Conţinutul principal
Curs: Istoria artei > Unitatea 5
Lecția 2: Manuscrisele medievaleViziuni ale Paradisului în Evul Mediu Global
Scris de Dr. Bryan C. Keene
Cuvântul "paradis" deseori descrie un loc idilic și neîntrecut în frumusețe, dar mai poate face referire și la o mentalitate armonioasă și fericită. Mai multe religii ale lumii împărtășesc aceste concepții ale paradisului, dar căile prin care să-l localizeze—fie că este un loc fizic, un tărâm metafizic precum raiul sau o stare de transcendență—au variat destul de mult. Imaginea de mai sus arată divinitatea hindusă cu piele albastră, Krishna (o încarcare a lui Vishnu, "păstrătorul"), transplantând sacrul arbore din rai. Acesta cară copacul pe pământ alături de soția sa, Satyabhama, călătorind pe o ființă mitică, precum un vultur, numită Garuda. La dreapta, zeul cu mulți ochi, Indra și consoarta sa, sunt martori la eveniment.
Expoziția Pathways to Paradise: Medieval India and Europe (2018) a prezentat o selecție de manuscrise iluminate și obiecte de lux din Asia, Africa și Europa care ne vorbesc despre căutările indivizilor pentru păduri sacre, pietre prețioase și ghidaj spre iluminare. Acest eseu vorbește despre o parte din obiectele de la expoziție.
Un Ev Mediu global
Majoritatea manuscriselor din colecția Muzeului Getty au fost realizate în Europa de Vest, din sec. IX până în sec. XVI, cu exemplare adiționale din importante centre ale lumii bizantine (Imperiul Roman de Răsărit), Armenia, Etiopia și alte locații. Astfel de expoziții ne ajută la extinderea narativelor tradiționale despre Evul Mediu european pentru a lua în considerare un Ev Mediu global al conexiunilor . Procedând astfel, obiectele din colecție, precum Coranul de secol IX din Tunisia (deasupra), un voal de mătase dintr-o Evanghelie bizantină de sec. XIII și o pagină dintr-o Evanghelie de secol XV din Etiopia (ambele dedesubt) găsesc noi relații între ele și față de filele din manuscrisele budiste, împrumutate de la Los Angeles County Museum of Art—toate acestea incluzând zone pictate cu pigmentul albastru indigo, care se aducea în acele vremuri din India, de obicei.
Imperiile din subcontinentul indian, Munții Hindukuș și Platoul Tibetan sau Himalayan au împărtășit legături istorice cu principatele din vest, de la greci și romani la regatele persane, creștine și islamice din Asia Centrală sau Africa de Est. În mod similar, oamenii din Europa și regiunea Mediterană au avut contact cu și au dezvoltat idei imaginate despre tărâmul Indiei—oamenii săi, religiile și minunile naturale—încă din cele mai vechi timpuri. Arta din Gandhara (Pakistanul și Afganistanul de astăzi), de exemplu, combina elemente grecești, romane și persane cu tradiții locale, demonstrând lunga istorie a contactului din această intersecție a civilizațiilor.
În cadrul expoziției, un cap superb sculptat gandharan al unui bodhisattva—un adept iluminat al lui Buddha care îi ajută și pe alții să atingă Nirvana (eliberarea din ciclurile dorințelor și suferinței)—întâmpină vizitatorii la intrarea în galerie. O statuie aproape completă de la Norton Simon Museum oferă o primă impresie despre numeroasele influențe culturale (bodhisattva-ul Maitreya poartă o togă de stil greco-roman), iar un relief de la LACMA îl înfățișează pe Buddha Shakyamuni stând lângă o coloană corintică, alt aspect ce ne arată inspirația romană.
Evul Mediu (circa 500–1500) a fost martorul creșterii mișcărilor și schimburilor dintre Europa, Bizanț, lumea islamică și India. Una din figurile istorice a cărei moștenire leagă toate aceste culturi este Alexandru cel Mare (356–323 î.e.n.), ale cărui campanii militare l-au purtat din Macedonia și până în nord-vestul Indiei. Această arie de răspândire explică o parte din arta a unor regiuni precum Gandhara. Puține relatări contemporane cu acesta mai supraviețuiesc și astăzi, dar scriitorii clasici și medievali din Europa, Asia Centrală și India au păstrat amintirea liderului macedonean prin intermediul istoriilor, cronicilor și romanțelor.
Rudolf von Ems (circa 1200–1254) a bazat această cronică a lumii pe surse romane, care îl înfățișează pe Alexandru ca și un lider ideal din "est". Conform textului, Alexandru a sperat să găsească paradisul pământesc mitologic în timpul campaniilor sale militare din Asia. Într-una din călătorii, un om în vârstă i-a oferit conducătorului o piatră prețioasă despre care se credea că vine din paradis, care cântărea mai mult ca oricare altă nestemată. Când piatra a fost spartă și pisată într-o pudră, a devenit ușoară și fără valoare. Mesajul perceput de Alexandru a fost că domnia sa va fi măreață în timpul vieții, dar uitată odată cu moartea sa, un paradox având în vedere că faima sa persistă și astăzi.
Moștenirea interculturală a lui Alexadru cel Mare este prezentă și într-un text persan de sec. XV din Iran numit Khamsa lui Nizami (1141–1209). În urma campaniilor militare din Africa de Est, India și China, liderul lumii Iskandar (Alexandru cel Mare în limba persană) începe o călătorie pentru a căuta Fântâna Nemuririi. Nizami a scris că apele magice dătătoare de tinerețe curgeau dinspre Polul Nord. Profeții Khizar și Ilyas îl ghidează pe Iskandar printr-un loc numit Tărâmul Întunericului, dar aceștia ascund pârâul Fântânii. Tradițiile bogate ale manuscriselor iluminate despre Alexandru/Iskandar conectează regiuni îndepărtate din Eurasia din vremuri antice spre modernitatea timpurie, mai ales episoadele despre fapte și întâlniri fastastice, precum călătoriile sale sub apă sau în ceruri.
Cartografierea lumii premoderne: o vedere din Europa
O hartă de un metru și jumătate lungime, creată de cartograful Vesconte Maggiolo (1478–1530) în 1516 oferă un punct de legătură. Din India și Asia Centrală spre Estul Caraibelor și Americile din vest, harta prezintă o vedere amplă a lumii, după cum era ea înțeleasă de un om care trăia în Napoli la începutul secolului XVI (exlorează aici harta la rezoluție mare).
De-a lungul Afro-Eurasiei, Vesconte Maggiolo a reprezentat corturi și conducători pe tron pentru a marca regatele importante cunoscute lui, precum Maroc, Franța și Persia. Insule multicolore indică locuri de basm pentru mineritul nestematelor, producția de mătase și ale comerțului cu mirodenii, toate derivând dintr-o lungă tradiție literară și vizuală din zona Mediteranei. Un rondel cu Fecioara și Pruncul, situat în Oceanul Atlantic pe lângă mai multe vase care se întorc în Europa, sugerează interesele misionare și mercantile ale acelor vremuri.
Pe hartă, paradisul lumesc cunoscut ca și Grădina Edenului apare în regatul Părintelui Ioan, un rege creștin mitic arătat aici în Africa (în vecinătatea Etiopiei), dar care era asociat și cu India sau alte tărâmuri estice. Cartea biblică a Genezei descrie Grădina ca fiind la sursa a patru râuri: Pison (probabil în Siria), Ghihon (probabil în Etiopia) și Tigru și Eufrat (în Mesopotamia antică, azi predominant în Irak). Artistul unui manuscris devoțional realizat în regiunea Anglia de Est, a notat râurile și le-a înfățișat ieșind dintr-o livadă înconjurată de ziduri, unde Dumnezeu i-a plasat pe Adam și Eva.
Scriitorul dominican Vincent de Beauvais (1184–1264) a scris o cuprinzătoare istorie a lumii care începea cu povestea biblică a creației și se întindea până în anul 1254. Acesta și-a derivat cunoștințele despre Orient dintr-o serie de surse, precum autorul roman Solonius (sec. III) și misionarul franciscan Giovanni da Pian del Carpine (c. 1185–1252). Asemenea, Vincent de Beauvais localizează Grădina Edenului nu în Etiopia, ci dincolo de India și Insula Taprobane (Sri Lanka). Cu alte cuvinte, paradisul era un loc, practic, inaccesibil în imaginația spațială a scriitorilor, cititorilor și privitorilor sedentari din Europa.
Bazându-ne pe descrierile din text, iluminatorul a reprezentat un elefant, un grifon și oameni cu piele albastră purtând veșminte indigo. De asemenea, autorul menționează mărfuri de export din Asia de Est precum mirodenii și fildeș, dar și nestemate considerate ca provenind din râurile paradisului (detaliul de mai jos arată pietre purpurii, roșii și verzi într-unul dintre pârâuri). Relația dintre nestemate și India este o temă explorată în expoziție printr-o serie de obicete produse din regiunea Rin-Maas a Europei și până în regiunile Jammu și Kașmir din India.
Nestemate infinite: Piatra Çintemani
Oamenii, manuscrisele și obiectele de lux se mișcau cu o frecvență considerabilă pe tot întinsul lumii premoderne. O placă de fildeș (rândul din mijloc, dedesubt, a doua de la stânga), de exemplu, probabil că a provenit dintr-un colț de elefant african care, odată cioplit, a decorat o Evanghelie din Europa Centrală. Bucățile de sticlă colorată probabil că simulau rubine și smaralde, pietre prețioase adesea aduse din Asia Centrală și India și care trimiteau simbolic la descrierile Ierusalimului Ceresc din Apocalipsa lui Ioan.
Alte materii prime precum safirele, turcoazul, aurul și argintul erau mărfuri foarte apreciate. Multe culturi și religii atribuie proprietăți magice sau vindecătoare nestematelor sau metalelor, iar aceste asocieri implică adesea idei despre divin și viața de apoi. În timp ce anumite mărfuri—precum bijuteriile, amuletele și relicvarele—erau foarte portabile și, astfel, aveau potențialul de a traversa distanțe mari, alte obiecte—precum coroanele, lămpile cu ulei și statuile votive—puteau deservi audiențe locale de la curțile regale, temple sau altare.
Preoții budiști din Nepal, de exemplu, purtau coroane de forme care erau menite să amintească de diviziunea universului în pământ, atmosferă și rai, o temă cosmologică complementată de nestemate. O sculptură votivă mică din cupru aurit a zeiței budiste Vasudhara, împodobită cu pietre semiprețioase, dispune de un loc pentru grăunțe, un orificiu pentru apă, o nestemată și un manuscris sacru, toate fiind simboluri ale paradisului și prosperității.
Poveștile din viața lui Buddha au ajuns la audiențele europene printr-un proces lung de traduceri din sanscrită în arabă, georgiană, greacă și, în final, latină și germană. Viniete din viața "celui luminat" au devenit parte a hagiografiei sfinților creștini Iosafat și a mentorului său spiritual, Barlaam (numele Iosafat derivă din cuvântul din sanscrită bodhisattva). Autorul Rudolf von Ems (c. 1200–1254) a scris despre un prinț indian pe nume Iosafat care meditat sub un copac după ce a văzut boala, bătrânețea și moartea pentru prima dată, după ce își petrecuse toată viața de până atunci într-un palat. Într-o pădure sacră, Iosafat l-a întâlnit pe negustorul și misionarul creștin Barlaam, care i-a oferit lui Iosafat o piatră prețioasă (cunoscută ca și çintemani în sanscrită sau triratna în pali).
Într-un manuscris tibetan de secol XIII, Ashtasarika Prajnaparamita (Perfecțiunea Înțelepciunii), modelul design-ului çintemani, cu trei puncte, poate fi văzut pe fundalul celor trei pagini, precum și pe stofa care pornește din tronul lui Buddha (partea de sus). Același model poate fi văzut pe manuscrisul nepalez de secol XIII, Paramartha Namasangiti, arătat deasupra. Conceptul unei nestemate protectoare sau care îndeplinește dorințe își are originea în texte sacre hinduse și budiste, dar, în cele din urmă, simbolul acesta a devenit un motiv favorit pe stofele luxuriante de pe tot întinsul Imperiului Persan, lumii islamice, Asia de Est și în Europa. După cum a demonstrat medievalistul Jarosav Fulda, reprezentări sculptate pot fi găsite în mormintele sasanide de la Naqsh-e Rustam, la nord-vest de Persepolis, Iran, iar modelul textil era reprezentat pe veșmintele figurilor sfinte încă de prin secolul IX în Cartea din Kells.
Au fost găsite și reprezentări picturale ale design-ului în picturi budiste din Dunhuang și până în Tibet, Bihar și în alte locuri. Marginile din jurul scenelor din Prajnaparamita sunt strâns legate de textilele de bumbac și mătase din India și lumea islamică, în special din Persia, sugerând că modelul çintemani a fost transmis prin intermediul comerțului cu bumbac. În cadrul expoziției, o serie de obiecte pun în evidență aceste conexiuni globale.
În Nepal, Çintemani Lokesvara este una din multitudinea de forme ale bodhisattva-ului Avalokitesvara, care reprezintă compasiunea. Acesta apucă într-o mână piatra ce îndeplinește dorințe—çintemani—iar cu cealaltă mână îi primește pe credincioși, care ar fi vizitat sculptura în cadrul unui altar. O bucată de rochie sau țesătură de mobilier cu design-ul çintemani din Bursa sau Istanbul este un punct central al expoziției—firele metalice argintii de pe satinul de aur și mătase roșie fiind cu adevărat uimitoare.
Cu 20 de manuscrise, peste 20 de monede, 15 obiecte de lux, trei sculpturi și o țesătură, expoziția includea numeroase posibile cărări spre paradis. Vă încurajăm să reflectați la propriile voastre idei despre cum să atingem un stadiu al perfecțiunii absolute într-o lume agitată ca a noastră.
Acest eseu a fost publicat inițial în the iris (CC BY 4.0)
Resurse adiționale:
Sheila Blair and Jonathan Bloom. Images of Paradise in Islamic Art (Hood Museum of Art, Dartmouth College 1991)
Bryan Keene, Gardens of the Renaissance (J. Paul Getty Museum, 2013)
Bryan Keene, ed. The World in a Book: Manuscripts and a Global Middle Ages (J. Paul Getty Museum, 2019)
Bryan Keene and Morgan Conger, “Sestieri al paradiso: l’India e l’Europa nel Medioevo,” in Alumina Pagine Miniate, no. 60 (Jan.-Mar. 2018), pp. 50-57
James McHugh, “The Incense Trees of the Land of Emeralds: The Exotic Material Culture of Kamasatra,” in the Journal of Indian Philosophy, no. 39 (2011), pp. 63-100
James McHugh, “Gemstones,” in Brill’s Encyclopedia of Hinduism, ed. Knut A. Jacobsen, Helene Basu, Angelika Malinar, Vasudha Narayana (2012)
Pratapaditya Pal, Art of Nepal: A Catalogue of the Los Angeles County Museum of Art Collection (1985)
Pratapaditya Pal, Indian Paintings: A Catalogue of the Los Angeles County Museum of Art Collection (1993)
Pratapaditya Pal, Puja and Piety: Hindu, Jain, and Buddhist Art from the Indian Subcontinent (2016)
David T Sanford, “Identification of Three Miniatures in the Nasli and Alice Heeramaneck Collection,” in Artibus Asiae, vol. 32, no. 1 (1970), pp. 42–47
Alessandro Scafi, ed. The Cosmography of Paradise: The Other World from Ancient Mesopotamia to Medieval Europe (Warburg Institute 2016)
Vrei să te alături conversației?
Nici o postare încă.