Bizanțul, Rusia Kîiveană și moștenirile lor contestate

Una din cele mai iubite lucrări de artă din Rusia este o icoană din tempera pe lemn cunoscută ca și Fecioara din Vladimir, sau Vladimirskaya. Aceasta înfățișează o compoziție comună numită Fecioara eleusa ("afectuasă"), care îi arată pe Maria și Iisus într-o îmbrățișare tandră, cu obrajii presați. Fecioara se uită spre noi, cerându-ne atenția, dar mâinile sale par să gesticuleze spre fiul ei, al cărui destin este să moară pe cruce și să învie din morți ca și salvatorul omenirii. De-a lungul secolelor, multe miracole au fost atribuite acestei icoane, iar ca rezultat al acestui lucru, numeroși patroni și artiști au urmărit să producă copii ale acestei icoane.

Dar în ciuda importanței religioase și culturale a Fecioarei din Vladimir pentru Rusia, icoana nu are origini rusești. Probabil că a fost pictată în secolul XII la Constantinopol (Istanbul), capitala Imperiului Roman de Răsărit "Bizantin", și a fost a adusă la Kîiv, în , ca și un cadou diplomatic în jurul anului 1131. Mai târziu, icoana a fost transferată în orașul (de unde și titlul icoanei), ca în final să ajungă în Moscova, capitala Rusiei, unde o putem găsi și astăzi.

Călătoria Fecioarei de la Constantinopol la Kîiv, apoi la Moscova, face parte dintr-o poveste mai largă a conversiei Rusiei Kîivene la , din sec. X și a ridicării ulterioare a Moscovei ca și un nou centru de putere în secolele XIV–XV. Cu toate că nici Imperiul Bizantin, nici Rusia Kîiveană nu mai există astăzi, lucrările de artă și arhitectură, precum Fecioara din Vladimir, ne pot ajuta să înțelegem relațiile dintre aceste state medievale, precum și moștenirile lor contestate din ziua de azi.

Rusia Kîiveană s-a ridicat ca și o confederație de în a doua jumătate a sec. IX, în Europa de Est, unde rețeaua de râuri putea conecta cu , facilitând comerțul cu Constantinopol, capitala bogată a Bizanțului. Capitala Rusiei Kîivene era Kîiv (sau Kyiv, în formula internațională), aflat pe râul , oraș care este capitala Ucrainei de astăzi. Numele de "Rusia Kîiveană" se referă atât la stat, cât și la poporul său.

Rusia Kîiveană era câteodată un partener comercial, câteodată un inamic al Imperiului Bizantin. Dar în 987, , conducătorul Rusiei Kîivene, a format o alianță cu împăratul bizantin , convertându-se de la păgânism la creștinism și căsătorindu-se cu sora lui Vasile al II-lea, Ana, în 988. Textele istorice descriu o convertire ulterioară a poporului lui Vladimir printr-un botez în masă în râul Nipru, la Kîiv. După convertirea la creștinismul ortodox al bizantinilor, Rusia Kîiveană a început aproprierea și adaptarea artei și arhitecturii bizantine.

Dorind să emuleze capitala bizantină, Constantinopol, și catedrala sa, Hagia Sofia (închinată lui Hristos ca și "Sfânta Înțelepciune"), fiul lui Vladimir, a extins Kîivul și a construit o nouă biserică care avea să funcționeze ca și catedrala principală a orașului, dedicată tot Sfintei Sofii ("Sfintei Înțelepciuni") imitând măreața catedrală bizantină. Sf. Sofia din Kîiv ne ilustrează cum Rusia Kîiveană a apropriat arta și arhitectura Imperiului Bizantin, în același timp în care își producea propria artă.

Începută în c. 1037, Sf. Sofia din Kîiv a fost cel mai probabil rezultatul unei colaborări dintre meșterii bizantini și cei locali. Miezul Sfintei Sofia preia forma unei biserici în tipice din Bizanțul mijlociu, încorporând culoare și galerii adiționale pentru a acomoda o congregație mare, dar nereușind să se aproprie de mărirea impresionantă a Hagiei Sofia din Constantinopol. Sf. Sofia din Kîiv probabil că a fost terminată în anii 1040 și până și primul să episcop, Teopemptos, a venit de la Constantinopol. Catedrala se află încă în picioare la Kîiv, deși forma actuală este rezultatul restaurărilor și adițiilor ulterioare construirii.

Interiorul Sfintei Sofia prezintă mozaicuri și fresce—embleme ale decorațiunilor bisericești bizantine—deși frescele s-au păstrat mult mai bine. Cu toate că slujbele din Rusia Kîiveană erau ținute în slavona bisericească, o limbă a cărei formă scrisă a fost dezvoltată inițial de misionari bizantini în secolul IX, mozaicurile de la Sf. Sofia au inscripții în greacă, limba Bizanțului.

Enoriașii bizantini probabil că ar fi găsit interiorul catedralei din Kîiv foarte familiar. Precum în bisericile bizantine contemporane lor, ca la Mănăstirea Daphni, un Hristos Pantokrator ("Atotputernic") bărbos domnește peste biserică din cupola centrală. Iisus este înconjurat de îngeri cu aripi mari, îmbrăcați în veșminte imperiale. Apostolii acoperă spațiile dintre ferestre și timpan în timp ce patru evangheliști (autori ai Evangheliilor) apar în pandantivele de sub ferestre.

Mozaicurile din , unde se află altarul, oglindesc în mod similar bisericile bizantine ale vremii și trimit către funcția acestei părți din biserică ca și un loc pentru celebrarea . Gabriel și Fecioara joacă scena Bunei Vestiri în cele două laturi ale bemei. Îngerul o anunță pe Maria că îl va naște pe Iisus, sugerând o paralelă dintre încarnarea lui Hristos (devenirea în trup și sânge), prin intermediul Fecioarei, și a pâinii și vinului Împărtășaniei despre care se credea că devin trupul și sângele lui Hristos pe altarul de sub mozaic.

O Fecioară

orans

impunătoare (de cam 5.5 metri înălțime) se înalță peste fundalul din aur al absidei. Aceasta stă pe o platformă de aur și își ridică mâinile în rugăciune sub niște caractere grecești mari care o identifică ca și "Maica Domnului".

Sub Fecioară, Hristos găzduiește o celebrare a Împărtășaniei într-o scenă cunoscută ca și "Chemarea apostolilor", care devenise o prezență comună în bisericile bizantine ale acelor vremuri, care oferea o paralelă cu Împărtășania care avea loc sub mozaic, la altar. Cu toate că se aseamănă cu Cina cea de taină, această imagine îl reprezintă anacronic pe Hristos prezidând o celebrare a , precum ar fi făcut un preot bizantin al acelor vremuri. Această imagine probabil că a ajutat la conectarea experiențelor enoriașilor contemporani cu cele ale lui Iisus și ale apostolilor din trecut: pe măsură ce enoriașii se apropiau de altar pentru Împărtășanie, aceștia oglindeau apostolii care se apropriau de Hristos în mozaicul de deasupra lor.

Un lucru care ar putea părea surprinzător pentru ochii noștri este faptul că Iisus apare de două ori în această imagine. Artiștii s-au folosit de o formulă vizuală medievală populară, cunoscută ca și narațiune continuă, în încercarea lor de a înfățișa două momente în aceeași scenă: la stânga, Hristos oferă pâinea Împărtășaniei către șase dintre apostoli; la dreapta, acesta oferă vinul Împărtășaniei către restul apostolilor.

Anumite fresce foarte deteriorate îi înfățișau cândva pe fiul lui Vladimir, Iaroslav, pe soția sa Irena și pe copiii lor. Iaroslav era cândva arătat oferind un model al catedralei Sf. Sofia lui Hristos, precum împărații bizantini, Constantin și Iustinian, oferă modele ale Constantinopolului și Hagiei Sofia către Maica Domnului și Prunc într-un mozaic de secol X de la Hagia Sofia.

Pe la mijlocul sec. XII, Kîivul își pierduse controlul peste teritoriile sale întinse, iar Rusia Kîiveană s-a fragmentat în mai multe state mai mici, care câteodată se războiau între ele. Icoana de secol XV din înfățișează o bătălie din 1170, când forțe din au asediat Novgorodul (vezi aici locațiile). Subiectul principal al acestei icoane este, de fapt, o altă icoană—aceasta fiind icoana miraculoasă a Fecioarei orans cu Pruncul, găsită și astăzi la catedrala Sf. Sofia din Novgorod—care, conform legendei, a jucat un rol crucial în bătălia dintre Novgorod și Suzdal. Acest episod ilustrează importanța pe care imaginile sfinte, adică icoanele, ale Imperiului Bizantin au ajuns să o aibă în cadrul culturii Rusiei Kîivene și, mai apoi, a Rusiei.

Icoana este împărțită în trei registre, unde povestea bătăliei se desfășoară, de sus în jos. Partea de sus îi arată pe oamenii din Novgorod aflați în procesiune cu icoana Maicii Domnului cu Pruncul—o practică moștenită de la bizantini—spre centrul fortificat al orașului lor. Narațiunea are loc de la dreapta la stânga. În partea dreaptă, preia icoana sacră de la Biserica Schimbării la Față de pe Strada Ilina, aflată în partea estică a orașului. Clerul purcede prin mijlocul scenei și este primit în centrul fortificat al orașului, unde se afla catedrala Sf. Sofia din Novgorod.

Novgorodenii au pus icoana pe zidurile orașului ca și protecție împotriva armatei din Suzdal. În registrul mijlociu, armata Suzdalului atacă dinspre dreapta. Una dintre săgețile sale străpunge icoana Maicii Domnului cu Pruncul de pe zidurile Novgorodului, după cum se vede în stânga sus. Conform legendei, acest lucru a făcut icoana Maicii Domnului să se întoarcă înspre interiorul orașului Novgorod și să lăcrimeze. Apoi, un întuneric supranatural a acoperit armata Suzdalului și, ca rezultat, atacatorii au început să se atace între ei.

În registrul inferior, soldații Novgorodului (stânga), contraatacă triumfător armata din Suzdal (dreapta) cu ajutorul sfinților. Arhanghelul Mihail—liderul armatelor cerești—își mânuiește sabia pe măsură ce coboară în centrul scenei. Alți sfinți-războinici galopează alături de soldații din Novgorod, luptând împotriva agresorilor.

După cum am spus deja, icoana și subiectul ilustrează rolul important pe care icoanele Bizanțului au ajuns să-l joace în cadrul Rusiei Kîivene și apoi în Rusia. Mai exact, bătălia dintre Novgorod și Suzdal ilustrează puterea atribuită Maicii Domnului și icoanelor sale miraculoase, făcând și o paralelă cu povești asemănătoare din Constantinopol. În același timp, icoana cu Bătălia dintre Novgorod și Suzdal ilustrează cum oamenii din Novgorod au adaptat arta bizantină pentru a-și spune propriile povești, în cazul de față, miracolul local despre apărarea orașului lor.

Pe la mijlocul secolului XIII, Kîivul și multe din fostele sale teritorii au căzut pe mâinile invadatorilor , ducând la sfârșitul Rusiei Kîivene. Dar după două secole de domnie mongolă, orașul Moscova a răsărit ca și un nou centru al puterii. Ascensiunea Moscovei a venit târziu, prin comparație cu restul orașelor vechi ale Rusiei Kîivene, ridicându-se prin secolul XII și dobândind avere și putere în sec. XIV și XV. Marele Cneaz al Moscovei, , și-a dobândit independența față de mongoli în circa 1480, stabilind Moscova ca și centrul a ceea ce astăzi numim "Rusia".

Dar pe măsură ce Moscova s-a ridicat, Imperiul Bizantin a decăzut. Constantinopolul (Istanbulul de astăzi) a căzut pe mâinile în 1453, punând capăt lungii istorii a Imperiului Roman de Răsărit, începută atunci când împăratul Constantin a redenumit capitala după numele său în anul 330, dar capitala mai era numită și "Noua Romă". În anii ce au urmat, Moscova s-a văzut pe sine, din ce în ce mai mult, ca și o moștenitoare a Bizanțului, ajungând chiar să se numească singură, "A Treia Romă". [1] În 1472, Ivan al III-lea s-a căsătorit cu Sofia Palaiologhina, nepoată a ultimului împărat bizantin, cimentând simbolic continuitatea Bizanțului în Rusia.

Pe lângă Fecioara din Vladimir, una din cele mai cunoscute lucrări de artă ale Rusiei—o icoană a Sfintei Treimi atribuită lui Andrei Rubliev—datează și ea din această perioadă de ascensiune a Moscovei. Rubliev a fost un pictor rus influent, care s-a născut probabil prin anii 1360 și a murit undeva pe la anul 1430. Textele îl descriu pictând Catedrala Bunei Vestiri din cu pictorul bizantin Teofanes Grecul, dar aceste picturi nu mai supraviețuiesc. Rubliev probabil că a pictat icoana Trinității pentru Lavra Trinității Sfântului Serghie din orașul Serghiev Posad, o mănăstire importantă de lângă Moscova, unde icoana făcea parte din iconostasul bisericii (bariera care separă sanctuarul de restul bisericii).

Culorile armonioase și contururile ritmice ale compoziției simetrice înfățișează trei îngeri care i-au vizitat pe patriarhul biblic Avraam și pe soția sa, Sara, în Geneza 18 din Biblia evreiască, cunoscută și ca "Vechiul Testament", cei doi servindu-le mâncare îngerilor. Teologii creștini au tot interpretat vizita celor trei îngeri ca și o imagine a Sfintei Treimi. Reprezentările bizantine ale acestui eveniment, precum vedem mai jos într-un mozaic de sec. VI de la Bazilica San Vitale, îi includ de obicei și pe Avraam și Sara, care au jucat un rol central în acest episod biblic. Dar Rubliev i-a eliminat pe Avraam și Sara din icoana sa, permițându-i privitorului să se concentreze pe compoziția simplificată a celor trei îngeri așezați în jurul unei mese ce seamănă cu un altar. Icoana lui Rubliev reflectă noile contribuții rusești aduse tradiției artistice bizantine pe care au moștenit-o.

Imperiul Bizantin și Rusia Kîiveană nu mai există, iar fostele lor teritorii sunt acum divizate între mai multe state moderne (precum vedem în harta de mai sus). Ca și consecință, moștenirile Bizanțului și ale Rusiei Kîivene sunt deseori contestate între statele urmașe de astăzi, precum ilustrează monumentele discutate mai jos.

În 2016 a fost dezvelită o statuie cu Vladimir I al Kîivului în Moscova, Rusia, fapt ce a cauzat o consternare internațională. Localizată la umbra Kremlinului—centrul guvernamental al Rusiei—, statuia prințului Vladimir privește peste Moscova, având o înălțime de 17.5 metri. Vladimir este înfățișat sprijinind o cruce monumentală cu mâna dreaptă, în timp ce în mâna stângă ține o sabie.

Pentru mulți, noul prinț mânios la Moscovei pare o referință evidentă la statuia similară, din secolul XIX, a prințului Vladimir care veghează de pe malul râului Nipru la Kîiv, Ucraina, locația convertirii rușilor kîiveni la creștinismul bizantinilor în secolul X. Momentul instalării la Moscova a unei noi statui cu Vladimir în 2016 este și el semnificant: a coincis cu anexarea recentă a Crimeei de către Rusia și cu tensiunile militare pe care le menține față de Ucraina.

Prin instalarea unei noi statui a prințului Vladimir în capitala sa, Rusia pare că vrea să revendice moștenirea istorică și, poate, chiar și fostele teritorii ale Rusiei Kîivene, chiar dacă acele teritorii sunt acum parte din alte state independente, precum este cazul Ucrainei.

În timp ce Fecioara din Vladimir, Sf. Sofia din Kîiv și alte opere de artă și arhitectură ne spun povestea conversiei la creștism a Rusiei Kîivene și a ascensiunii ulterioare a Moscovei ca și un nou centru al puterii, aceste monumente mai recente ne vorbesc despre moștenirile ce continuă să persiste, chiar și contestate, ale Bizanțului și Rusiei Kîivene în lumea noastră de astăzi.

[1] Călugărul Filoftei din Pskov a fost primul care a descris Moscova fiind o "a treia Romă" într-o scrisoare din 1510.

Simon Franklin, “Rus',” din The Oxford Dictionary of Byzantium, vol. 3, ed. Alexander P. Kazhdan, et al., (Oxford and New York: Oxford University Press, 1991), 1818–1820

Liz James, Mosaics in the Medieval World: From Late antiquity to the Fifteenth Century (Cambridge: Cambridge University Press, 2017)

Martin Gilbert, The Routledge Atlas of Russian History, ediția a IV-a (Londra și New York: Routledge, 2013)

Janet Martin, Medieval Russia, 980-1584, ediția a II-a (Cambridge: Cambridge University Press, 2007)