Model, repetiție și ritm, varietate și unitate

Când o imagine sau un obiect este repetat într-o lucrare de artă sau a unei părți a lucrării, aceast lucru se numește fie motiv decorativ, fie repetiție.

Repetiția poate fi mai puțin structurată față de un motiv decorativ, care este mai regulat. Ambele pot fi folosite pentru a crea ritmul în compoziția plastică, precum vom discuta în rândurile de mai jos. Baza de mari dimensiuni a statuii din bronz Vairochana Buddha, a Dinastiei Ming (China), este compusă din mii de mici bodhisattva (ființe iluminate care au ales să rămână pe Pământ pentru a-i ajuta pe ceilalți să obțină iluminarea) care par astfel să servească la susținerea lui Buddha, la figurat vorbind, dar și din punct de vedere vizual. Repetiția lor este foarte regulată, obținând astfel un motiv decorativ clar. Acest lucru este valabil și pentru mandala budistă din sec. IX. Motivele decorative, în ambele cazuri, subliniază unitatea scopului comun împărtășit de miile de figuri, fiecare întruchipând idealul compasiunii.

Ritmul este tempo-ul vizual stabilit prin repetiția elementelor dintr-o operă de artă sau dintr-o operă arhitecturală. Arcadele și coloanele Marii Moschei din Cordoba sunt un bun exemplu. Acestea sunt spațiate foarte uniform, dând un ton unitar clădirii. Acest lucru este mai apoi înviorat de către ritmul creat de motivul decorativ cu dungile de pe arcade.

Pentru contrast, ne putem uita la pictura lui Jackson Pollock, Ritm de toamnă (nr. 30). Pollock era un fan al muzicii jazz și a încercat să surprindă câteva din ritmurile sale libere, sincopate. Lucrările rezultate prin tehnica drip-painting (adică pictură picurată; acestea au fost realizate pe pânze de mari dimensiuni întinse pe podeauna atelierului său) oferă compoziții libere, improvizate. În ciuda lipsei unei structuri formale, există un ritm clar care parcurge orizontal întinsul picturii, iar Pollock se folosește de titlul lucrării pentru a ne atrage atenție asupra acestuia.

Varietatea este folosirea diferitelor elemente vizuale în cadrul unei lucrări, în timp ce unitatea se referă la senzația că toate părțile unei lucrări se armonizează împreună. Acestea nu trebuie să fie neapărat contrare, deoarece o lucrare plină de varietate poate avea și unitate.

Mandala budistă de mai devreme este un exemplu excelent. Spre deosebire de statuia de bronz a lui Buddha a Dinastiei Ming, unde mai toți bodhisattvas sunt identici între ei, cei din mandala budistă sunt reprezentați individual. De la distanță, toți devin unul, exprimând o mare unitate, dar luați pe rând, fiecare ca și un obiect al contemplației devoționale, vom vedea că aceștia conțin mai multă varietate decât ne poate părea la prima vedere.