Bestiarul

Ați auzit vreodată că elefanții se sperie de șoareci? Sau că vulpile sunt viclene? Aceste caracterizări ale animalelor provin dintr-o carte medievală numită Bestiar sau "Cartea bestiilor". Deși aceste tipuri de cărți nu sunt foarte cunoscute în prezent, cunoașteți cu siguranță o parte din conținutul lor. Creaturile magice din seria Harry Potter sunt inspirate direct din bestiarele medievale. În text regăsim descrieri de unicorni, de păsări Phoenix, de bazilisci și de centauri, dar dacă veți scrie greșit "bestiar" într-o căutare Google, veți regreta.

Bestiarul este o enciclopedie medievală care descrie o selecție de animale, plante și pietre prețioase. Unele sunt reale, altele nu. În fiecare rubrică există o descriere a trăsăturilor fizice, o prezentare generală a caracteristicilor animalului și o enumerare a trăsăturilor morale. Multe versiuni ale acestor cărți includ ilustrații. Este important să reținem că bestiarele au apărut înainte tiparului. Au fost copiate de mână în diferite perioade și regiuni, ceea ce a dus la o serie de variații.

Lipsa de informații științifice din fiecare însemnare le face interesante de citit. De exemplu, Bestiarul descrie castorul ca pe un animal blând ale cărui testicule au proprietăți medicinale. Dacă un castor simte că este vânat, își va smulge testiculele și le va arunca spre vânător pentru a-și salva viața. Dacă același castor va fi vânat a doua oară, se va ridica pe picioarele din spate și îi va arăta vânătorului că îi lipsesc testiculele, așa că vânătorul îl va lăsa în pace. Textul oferă apoi o morală creștină, precizând că "orice om care ține seamă de porunca lui Dumnezeu și dorește să trăiască în abstinență ar trebui să-și lepede toate viciile și faptele rușinoase și să le arunce înaintea diavolului" (sursa).

Bestiarul este alcătuit din mai multe componente. Cea mai mare parte a textului provine din Fiziologul, un text grecesc din secolul II scris de un autor anonim. De asemenea, include și comentarii relevante din partea altor autori din antichitate precum Aristotel, Herodot, Pliniu cel Bătrân și Aelian. Etymologiae a lui Isidor din Sevilla, arhiepiscopul din secolele V și VI, constituie o parte semnificativă din text. Acelor texte timpurii le-au fost adăugate comentarii și morale creștine.

Bestiarul începe cu o relatare a poveștii facerii lumii din Geneză. Un eveniment important este acela în care Adam, primul om, denumește toate animalele. Scena aceasta este adesea inclusă în bestiarele ilustrate. Isidor din Sevilla considera că numele animalelor aveau o semnificație anume. El credea că studiul etimologiei numelor animalelor ar putea dezvălui ceva despre caracterul fiecărui animal în parte.

Conținutul Bestiarului, în mod special părțile moralizatoare, poate fi găsit în multe texte medievale, de la predici la basme. "Povestea preotului maicilor" de Geoffrey Chaucer, o întâmplare cu animale din Poveștile din Canterbury, se folosește de cele scrise în Bestiar. Personajele principale sunt o vulpe șireată și Chanticleer, un cocoș viclean și egoist.

Bestiarul a fost o carte extrem de populară în Evul Mediu, iar până astăzi au supraviețuit mai mult de 130 de copii medievale. Aceste copii provin de pe tot întinsul Europei de Vest. Cele mai timpurii manuscrise datează din secolul X și multe au supraviețuit din secolele XIII și XIV. Multe ilustrații erau pictate de artiști care nu văzuseră niciodată animalul în sine și care se ghidau după descrierea trăsăturilor fizice ale acestuia. Textul Bestiarului avea influență, dar la fel de influente erau și aceste ilustrații portabile ale animalelor, care serveau ca modele pentru animalele din alte manuscrise, sculpturi în piatră, picturi pe pereți, vitralii sau alte mediumuri de lucru.

Eseu scris de Dr. Nancy Ross