Variațiile regionale ale arhitecturii Bizanțului mijlociu

Bizanțul timpuriu (și Iconoclasmul) c. 330 – 843

Bizanțul mijlociu c. 843 – 1204

A Patra Cruciadă și Imperiul Latin 1204 – 1261

Bizanțul târziu 1261 – 1453

Perioada post-bizantină după 1453

Bisericile din Constantinopol din perioada Bizanțului mijlociu (843–1204), precum Myrelaion, biserica în din secolul X (citește aici mai multe despre acest tip de biserică), prezintă un echilibru între numeroasele lor componente: în mod normal, avem un balansat de către , iar la exterior, diviziunile structurale sunt evidențiate de . În cazul Myrelaionului, coloanele decorative au fost alipite pilaștrilor.

Există niște ornamente exterioare, dar sunt de obicei puține, iar în multe cazuri, suprafețele exterioare ale bisericilor erau acoperite de tencuială.

La interior, bolțile în cruce și cupolele cu nervuri creau suprafețe ondulate pentru mozaicuri. Totuși, aspectul actual al interiorului Myrelaionului reflectă conversia sa la moschee după cucerirea Constantinopolului de către otomani în 1453.

În secolele XI și XII, au apărut complexuri monahice uriașe, sponsorizate de către stat, pe de-o parte ca și noi locații pentru înmormântările imperiale și dinastice, cum e cazul la Pantokrator, construită în c. 1118-36 de și . Trei biserici au fost construite una lânga alta, în succesiune rapidă (vezi aici planurile celor trei). Biserica sudică, dedicată lui Hristos Pantokrator, o mare și bogat decorată biserică în cruce greacă înscrisă, era

katholikon

-ul mănăstirii; cea nordică, tot în cruce greacă, era dedicată Fecioarei Eleusa și a deservit comunitatea laică. Biserica din mijloc avea o singură navă și era acoperită de două cupole; dedicată Sf. Mihail, a funcționat ca și un mausoleu imperial (denumit în ).

În Grecia continentală, formele boltite erau mai simple, dar suprafețele exterioare erau deseori bogat decorate, cu și decorațiuni cu , făcute din cărămidă. Neobișnuitul plan octagon în cruce greacă, găsit la biserica katholikon de la Hosios Loukas, a inspirat mai multe exemplare regionale (citește aici mai multe despre acest tip de biserică).

Arhitectura a înflorit în centrul Anatoliei (care cuprinde majoritatea Turciei de astăzi) până la cucerirea sa de către Imperiul din anii 1070. Biserici din zidărie distincte sunt conservate în și , dar au fost umbrite în rândurile cercetătorilor de către sutele de biserici săpate în piatră și bine conservate, mai ales cele de la Göreme și ale lor picturi încă intacte, precum găsim la Karanlık Kilise. Majoritatea dintre aceste urmăresc niște designuri standardizate, precum s-au dezvoltat în cadrul arhitecturii din zidărie, cu o inventivitate evidentă găsită în detaliile acestora.

Biserica în cruce greacă înscrisă de la Çanlı Kilise (vezi aici planul ei) este construită din cărămidă și piatră, caracteristicile sale de design sugerâng o cunoaștere a arhitecturii din Constantinopol, dar și din .

Atât Armenia, cât și Georgia au fost martorele unei renașteri arhitecturale în secolul X. La Ani, meșterul Trdat (responsabil de reconstruirea cupolei Hagiei Sofia din Constantinopol) a construit catedrala ca și o bazilică cu cupolă (vezi aici planul ei), dar și ca o biserică dedicată Sfântului Grigorie, fiind un tetraconc cu galerii, urmărind modelul Catedralei Zvartnots, aflată acum în ruină.

Biserica cu cupolă octagonală a Sfintei Cruci de la Ahtamar (915-21) (vezi aici plan și secțiuni) umărește modele mai vechi, dar a fost somptuos decorată cu sculpturi exterioare, în contrast cu majoritatea bisericilor bizantine contemporane ei.

În , mai multe bazilici mari cu cupolă au fost ridicate spre sfârșitul sec. X și la începutul sec. XI, precum cea de la Öşk Vank, construită în c. 963-73 (vezi aici planul) și cea de la İşhan, terminată în c. 1032; ambele sunt bogat decorate cu sculpturi exterioare, în timp ce interioarele prezintă forme boltite neobișnuite. Ot‘ht‘a Eklesia, construită în aceleași vremuri, este o măreață bazilică cu . Toate sunt construite din piatră.

În general, arhitectura bisericească din această perioadă, din Serbia și Bulgaria, denotă aproprierea de Grecia și Constantinopol. Biserica cu cinci cupole a Sf. Pantelimon de la Nerezi (vezi aici planul ei), construită în 1164 și cunoscută pentru superbele sale fresce, este fără îndoială inspirată de arhitectura din capitală, precum este și Biserica Sf. Nicolae de la Kuršumlija. Designul celei din urmă a fost urmărit și la Studenica și Djurdjevi Stupovi (acum restaurată). Mai multe bazilici mari cu cupole au fost construite pentru a satisface nevoile adunărilor congregaționale, precum vedem la Sf. Sofia din Ohrida, construită în c. 1000, sau biserica de la Pliska.

După ce statul rusesc a fost creștinizat în 988, a avut și el nevoie de biserici congregaționale mari pentru populația recent convertită. La Sf. Sofia din Kyiv, începută în 1037, și în alte locații, zidarii bizantini importați, familiari cu sistemele structurale ale bisericilor mici cu bolți, au elaborat o schemă bizantină simplă și au înconjurat cupola centrală a clădirii cu o serie de și . Aceste lucruri au mărit spațiul interior, ajungând să ofere suficient loc pentru o congregație mare. În urma impulsului inițial din Bizanț, totuși, pe măsură ce centrul puterii s-a mutat mai la nord, Rusia a căutat inspirație în arhitectura romanică a nordului Europei, păstrând în același timp o versiune atenuată a bisericii în cruce greacă înscrisă ca și model standard pentru lăcașele de cult, precum vedem la mai multe biserici de sec. XII, din și de pe lângă orașul Vladimir.

Mănăstirile perioadei Bizanțului mijlociu aveau de obicei biserica ca și element central, de sine stătătoare în cadrul unui spațiu îngrădit de ziduri, cele din urmă conținând chiliile călugărilor și alte clădiri, fie opuse sau paralele cu acestea. Precum este cazul cu majoritatea supraviețuitoarelor, biserica originală este păstrată, dar restul clădirilor au suferit numeroase reconstrucții, precum vedem la Hosios Meletios, Hosios Loukas, mănăstirile de pe Muntele Athos, precum și la Studenica în Serbia.

Din cauza specificității fiecărei locații și a lungului istoric de construcție, rămâne o sarcină dificilă să determinăm un "standard" pentru un tip de mănăstire din Bizanțul mijlociu. Mai avem și multe mănăstiri bine conservate în Cappadocia. La Göreme, mai multe ansambluri monahice s-au dezvoltat în Bizanțul mijlociu, fiecare cu propria sa biserică sau capelă și o

trapeză

, cu mese și bănci cioplite în piatră. Trapeza de la complexul Geyikli Kilise din Valea Soğanlı este superb sculptată. Planificarea din aceste exemple, totuși, era venită din necesitățile fiecărui sit și deseori era similară complexurilor domestice.

Robert G. Ousterhout, Eastern Medieval Architecture: The Building Traditions of Byzantium and Neighboring Lands (Oxford: Oxford University Press, 2019)