Criptografie și chei publice: Ce sunt acestea?

Brit: După Al doilea război mondial, cu mare parte a Europei în ruine, tensiunea între Uniunea Sovietică și Statele Unite au crescut. Era clar că viitoare superputere globală trebuia să aibă capacitatea de a lansa și apăra susținut atacuri nucleare cu rachete balistice intercontinentale. În America de Nord, cel mai vulnerabil atac a fost deasupra Polului Nord. Astfel că, în 1958,Statele Unite și Canada și-au unit eforturile sub ceea ce este cunoscut ca NORAD, adică North American Aerospace Defense Command. O linie importantă de apărare era formată de un scut terestru semiautomat. Consta într-un sistem automat din peste 100 de radare cu rază lungă, distribuite în America de Nord. Ele erau conectate la stații de radare computerizate care transmiteau datele înregistrate folosind linii telefonice sau unde radio. Toate aceste informații de la radare erau trimise la un centru primar de avertizare subteran situat la o milă adâncime, în muntele Cheyenne din Colorado. Această comunicare între sisteme automate a permis operatorilor să ia decizii în fracțiuni de secundă, folosind informațiile primite și procesate automat de calculatoare. Această idee de comunicare online a fost repede adaptată și dezvoltată de către universități în anii care au urmat, pe măsură ce s-a înțeles potențialul unei rețele de calculatoare. Man: Ceea face ca o rețea de calculatoare să fie importantă este faptul că angajații -- membrii unei echipe care pot fi situați în diverse locuri pe glob -- nu doar țin legătura unii cu alții, dar și folosesc în comun datele cu care ei lucrează mereu. Evident, aceasta face diferența în privința proiectării, organizării și executării tuturor sarcinilor de natură intelectuală. Dacă vom ajunge la momentul în care totul este prelucrat electronic, iar noi doar ne vom identifica folosind un card de plastic pe care îl punem în aparat, atunci îmi imaginez că se va putea trece și la plata instantanee cu card bancar, transferuri pe loc cu cecuri, ceea ce înseamnă tot o rețea. Brit: Transferurile de bani sunt doar o parte din multele aplicații în creștere care necesită o criptare sigură. Pe măsură ce internetul a ajuns la tot mai multe milioane de utilizatori, a apărut o nouă problemă. Astfel, pentru criptare trebuia ca, mai întâi, cele două părți să partajeze un număr secret, denumit cheie. Dar cum puteau două persoane care nu s-au întâlnit niciodată să stabilească o cheie secretă, fără ca Eve, cea care spionează neîncetat, să o afle și ea? În 1976, Whitfield Diffie și Martin Hellman au conceput un truc uimitor. Mai întâi, hai să îl explorăm folosind niște culori! Cum pot Alice și Bob să stabilească de comun acord o culoare, fără să o afle Eve? Trucul se bazează pe două observații: prima - este ușor să amesteci două culori și să o obții pe a treia; a doua observație - fiind dată culoarea compusă, este greu de revenit la culorile inițiale. Acesta este mecanismul pe care se bazează un lacăt: ușor într-un sens, greu în celălalt sens. Este ceea ce se numește funcție cu sens unic. Bun, rezolvarea este următoarea: Mai întâi, cad de acord public în privința unei culori, să zicem galben. Apoi, Alice și Bob își aleg fiecare propria culoare privată, mixează cu cheia publică, galben, pentru a-și ascunde culorile lor private. Acum, Alice își păstrază culoarea sa secretă și îi trimite lui Bob doar amestecul său, iar Bob își păstrează secretă culoarea lui și îi trimite lui Alice doar mixul obținut de el. Iată în ce constă trucul: Alice și Bob adaugă propriile culori la amestecul primit de la celălalt și astfel ajung la culoarea secretă partajată doar între ei doi. Observi că Eve nu poate să determine care este această culoare, căci ea ar trebui să știe culorile private ale fiecăruia dintre cei doi. Acesta este trucul cel isteț! Bun, să facem același lucru cu numere: avem nevoie de o procedură numerică care să meargă ușor într-un sens și foarte greu de realizat în celălalt sens.