Găsirea cărților

Cărțile adoră să se ascundă de noi. Iar atunci când ești sigur că ți-ai lăsat cartea pe masa din bucătărie, o găsești lângă fotoliul din sufragerie. Pe măsură ce umblăm cu mai multe cărți simultan, devine din ce în ce mai greu să ținem minte pe unde le-am pus. În Evul Mediu era și mai greu să localizezi o carte anume. Spre deosebire de astăzi, cărțile medievale nu aveau o dimensiune standard, deci nu puteai face niște teacuri rezonabile—ceea ce ar putea aduce puțină ordine haosului. Găsirea unei cărți era dificilă și din cauză că punerea titlului pe cotor nu se inventase încă.

Deci, cum își găseau cititorii medievali cărțile, mai ales când dețineau foarte multe? Răspunsul este legat de un truc ingenios, asemănător cu GPS-ul modern: o carte era etichetată cu un identificator unic (un număr de raft) care era introdus într-o bază de date (un catalog al bibliotecii), care putea fi consultat la rândul său cu un obiect portabil (o versiune mică a catalogului). Iată cum să-ți faci traseul spre o carte anume într-o bibliotecă medievală.

Cea mai eficientă metodă de a găsi o carte în Evul Mediu era să-i atribui un număr de raft și s-o aranjezi în ordinea secvențială corectă pe raftul respectiv. Încă este o practică comună în bibliotecile moderne, din motive întemeiate: atâta timp cât este pusă corect, vei putea s-o găsești rapid. Aceste numere de raft sunt de diverse forme. Cu cât o bibliotecă deținea mai multe cărți, cu atât deveneau mai complexe numerele de raft. Cel mai simplu tip de ordonare pur și simplu spunea despre carte că este "al XII-lea volum" din dulap (imaginea de mai sus).

În mod similar, în colecțiile mici, cărțile erau marcare cu litere. În Prioria Betleem, de lângă Bruxelles, fiecare volum din această colecție de cărți scrise în neelandeza medie a primit o literă, care a fost plasată pe forzațul anterior, alături de un titlu scurt. Primul volum din această mini bibliotecă era o copie de secol XIV a lucrărilor misticului Hadewijch (deasupra), iar pe pagina respectivă încă putem descifra "Visiones haywigis. A", care arăta că era prima carte de pe raft.

Bibliotecile mai mari—de peste 26 de cărți—aveau nevoie de un sistem de ordonare mai sofisticat. Unul ingenios este găsit în manuscrisele plasate pe standurile de citit, precum cele folosite în bibliotecile cu lanțuri. Numărul de ordine avea două componente: o literă care trimitea spre standul potrivit și un număr care indica poziția cărții pe raft. Fiindcă manuscrisele erau plasate pe ambele laturi ale standului, a fost adăugată culoare pentru a le diferenția: numere roșii pentru cărțile din partea dreaptă, numere negre pentru cele din stânga.

Eticheta cu numărul de raft de pe coperta Pharsaliei lui Lucan (dedesubt) ("Q 2") este o variație a acestui sistem. Aici, litera a fost scrisă cu roșu, indicând pe ce parte a standului să fie așezată. Acest lucru ne arată că proprietarul cărții, Abația benedictină din Edmond, lângă Amsterdam, deținea în sec. XV o bibliotecă cu standuri. Precum un GPS modern, eticheta "(roșu) Q 2" leagă manuscrisul de o locație unică: este a treia carte de pe partea dreaptă al celui de-al XVI-lea stand.

A avea o locație atribuită este un lucru util, desigur, dacă există și o bază de date în care să căutăm locația unei cărți. Cum altfel am putea ajunge la Pharsalia lui Lucan sau măcar să știm dacă există în bibliotecă? Catalogul unei biblioteci este această bază de date. Până pe la 1200, lista cu conținuturile unei biblioteci monahice era deseori doar un inventar: se nota prezența unei cărți, dar nu și locația sa. Mai târziu în Evul Mediu vedem apariția la scară largă a cataloagelor reale care ofereau și locația cărților. Unele dintre ele au fost scrise sub forma unei cărți (după cum vom vedea imediat), iar altele erau afișate pe peretele bibliotecii.

Un catalog mare de perete supraviețuiește de la Abația Lopsen de lângă Leiden: măsura inițial 800x590 mm (deasupra). Cărțile din această listă sunt numerotate secvențial (1, 2, 3 etc.) în cadrul unor categorii precum "cărți citite în timpul meselor" (libri refectoriales) și "cărți pentru dezvoltarea spirituală personală" (libri devoti et utiles). Totuși, nu există vreo indicație clară despre locația obiectului (un caz similar în acest catalog de perete). Cititorii trebuiau să meargă prin bibliotecă până găseau secțiunea potrivită și apoi trebuiau să numere până găseau cartea dorită. Nu era foarte eficient.

În contrast, alte cataloage medievale târzii erau foarte clare cu privire la locația unei cărți. Au supraviețuit cataloage din mai multe biblioteci monahice din Pădurea Sonian (aflată la periferia Bruxellului) care fac referire la tipul sofisticat de ordonare pe care l-am văzut în exemplul din Biblioteca Universității Leiden de mai sus. Cele de la Prioria Zevenborren (astăzi la Bruxelles, Koninklijke Bibliotheek, MSS II 1038 și 7602, ambele începutul sec. XVI) fac referire la cărți aflate pe "partea neagră" și pe "partea roșie" a standului de citit.

Catalogul unei biblioteci cu standuri din altă abație din pădure, aproape de Prioria Rooklooster, este cel mai ingenios dintre toate. Ni se prezintă ca și o carte cu o formă aparte (astăzi la Bruxelles, Koninklijke Bibliotheek, MS II 152). Este lungă și îngustă—un format care indică faptul că a fost făcută pentru a fi ținută în mână, conform cercetărilor. Curios, dar forma paginilor se aseamănă cu filele de inventar de pe rafturile bibliotecilor cu lanțuri (a se vedea mai jos ramele de lemn). Catalogul de mână de la Rooklooster probabil că a fost copiat direct de pe astfel de liste laterale.

Ce instrument ingenios ajungea în mâinile utilizatorului. Catalogul din mâna sa prezenta două coloane, una pentru cărțile de pe partea "neagră" (stânga), a doua pentru cele de pe partea "roșie" (dreapta). Pe lângă asta, fiecare coloană este împărțită în două jumătăți. Jumătatea superioară notează cărți plasate pe raftul de sus al standului, iar jumătatea inferioară notează cărțile de pe raftul de jos (aceste rafturi se află sub stand, după cum se vede în imaginea de mai jos).

Stând în fața unui stand și cu catalogul în mână, cititorul știa exact care dintre volumele din fața lui era cel pe care îl căuta: îl putea identifica fără să-l deschidă. Un astfel de catalog medieval nu este prea diferit de un sistem modern de navigare, oferind cititorilor "coordonate GPS" către opere precum Ambrozie despre Psalmi (negru A 1) și Civitate Dei a lui Augustin (roșu A 5). Singura diferență este că nu rămânea vreodată fără baterie.

Eseu scris de Dr. Erik Kwakkel