Societăți paleolitice

Paleolitic înseamnă literalmente „Epoca de piatră”, dar era Paleolitică se referă în general la acea perioadă din istoria umanității în care căutarea hranei, vânătoarea și pescuitul erau principalele metode de obținere a hranei. Oamenii nu aveau încă experiența domesticirii animalelor și cultivării plantelor. Pentru că vânătorii-culegători nu dispuneau încă de metode agricole de a produce hrană, dieta lor era dependentă de fluctuațiile ecosistemelor naturale. Trebuiau să fie atenți ca pescuitul excesiv din lacuri să nu le epuizeze o sursa esențială de hrană sau ca secetele să nu ofilească plante importante. Pentru a asigura suficientă hrană comunităților lor, au căutat diferite metode de a profita de aceste ecosisteme, precum culesul și vânatul prin rotație.

Acesta a fost cazul pentru o mare parte din istoria umană; dar acum aproximativ 11 000 de ani aceste sisteme sociale de vânători-culegători au început să se transforme. Pe măsură ce oamenii au început să migreze și să se adapteze la noi medii, ei au început să dezvolte unelte și metode care să le permită să obţină rezultate maxime ţinând cont de constrângerile mediului în care trăiau.

Studiul oamenilor preistorici se axează deseori pe evoluția biologică și selecția naturală. Este însă la fel de important să fim atenți la evoluția socioculturală sau la metodele prin care societățiile timpurii au creat cultura. Oamenii paleotilici nu erau niște simpli oameni ai peșterilor care erau concentrați doar pe obținerea următoarei mese. Dovezile arheologice indică faptul că neandethalienii din Europa și Asia de Sud-Vest aveau un sistem de credințe religioase și ritualuri, cum ar fi înmormântările. Un cimitir aflat în peștera Shanidar din actualul teritoriul al Iraqului de Nord-Est sugerează că o familie neanderthaliană a acoperit corpul decedatului cu flori, ceea ce indică credința în viața de după moarte și un profund sens al spiritualității. De asemenea, au construit adăposturi și unelte.

Culturile au evoluat și s-au dezvoltat în contexte de mediu specifice, permițând astfel comunităților lor nu doar să supraviețuiască ci să şi prospere în moduri unice și dinamice. Dar ce este mai exact cultura? Cultura este un termen general care acoperă întreaga gamă de comportamente și tipare umane învățate, comportamente ce sunt legate adesea de supraviețuire.

Homo sapiens nu s-a schimbat din punct de vedere anatomic în ultimii 120 000 de ani, dar a suferit o evoluție culturală majoră. Drept urmare, creativitatea culturală a devenit calea principală prin care oamenii s-au adaptat naturii.

Chiar și așa, evoluția culturală nu poate fi separată de evoluția biologică întrucât evoluția unui creier uman mai dezvoltat și mai avansat, mai adaptat structurilor sociale, a permis dezvoltarea culturală. De fapt, chiar mărimea foarte mare a creierului uman a impus anumite adaptări culturale: mulți oameni de știință au teoretizat că nașterile mai dificile din cauza craniilor mai mari, perioadele de sarcină mai lungi, perioadele mai lungi de dependență a copilului față de mamă, necesitau o organizare și o comunicare socială mai avansată, toate acestea jucând un rol important în evoluția culturală a umanității.

Capacitatea unică de a fi creativ a lui Homo sapiens i-a permis exprimarea simbolică, în mod particular în contexte culturale și spirituale, cum ar fi meșteșugurile și ritualurile funerare. Aceste activități creative sunt definitorii pentru subspeciile lui Homo sapiens (omul înțelept), reprezentând caracteristici ale omului din prezent, o subspecie care se distinge prin abilităţile sale intelectuale.

Odată cu expansiunea populației umane, densitatea grupurilor umane a crescut. Acest fenomen a cauzat conflicte și competiție pentru cele mai fertile soluri si alte resurse, dar de asemenea a necesitat și cooperare. Din cauza resurselor naturale limitate, aceste comunități nu erau foarte mari, dar aveau destui membri pentru a facilita un anumit nivel de diviziune privind munca și paza, permițând și introducerea unor tipare exogamice de reproducere, ce interziceau căsătoria între membrii aceleiași ginte, ceea ce ducea la căsătoria sau reproducerea în afara grupului.

Antropologii au fost capabili să formuleze concluzii despre oamenii din Paleolitic prin extrapolarea experiențelor comunităților de vânători-culegători din prezent, cum ar fi cele din Khoisan și din Deșertul African Kalahari. Bazăndu-se pe experiențele acestor societăți de vânători-culegători din prezent, care au în mod obișnuit aproximativ 500 de membri și bazându-se pe modelele matematice ale procesului de grup, gintele din Paleolitic aveau în jur de 25 de membri fiecare și în mod obișnuit 20 de ginte formau un trib.

De cât teren aveau nevoie aceste ginte pentru a obține hrana și apa necesară pentru supraviețuire? Antropologii au estimat că tehnologia de care dispuneau oamenii paleolitici, care au trăit între 150 000 și 12 000 de ani în urmă, ar fi necesitat peste 112 de km de teren relativ neproductiv, cu o densitate mică de resurse, sau cel puțin 16 kilometri de teren fertil pentru a satisface nevoile de bază ale fiecărei comunități mici. Totuși, luând în considerare limitele acestor comunități, aceste terenuri erau folosite ineficient comparativ cu nivelurile de productivitate actuală. Cu aceste densități, zona aferentă a Statelor Unite ale Americii din prezent ar putea susține doar 600 000 de mii de persoane, iar întreaga planetă doar 10 milioane. Pentru comparație, putem observa că populația curentă a Statelor Unite ale Americii depășește 300 de milioane de persoane, iar populația pământului are peste 7 miliarde de oameni.

Înaintea apariției agriculturii, oamenii din Paleolitic aveau puțin control asupra mediului, așa că se concentrau pe revendicarea teritoriilor și pe negocierea relațiilor cu comunitățile învecinate. În cele din urmă, grupurile au creat mici așezări temporare, de multe ori lângă surse de apă. Aceste așezări permiteau diviziunea socială a muncii iar munca era distribuită în funcție de gen. Femeile se ocupau cu culesul, gătitul și creșterea copiilor, iar bărbații se ocupau cu vânătoarea, chiar dacă nu acesta era cazul în toate societățiile paleolitice. De exemplu, unele dovezi arheologice sugerează că societățile din Paleoliticul Mijlociu din Eurasia împărțeau munca în mod egal între femei și bărbați.

Totuși, este important de remarcat faptul că relațiile dintre genuri în Paleolitic erau drastic diferite de ale noastre, ca atare, diviziunea muncii între bărbați și femei nu indica în mod necesar diferențe de influență asupra grupului. Există teorii concurente privind importanța contribuției vânatului sau culesului la asigurarea hranei grupului, dar ambele par să fi jucat un rol important.

În ce moduri se aseamănă culturile paleolitice cu culturile umane moderne?

Deseori arheologii extrapolează comportamentele vânătorilor-culegători preistorici studiind grupurile de vânători-culegători din prezent. Credeți că este o abordare concludentă? Este util să învățăm despre grupurile de vânători-culegători din prezent pentru a înțelege societățile preistorice?