Iluminarea cărților în Mediterana estică

În timpul Imperiului Bizantin, producerea de cărți avea loc la scară largă, mai ales după sfârșitul Iconoclasmului în 842. Cu toate că manuscrisele iluminate reprezintă doar 5% din această producție, sunt de mare interes pentru studiul manuscriselor bizantine din cauza cantității de informații pe care ne-o pot oferi despre paleografie și istoria artei. Studiul colofonelor și notițelor manuscriselor indică o intensă activitate în capitala imperiului, Constantinopol, mulțumită unei prezențe acolo a scriptoriilor (atelierelor) imperiale, dar și a marilor mănăstiri (precum Mănăstirea Stoudios, Hodegon etc.). Totuși, centrele aflate în provinciile imperiului (Salonic, Cipru, Palestina, Asia Mică, Muntele Athos etc.) prezintă o producție la fel de importantă.

Nu departe de capitala imperiului, Salonic era un centru proeminent al activității intelectuale, mai ales în timpul epocii paleologe. Nu putem afirma concret dacă existau una sau mai multe scriptorii în acest oraș, dar știm că mai mulți copiști locuiau și lucrau acolo. De exemplu, Teodor Hagiopetrites, scrib și miniaturist, a fost activ în oraș între 1277/78 și 1307/08. Era specializat în copierea cărților religioase, mai ales a manuscriselor biblice. Hagiopetrites nu doar că copia textul, dar crea și ilustrațiile ornamentale ale manuscriselor sale. Biblioteca Britanică păstrează printre cele mai bune exemple ale artei sale, precum Burney 21, datat la 1292, care a fost făcut pentru călugărul Gerasimos, mare sceuofilax al Mănăstirii Philokalos din Salonic.

Biblioteca Britanică deține acum un număr de manuscrise păstrate anterior în mănăstirile de la Muntele Athos, localizat în Peninsula Halkidiki, la est de orașul Salonic. În 1837, Robert Curzon a vizitat mănăstirile și a negociat achiziționarea mai multor manuscrise. Pe lângă un număr mare obținut de la Mănăstirea Karakallou (Additional 39593, 39594, 39599, 39601, 39602, 39606, 39607, 39608, 39609, 39612, 39617, 39623), Curzon a cumpărat și un lecționar de mari dimensiuni, din sec. XII (Additional 39603) de la Mănăstirea Pantocrator. În acest manuscris, textul este în forma unei cruci. Începutul fiecărei secțiuni este înconjurat de margini ornamentale mari, în timp ce fiecare pagină a textului este acompaniată de ornamente finiale și inițiale decorate.

Faptul că aceste manuscrise au fost descoperite și cumpărate de pe Muntele Athos nu înseamnă că au fost create acolo, nici nu este o dovadă a existenței uneia sau a mai multor scriptorii în mănăstiri. Multe mănăstiri de pe Athos aveau metohe (anexe) în alte părți ale Imp. Bizantin, în locuri precum Salonic, Cipru sau Palestina. Acest fapt susține ipoteza că multe manuscrise athonite erau făcute în alte locuri și ulterior ajungeau pe munte. Acest lucru ar sugera, în primul rând, că era posibil că comanzi un manuscris la distanță și, în al doilea rând, că călugării mergeau de la o mănăstire la alta, folosind manuscrisele, mai ales cele iluminate, pe post de cadouri.

Insula Ciprului, o provincie prosperă și un loc al interacțiunii culturale, era un centru important al producției de cărți. Mulțumită locației sale strategice și a ascensiunii marilor instituții monahice care facilitau și promovau copierea textelor, cultura cipriotă scrisă prezintă o dezvoltate neîntreruptă din sec. XI până în sec. XVI. Manuscrisele din acest context prezintă elemente distincte pentru Cipru și regiunile învecinate ale Levantului prin paleografia lor, metodele de producție, decorații și iluminări. Până prin mijlocul sec. XII, manuscrisele cipriote au reprodus stilurile comune altor zone din Imp. Bizantin, dar mari inovații au loc în a doua parte a sec. XII, care vor caracteriza cultura cipriotă scrisă până în primele decenii ale sec. XIII.

O nouă grafie apare în același timp pe insulă și în Palestina, numită "stilul epsilon". Această grafie, similară cu grafia convențională grecească, este caracterizată prin linii groase, folosirea unei cerneli de un negru intens, forme regulate și având un număr mare de majuscule incluse în text. De proveniență cipriotă este Psaltirea și Noul Testament găzduit acum la Biblioteca Britanică sub numele de Additional 11836. Două inscripții despre deținere menționează numele Bisericii Sf. Barnabas din Vassa și al copistului Makarios Porphyropoulos. Manuscrisul este decorat cu un portret al lui Iisus la începutul Evangheliei după Matei (fol. 5r), cu portrete ale evangheliștilor Luca și Ioan (fol. 60V, 97v) și câteva miniaturi care ilustrează Psalmii (fol. 124v, 267v, 293r , 297v, 298(r), 300r-v, 301v, v-302r, 304r).

Alte manuscrise iluminate din același grup de manuscrise, numit de obicei "grupul stilului decorativ", rareori oferă indicații clare față de data și locația producției. Conexiunea lor cu un centru cipriot sau zonă învecinată se bazează pe comparații paleografice, iconografice și stilistice cu alte manuscrise, datate sau localizate cu certitudine. Un astfel de exemplu este Harley 1810, un manuscris evanghelic datat la sfârșitul sec. XII. Ni se oferă niște informații vagi despre o posibilă locație a manuscrisului într-o notiță (f. 269r) scrisă de o mână din sec. XV sau XVI. Această notiță spune că manuscrisul a aparținut Mănăstirii Profetului Ilie, dar locația mănăstirii nu este menționată.

Manuscrisul este decorat cu 20 de miniaturi ce înfățișează marile fapte liturgice ale lui Iisus, tabele canonice și ornamente decorative la începutul fiecărei Evanghelii și patru portrete ale evangheliștilor. Apartenența sa în "grupul stilului decorativ" se bazează pe similarități paleologice (în mod specific, folosirea "stilului epsilon") și iconografice cu manuscrise datate și localizate. Crearea sa în Cipru sau într-un centru din zona învecinată ridică problema existenței unei scriptorii în provinciile imperiului. Deși sursele-text și colofoanele confirmă existența de scriptorii de manuscrise în anumite mănăstiri majore din Constantinopol, nu se poate spune același lucru despre centrele provinciale precum Cipru.

Dată fiind impresionanta împrăștiere geografică a manuscriselor în "stil epsilon", trebuie să presupunem că producția era divizată între mai multe centre unde scribi și iluminatori itineranți se adunau temporar pentru a termina un proiect anume și cumva că și-au impus propriile standarde scribice și iconografice. Pe lângă acest lucru, prezența pe insulă a metohelor mănăstirilor ortodoxe din Ierusalim și relațiile strânse păstrate de Cipru cu alte regiuni, a contribuit la diseminarea la scară largă a culturii cipriote scrise prin intermediul schimbului de scribi și cărți. Lucru valabil pentru multe manuscrise pe care le-a cumpărat Robert Curzon în drumurile sale la mănăstirile din Ierusalim, mai ales Mănăstirea Sf. Sabas (Additional 39604, 39585, 39586, 39587, 39588, 39590, 39595, 39596, 39597, 39598). Alte exemple sunt o psaltire de sec. XIII (Additional 11835) care a aparținut lui Grigorie din Cipru, călugăr-preot la Mănăstirea Sf. Ecaterina din Muntele Sinai, sau un menolog din sec. XII (Additional 26114) achiziționat din aceeași mănăstire.

În final, studiile au arătat că 36 de manuscrise ce datează din sec. IX și până în sec. XIV pot fi atribuite vastei provincii a Asiei Mici. Din Bitinia, avem 15 manuscrise ce datează din sec. VIII-XIV. Niceea, unul din marile orașe ale Bitiniei și capitala provizorie a imperiului în timpul Asediului Constantinopolului din 1204, a fost un mare centru intelectual și artistic din cauza prezenței elitei capitalei, ce a fost exilată acolo. Probabil că a fost un centru important pentru producția de cărți, chiar dacă nicio sursă nu ne permite să susținem ipoteza asta. Biblioteca Britanică deține două manuscrise din Smyrna datate în sec. XI și XV (Harley 5559 și 5546), în timp ce regiunea Capadochia este reprezentată de Additional 39602, scris în Ciscissa pentru episcopul Stephanos în 980. Textul a fost corectat de către Mihail, un notar din Ciscissa, în 1049. Conține decorațiuni ornamentale, ce constau în bandane cu motive vegetale și geometrice, plus numeroase inițiale decorate.

Elisabeth Yota (doctor în istoria artei și arheologie) este din 2011 lector la Universitatea Sorbona din Paris. Cercetarea sa se concentrează pe arta bizantină și, în mod special, pe manuscrisele liturgice iluminate. Este autoarea cărții Byzance, Une autre Europe (2006) și co-editor a Donation et Donors dans le monde byzantin (2012).

Publicat inițial de către British Library.