poporului evreiesc. Astăzi sunt 14 milioane de evrei în toată lumea, șase milioane în Israel, care a devenit independent după ororile genocidului din Cel De-al Doilea Război Mondial, și cinci milioane în Statele Unite. Dar acum să mergem în urmă cu 2500 de ani, în India, unde Budismul a început cu un tânăr prinț numit Siddhartha. În noaptea în care a fost conceput, se spune că mama lui, Regina Maya, a fost vizitată în somn de un elefant alb care i-a intrat în pântece. Zece luni mai târziu, s-a născut Prințul Siddartha într-o viață de lux. Aventurându-se afară din existența sa protejată ca tânăr bărbat, a fost martor la suferința umană care a fost ținută departe de el și a început imediat să-i cerceteze cauzele. De ce trebuie ca oamenii să sufere? Trebuie să ne reîncarnăm de-a lungul a sute de vieți? La început a crezut că problema era atașamentul de lucrurile materiale, așa că a renunțat la tot ce avea. A devenit un cerșetor care hoinărea, iar ceea ce a descoperit cu siguranță nu l-a făcut mai fericit. Mai apoi a auzit un profesor de muzică spunându-i unui elev, „Nu întinde coarda prea mult, se va rupe. Dar nu o lăsa nici prea moale căci nu va suna." Cât a-i clipi, și-a dat seama că a căuta răspunsuri la extreme a fost o greșeală. Calea de mijloc între lux și sărăcie părea cea mai înțeleaptă. Și în timp ce medita sub un smochin, a aflat restul răspunsului. Toată viața e plină de suferință. E provocată de dorința egoistă de a te realiza în detrimentul celorlalți. Urmând un plan în opt pași poate să ne învețe să reducem această aspirație, și astfel să reducem acea suferință. În ziua aceea, Siddartha a devenit Buddha, cel luminat. Nu singurul, ci primul. Planul budist se numește Calea celor opt pași, și chiar dacă nu e ușor de urmat, a arătat penrtu milioane de oameni calea spre iluminare, ceea ce înseamnă perioada Buddha, o stare de compasiune, înțelegere, pace, și tenacitate. Din momentul în care s-a ridicat de sub acel copac până în momentul morții sale ca bătrân, Buddha i-a învățat pe oameni cum să devină iluminați: o vorbire corectă, țeluri corecte, o minte concentrată pe ce e real, și o inimă axată pe a-i iubi pe ceilalți. Mulți budiști cred în d-zeu sau în zei, dar acțiunile sunt mai importante decât credințele. Sunt aproape un milion de budiști în lume astăzi, majoritatea în estul, sud-estul și sudul Asiei. Acum 2.000 de ani, în ținutul promis Iudaismului, s-a născut creștinismul. Așa cum hindușii au numit Krishna "d-zeu în formă umană", creștinii spun același lucru despre Isus, iar creștinismul a "crescut" din iudaism, la fel cum budismul a "crescut" din hinduism. Îngerul Gabriel a fost trimis de d-zeul lui Abraham să-i ceară unei tinere femei pe nume Maria să devină mama fiului său. Fiul era Isus, crescut ca tâmplar de Maria și soțul ei Iosif, până când a împlinit 30 de ani, când și-a început cariera publică ca și cuvânt al lui dumnezeu. Mai puțin interesat de religiozitate decât de dreptate și milă, Isus i-a vindecat pe cei bolnavi pentru a aduna mulțimile iar apoi i-a învățat despre tatăl său ceresc -- iubitor, iertător și grijuliu. Apoi, i-a invitat pe toți la o masă comună pentru a ilustra împărăția lui Dumnezeu, paria, păcătoși și sfinți luând masa laolaltă. După trei ani, înțelepciunea sa neconvențională i-a făcut probleme. Dușmanii săi l-au arestat, și a fost executat de romani în maniera clasică în care erau executați agitatorii de mulțimi, crucificarea. Dar la scurt timp după ce a fost îngropat, femeile i-au găsit mormântul gol și au dat de știre repede, convinse că a înviat din morți. Primii creștini au descris aparițiile sale de după înviere, transmițând încredere că mesajul său era adevărat. Mesajul: iubiți-vă așa cum v-am iubit eu. Creștinii sărbătoresc nașterea lui Isus în decembrie, de Crăciun, iar suferința, moartea și învierea Lui în timpul săptămânii sfinte primăvara. La ceremonia botezului, o spălare de păcate și o primire în comunitatea creștină, reamintesc de botezul lui Isus când a lăsat în urmă viața sa ca tâmplar. În ritualul Comuniunii, creștinii mănâncă pâinea și beau vinul binecuvântate ca trupul și sângele lui Isus, reamintinfd de ultima cină a lui Isus. Sunt două miliarde de creștini în întreaga lume, reprezentând aproape o treime din populația lumii. Islamul a început acum 1400 de ani cu un bărbat de o mare virtute, care medita într-o peșteră din munte, în deșertul Arabiei. Bărbatul era Mahomed. A fost vizitat de un mesager divin, din nou îngerul Gabriel, Jibril în arabă, transmițându-i Cuvântul lui Allah, singurul dumnezeu lui Abraham. În următorii câțiva ani, a primit tot mai multe mesaje, și le-a memorat și le-a predat altora. Versurile pe care le recita erau pline de vorbe înțelepte, rime frumoase, și metafore misterioase. Dar Mahomed era un negustor, nu un poet. Mulți au fost de acord că versurile erau într-adevăr cuvintele lui Dumnezeu, iar acești credincioși au devenit primii musulmani. Cuvântul „islamist" înseamnă „cel care se predă", adică o persoană care se supune voinței lui Dumnezeu. Cele mai importante cinci îndatoriri ale unui musulman sunt numite Cei Cinci Stâlpi: Shahada, musulmanii declară public că nu există alt d-zeu decât Allah, și că Mahomed e ultimul său profet; Salat, ei se roagă de cinci ori pe zi cu fața la Mecca; Zakat, fiecărui musulman i se cere să dea săracilor 2 sau 3% din venitul lor net; Sawm, postesc în timpul zilei timp de o lună în postul Ramadanului pentru a-și face voința mai puternică și a-și întări credința în Dumnezeu; și Haji, o dată în viață, fiecare musulman trebuie să facă un pelerinaj la orașul sfânt Mecca, pregătindu-se pentru clipa când vor sta înaintea lui dumnezeu pentru a fi judecați și considerți vrednici sau nu de viața eternă alături de El. Cuvintele lui Dumnezeu, revelate profetului timp de 23 de ani, sunt adunate în Coran, care se traduce literal „recitare". Musulmanii cred că e singura carte sfântă care nu a fost coruptă de oameni. Mulți o mai consideră a fi cea mai frumoasă operă literară în limba arabă. Islamismul e a doua mare religie din lume, practicată de mai mult de 1,5 miliarde de musulmani din toată lumea. Religia a fost un aspect cultural pe parcursul întregii sale existențe, și există nenumărate variații ale practicii sale. Comun tuturor religiilor e căutarea sensului dincolo de vanitățile deșarte și realitățile existenței, dincolo de păcat, suferință, și moarte, dincolo de frică, și dincolo de noi înșine.