Revoluția Neolitică

Când oamenii se gândesc la Neolitic, deseori se gândesc la Stonehenge, imaginea emblematică a acestei perioade timpurii. Construit undeva prin anul 3000 î.e.n. și plasat pe Câmpia Salisbury din Anglia, este o structură mai mare și mai complexă decât tot ce s-a construit înaintea sa în Europa. Stonehenge este un exemplu al progreselor culturale declanșate de revoluția neolitică—cea mai importantă dezvoltare din istoria omenirii. Faptul că astăzi locuim în case și apartamente, în sate și orașe, aflați în preajma altor oameni și având legi care ne asigură protecția, mâncare din plin și, implicit, timp liber, sunt toate rezultatul revoluției neolitice, care a avut loc acum aproximativ 11.500-5.000 de ani. Revoluția care ne-a condus spre stilul nostru de viață a fost dezvoltarea tehnologiei necesare pentru a planta și a culege recoltele și domesticirea animalelor.

Înainte de revoluția neolitică, oamenii trăiau ca nomazi, schimbându-și adăpostul odată la câteva luni, căutând mereu hrană și neavând la ei nimic care nu putea fi pus într-un buzunar sau într-un sac. Schimbarea spre stilul de viață neolitic a fost extraordinară și a condus spre belșugul (hrană din plin, prieteni și o casă primitoare) de care ne bucurăm și astăzi.

Stonehenge, cca. 3.000 î.e.n, Câmpia Salisbury, Anglia

Schimbările masive ale traiului oamenilor s-au reflectat și în cadrul tipurilor de artă pe care aceștia le realizau. Sculptura neolitică a devenit mai voluminoasă, în mare parte deoarece oamenii nu mai trebuiau să o transporte; ceramica a devenit mai populară și era folosită pentru a depozita hrana recoltată din ferme. În această perioadă, a apărut alcoolul, precum și arhitectura, cu decorația sa interioară și exterioară. Pe scurt, oamenii s-au stabilit într-un singur loc, trăind acolo an de an.

Pare puțin probabil ca monumentul Stonehenge să fi fost construit de către nomazi în perioada Paleoliticului. Ar fi fost o risipă să se fi alocat atât de mult timp și energie pentru construirea unui monument într-un loc în care poate nomazii nu s-ar fi întors niciodată sau în care ar fi revenit rareori. Până la urmă, efortul de a-l construi a fost extraordinar. Stonehenge are o circumferință de aproximativ 100 de metri, iar rocile care compun inelul exterior cântăresc în jur de 50 de tone; pietrele mai mici având circa 6 tone, au fost aduse dintr-o carieră de piatră aflată la o distanță de cel puțin 700 de km. Scopul monumentului Stonehenge este neclar, însă proiectarea, planificarea și execuția acestuia ar fi putut fi realizate doar de o cultură în care autoritatea era indiscutabilă și care a fost capabilă să adune sute de oameni care să facă o muncă grea pentru perioade extinse de timp. Aceasta este o altă caracteristică a perioadei neolitice.

Cranii învelite în ipsos din perioada neolitică premergătoare olăritului, 6.000-7.000 î.e.n., descoperite în cadrul sitului arheologic din Yiftah'el din Galileea Inferioară, Israel

Perioada neolitică ne-a oferit primele dovezi ale practicii religioase, o inspirație perpetuă pentru arte. Probabil că cele mai fascinante sunt craniile învelite în ipsos găsite în jurul zonei Levantului, în cadrul a șase situri arheologice, inclusiv în Ierihon. În această perioadă a Neoliticului, circa 7.000-6.000 î.e.n., oamenii erau adesea înmormântați sub podelele caselor și, în unele cazuri, capetele le erau înlăturate și învelite în ipsos pentru a crea chipuri asemănătoare celor din timpul vieții, cu ochi făcuți din scoici și cu păr și mustăți pictate peste.

Interpretarea tradițională a acestor cranii este că ar fi oferit o cale de prezervare și de venerare a străbunilor de sex masculin. Oricum, un studiu recent a arătat că printre cele 61 de cranii învelite în ipsos care au fost descoperite, au existat și unele de femei și copii. Poate că aceste cranii nu sunt neapărat obiecte religioase, ci, mai degrabă, sunt imagini puternice realizate pentru a-i ajuta pe cei îndurerați în urma pierderii persoanelor dragi.

Oamenii neolitici nu au avut o limbă scrisă, deci poate că nu vom ști niciodată (cel mai timpuriu exemplu de scriere a fost cel dezvoltat în Sumer, Mesopotamia, spre sfârșitul mileniului IV î.e.n. Cu toate acestea, sunt experți care consideră că cele mai vechi forme de proto-scriere s-au dezvoltat de-a lungul perioadei neolitice).

Eseu scris de Dr. Senta German